Mi-ar placea sa fiu zen, sa fiu atat de sigura pe mine incat sa nu ma intereseze nimic din ce spun ceilalti, sa am o stima de sine la cote ametitoare incat sa nu mai tanjesc dupa aprecierile celor care, culmea, imi sunt cei mai apropiati si ma apreciaza cel mai putin. Mi-ar placea sa fac pace cu mine, pace cu trecutul meu, sa nu mai am frici, ganduri care nu ma lasa sa dorm. Mi-ar placea sa o legan pe Iulia si sa fiu cu sufletul langa ea, nu cu mintea in alta parte. Mi-ar placea ca ea sa nu ma ofteze la mine in brate. Mi-ar placea ca Mariuca sa nu mai aiba ochii tristi. Si stiu ca eu pot sa fac lucrurile astea.
Mi-ar placea sa fiu impacata cu mine, sa ma eliberez de toata impovararea adunata in atatia ani. Sa primesc doar ce e pozitiv si sa resping ce e negativ. Sa nu vreau sa primesc critici, jigniri, cuvinte nepotrivite, atitudini care chiar nu isi au rostul, priviri rautacioase, geloase sau superioare. As vrea sa am demnitate, sa iubesc liber, sa iubesc frumosul, calmul, soarele, sa ascult cum canta pasarile, nu cum claxoneaza masinile, sa aud fosnetul frunzelor pline de seva, nu injuraturile barbatilor la adresa femeilor, sa adulmec florile de la coltul strazii mele si sa nu bag de seama gazele de esapament. As vrea sa fiu atat de bine cu mine, incat sa se molipseasca si altii de la mine.
As vrea sa fac mai mult bine, sa fiu acolo unde cineva are nevoie de atat de putin de la mine, dar care poate insemna totul. As vrea sa fiu pe 7 mai, intre 17.00 si 18.00, la metrou la Unirii sa stau in fata tuturor femeilor cu copii, cu o pancarda imensa pe care sa scrie: “Esti o mama buna”, “Copilul tau te iubeste”, “Ai cea mai grea meserie din lume si te descurci de minune”. As vrea sa fiu acolo, la Gala Oamenilor, organizata de cei de la Delivering Life.
Insa nu voi fi acolo. La acea ora voi la o masa, la un restauntant, inconjurata de familia mea. O sa-mi lipseasca aprecierea, caldura, lumina pe care le captam atat de bine cand eram mica. Si cand ma gandesc ca puterea sta in noi, iar fericirea mea nu ar trebui sa depinda ce ceilalti, ca ar trebui sa fiu eu capabila sa fiu fericita, nu sa astept de la ceilalti sa ma faca fericita.
Mergeti miercuri, la metrou la Unirii si impartiti o vorba buna, impartiti iubire, caldura, lumina. Vi se va intoarce inzecit. Veti vedea lacrimi de surprindere, va veti simti puternici, veti avea mai multa incredere in voi, veti fi mai buni, mai ingaduitori cu voi insiva, cu cei din jur. Si veti vrea sa faceti asta in fiecare zi.
Mi-ar placea sa fiu zen, sa fiu atat de sigura pe mine incat sa nu ma intereseze nimic din ce spun ceilalti, sa am o stima de sine la cote ametitoare incat sa nu mai tanjesc dupa aprecierile celor care, culmea, imi sunt cei mai apropiati si ma apreciaza cel mai putin.
As vrea doar, sa ma simt iubita.
Text: Ana Nicolescu
