Inspir și expir
Leave a comment

Prin indiferența noastră, ne dăm acordul pentru distrugerea planetei

De dimineață am fost să îmi iau o salată de la supermarket. Nu aveau. Aș fi putut să îmi iau câțiva ardei dolofani, galbeni de-ți luau ochii. Mi-am amintit că o cititoare a lăsat un comentariu la un articol de-al meu spunând că în urma unor teste de laborator acești ardei nu ar mai avea pic de vitamina C. Nu am mai luat nici ardei. Morcovii păreau mult prea robuști pentru a fi necontaminați cu vreo substanță de creștere accelerată și de culoare ca de acuarelă acrilică.

Cu gândul la incidentele de aseară de la Berlin și de la Ankara, mi-am dat seama că nu avem nevoie de un al treilea război mondial pentru a distruge omenirea. Noi ne distrugem singuri prin simplul fapt că distrugem natura. În curând nu vom mai avea sol bun să cultivăm hrana. Asta pentru că ne dorim un pământ care produce, produce, produce și nu îi lăsăm timp pentru a se reface. Solul devine astfel neproductiv. Fermierii aruncă tot felul de chimicale pe el pentru a-i crește fertilitatea cât mai rapid. Însă și în acest caz, ca în multe altele, nu poți să creezi un produs la fel de bun ca cel creat de Mama Natură sau care să se apropie cât de cât.

Așa că erodăm rezerva de sol nutritiv.

Producem din ce în ce mai multă hrană într-un sol care are din ce în ce mai puțin conținut nutritiv: minerale, fier… Și ajungem să mâncăm hrană plină de chimicale care au fost turnate în sol.

 

Și iată cum ajungem să ne arătăm disprețul față de natură și să ne distrugem. Pentru că mulți nu înțeleg că dacă distrugem ecosistemul, ne distrugem pe noi. Mi-am amintit de filmul care mi-a marcat copilăria, Produsul vede. În 1973, regizorul și-a imaginat că în anul 2022, New York-ul este populat de 40 de milioane de cetățeni înfometați, iar încălzirea globală atinge cote maxime. Hrana devine un lux din pricina distrugerii resurselor naturale. De aceea, guvernul lansează un produs nou, Soylent Green, în spatele căruia se ascunde, însă, un secret înspăimântător.

Mi-a venit în minte fratele celei mai bune prietene de-ale mele, Mihnea Tănăsescu. El a scris o carte despre non-oamenii care ar trebui să aibă drepturi. În cartea sa, Mihnea face referire (și) la Ecuador care în 2008, a devenit prima țară din istorie care garantează drepturi pentru natură.

Pentru mine este dezarmant că prin indiferența noastră, ne dăm acordul pentru distrugerea planetei și pentru toate crimele războaielor care se duc în lume. Permitem să moară copii și ne vedem de ale noastre dulciuri de Crăciun și rochii cu paiete. Istoria ne-a tot oferit lecții și o va face în continuare până le vom învăța. Sigur că știu că există interese politice și financiare pentru distrugerile de vieți omenești sau că industria alimentară este mână în mână cu industria farmaceutică.

Însă fiecare om, la nivel individual, poate face ceva pentru a opri această mașinărie.

 

Grozăvia experienței lui Hitler nu a fost că el a comis-o asupra rasei umane, ci că rasa umană i-a permis să o facă. Uluirea nu este numai că a apărut un Hitler, ci că atât de mulți au mers alături de el. Au trebuit să fie omorâți atât de mulți evrei, înainte ca Hitler să fie oprit. (Conversații cu Dumnezeu, Neale Donald Walsch)

Scopul experienței lui Hitler a fost ca omenirea să se vadă așa cum e ea.

Exterminarea unui popor este exterminarea unui popor, fie că se întâmplă la Auschwitz sau în Siria la Aleppo, în Irak sau într-un sat de piei roșii.

 

Foto: Pinterest.com

Foto: Pinterest.com

Text: Ana Nicolescu

Foto deschidere: Mihai Răitaru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *