O, minune mica, peste cateva zile faci 4 ani. Si as putea sa ma opresc aici, iubita mea, pentru ca deja nu mai vad sa scriu de lacrimi. De dimineata, inainte sa te trezesti, te-am luat in brate si ai inceput sa vorbesti in somn: rosia e rosie, vanata e mov, vreau sa-mi comande tati rochie de Sofia din China, mami e cea mai iubita printesa din lume si e numai si numai a mea. Apoi m-ai luat de cot si te-ai jucat asa cum iti place tie de cand erai mica, sa ma ciupesti si sa ma scarpini, de am ajuns sa nu mai suport la coate nici cea mai fina bluza de matase. Insa te-am lasat sa ma chinui iubindu-ma, pisica mea, caci la fel simt cum trec anii mult prea repede si eu vreau ca ei sa treca in slow motion si sa am timp sa te vad, sa te admir, sa te iubesc, sa iti ador sufletul.
Intr-o zi, dupa ce ai asistat la o cearta de-a mea cu tatal tau mi-ai zis: Mami, cred ca tati nu prea te mai iubeste! Si a durut rau. Din multe… multe motive. Tu asteptai, cu cei mai frumosi ochi din lume, sa-ti raspund. Iar eu, cautand-mi locul meu linistit si luminos din suflet ca sa nu fiu prea zguduita, am facut ceea ce fac de obicei cand nu am un raspuns si mai am nevoie de ceva timp ca sa-l gasesc. Ti-am raspuns cu o intrebare. Si ce crezi ca as putea sa fac? Iar tu mi-ai raspuns atat de firesc si de sincer, incat brusc am realizat ca tu, intr-adevar, imi poti fi profesor, asa cum citeam intr-o carte balsamica: Sa-l iubesti si mai mult.
In alta zi, ai varsat apa de pictat, iar eu te-am repezit. Mi-ai spus calma ce iti zic eu in zilele bune: Lasa, mami, ca stergem, nu-i problema. Important e sa ne distram. Te-am luat in brate si te-am strans. Dupa o jumatate de ora ai inceput sa topai pe canapea si sa sari peste masuta colturoasa din fata ei. Eu, panicata, te si vedeam cu tampla de coltul mesei si am tipat la tine sa te potolesti. Tu ai venit, m-ai tras de mana pana la nivelul tau si m-ai pupat. Mi-ai zis: Lasa, mami, daca ma lovesc ma mangai tu si imi trece. Si te-am pupat mult. Mi-ai luat apoi telefonul si ti-ai pus Zurli. Julie a venit langa tine si tu ai impins-o cu piciorul de pe canapea. A cazut. S-a lovit. Am tipat la tine si am luat-o pe Julie in brate. Mi-ai spus plangand: Mi-e dor de mama mea. Mi-e dor de tine si cand esti aici, langa mine. Of, iubita mea, cat mi-ar placea sa-ti daruiesc iubirea care vindeca.
Cand sa ne culcam, i-ai spus Iuliei la ureche: Julie, mai iei toate pernele si le duci in pat la tati sa dormim acolo toti 4? Ea, ghidusa, a carat toate pernele de cate un colt, pe parchet, pana in camera cealalta. Tu ai urcat pernele cu Minnie, cu Pluto si cu Mickey mancand mere, in patul serios al tatalui vostru. Ati adus pilota, paturi, prosoape si ati exilat asternuturile serioase in camera voastra. Radeati amandoua ca doi soricei cand va intrebam: Ce faceti, hotomancelor aici? Si fugeati cu piciorusele voastre de furnici, va ascundeati dupa draperii si ma speriati cand treceam pe langa voi ascunse. Am dormit acolo in noaptea aia, de-a curmezisul, toti 4. Pentru voi a fost deliciu. Pentru noi a fost chin. De dimineata v-am spus lucrul asta, iar tu mi-ai zis: Mami, ma doare sufletelul ca te-am chinuit. Si mi-am muscat buzele. Tare.
Dragostea mea, de unde vii? Cu ce scop ne intalnim in viata asta?
Text: Ana Nicolescu
Foto: Cosmin Tuduran
3 comentarii
La multi ani anticipat!
Multumim!
Sa va traiasca puisorul. Este foarte simpatica !