Eram într-o zi la Starbucks. Stăteam la coadă să îmi iau un ceai verde cu mentă și o tartă cu morcovi. În spatele meu, două fete, pe la 25 de ani planificau nunta uneia dintre ele și nașterea copilului. Încă nu era niciuna însărcinată. Proiectau în viitor unele așteptări demne de un film hollywoodian în care ei au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Vorbeau despre darul de nuntă, despre luna de miere, despre cum vor face imediat un copil, despre cum va arăta camera lui, despre casa cu o curte cu gazon și flori glabene, despre nori pufoși, vată de zahăr și acadele sub fomă de curcubeu melcat, unicorni, zâne cu baghete magice și soare mereu pe cer.
În mine se dădea o luptă între a le aduce cu picioarele pe pământ și a le lăsa să mai viseze atât cât le mai este permis de năvalnica realitate a vieții de familie într-o căsnicie. Aș fi putut să le vorbesc despre facturi, despre controversele între familii, despre lupte de orgolii, despre schimbarea dinamicii în cuplu când vine pe lume un copil, despre deciziile grele pe care trebuie să le iei când deschizi cu adevărat ochii și te întrebi dacă ai ales sau nu bine când ai spus da, despre faptul că oamenii se schimbă și prietenii, la fel, despre câte ore mai reușești să dormi noaptea după ce ai copii, despre cum să accepte ajutor de la oricine de încredere când le va fi greu spre imposibil să țină pasul cu viața, despre cum țipă alți adulți la copilul tău și asta e considerat normal într-un sistem de învățământ de stat, despre cum nu mai poți să mergi în concedii ca înainte de copil, despre frici de mamă, frici de soție, frici de copil, despre triggerul care te face să te trezești și să vezi că de fapt nu ține de ce culoare facem pereții în camera copilului sau dacă ne luăm lenjerie de pat bleumarin sau grena, ci de cât de bine te cunoști pe tine, cât de bine îți e ție cu tine însăți, despre cât de mult oglindești comportamentele de la părinții tăi și cum încerci să faci o schimbare pentru ca al tău copil să nu devină la fel de frustrat când va fi adult, despre care sunt darurile tale și care e menirea cu care ai venit pe această lume.
În mod bizar și ineficient pentru devenirea noastră ca societate, aceste lucruri nu ni le spun nici școala, nici familia, nici prietenii. Ne sunt lăsate nouă să ne izbească drept în față, să ne dea cu dinții de asfalt și să nu mai credem în instituția căsătoriei.
Pe de altă parte, cele două femei tinere mi se păreau ca dintr-o lume demult trăită și gustată, o lume cu gust de nectar și prospețimea picăturilor de rouă. Prin fața ochilor mi-au trecut momentele când mă plimbam cu Bogdan prin Cișmigiu, ținându-ne de mână, sărutându-se în ploaie, eu dansând și țopăind pe băncile din parc, el având grijă ca eu să nu cad. Mi-am amintit de zilele cu soare și cu dor când îi scriam mesaje lungi și frumoase, când stăteam cu sufletul la gură, uitându-mă pe geamul de la bucătărie să văd când coboară din tramvai să îi deschid ușa la casă și să plecăm cât mai repede să ne trăim iubirea, energia, bucuria, entuziasmul, efervescența, îndrăzneala, pasiunea, curiozitatea, pornirea, sexualitatea, intimitatea, stângăcia, împlinirea.
Toate s-au estompat cu timpul, mai ales după ce am născut-o pe Măriuca. Prioritățile s-au schimbat. Am permis amândoi ca timpul petrecut împreună acasă sau în afara casei să se diminueze drastic, aproape până la dispariția lui. Nu mai simțim dor unul de celălalt, întâlnirile noastre rare, la ocazii speciale, nu mai sunt mult așteptate și efervescente, ci au devenit un fel de obligație. Rar ne mai ținem de mână, rar ne mai sărutăm în public. Ne întâlnim în același loc, facem aceleași lucruri, vorbim despre aceleași situații, ajungem să discutăm în contradictoriu și de aici imediat apare concluzia că ne-am schimbat în direcții diferite și că nu mai rezonăm. Devenim plictisiți, obosiți, nervoși și pe frunțile noastre stă scris: Monotonia ucide pasiunea. O relație este un organism viu, ea trebuie hrănită ca să supraviețuiască. Nimic nu vine de la sine. Trezește-te că ești abia la jumătatea vieții!
Suntem înzestrați cu neuroni oglindă și tindem să reproducem modelele comportamentale pe care le-am văzut la părinții noștri în căsnicie.
Când eram prin clasa a X-a, prietena mea cea mai bună îmi spunea: Părinții mei nu sunt ca ceilalți părinți. Ei merg la Operă, se țin de mână, se plimbă împreună și se sărută. Cum influențează părinții viziunea asupra căsătoriei și a relațiilor din viața copiilor?
Otilia Mantelers: Eu aș spune că într-o foarte mare măsură. Atunci când suntem copii noi absorbim de la ei inconștient felul de a relaționa în cuplu. Spre exemplu, dacă eu am văzut că mama făcea anumite feluri de glume la adresa lui tata, șansele sunt mari ca eu să fac același tip de glume în contexte similare. Deci relaționez cu soțul meu așa cum o făcea și mama. Motivul este acela pe care l-ai numit tu anterior, existența neuronilor oglindă care ne fac să fim precum părinții noștri.
Copiii se simt în siguranță când părinții au acea relație pe care o aveau părinții prietenei tale. Când ei își oferă tandrețe, iubire și afecțiune și le arată prin gesturi, copiii știu că se află într-o oază de liniște și simt că nimic rău nu li se poate întâmpla.
Odată ce într-un cuplu se naște un copil, dinamica cuplului se schimbă. Cum influențează copilul această dinamică? Ce se schimbă cel mai frecvent în cuplurile cu copii? Care e prima schimbare vizibilă, majoră și de ce apare? De ce în momentul în care devenim părinți, ne uităm pe noi înșine ca adulți?
Otilia Mantelers: Da, așa cum îți venea ție, Ana, să le spui domnișoarelor din cafenea, felul de a relaționa al celor doi se schimbă dramatic. Prima transformare a relației apare când relația lor nu mai este o prioritate. Majoritatea părinților cred ceva în direcția aceasta: „Am invesiti în relația de cuplu 2-3 ani înainte de copil, a devenit solidă și poate rezista la multe. Poate să aștepte câțiva ani până copilul crește un pic. Apoi ne vedem iar de ale noastre”.
Doar că nu este așa! Relația de cuplu are nevoie, ca orice relație, de investiție de resurse în ea. Și a avea grijă de ea este la fel ca la project management. E nevoie să punem permanent atenție, timp și alte resurse în ea. Eu aș invesi mult în relația de cuplu fix pentru motivul pe care l-am povestit mai sus: acela că ea reprezintă cadrul de siguranță în care se dezvoltă copilul. Ceea ce nu am făcut la momentul respectiv în viața mea reală. Și am văzut cum soțul meu se duce pe locul 3 în familie și așteaptă și el atenția mea. Care, dacă nu o planific în direcția lui, nu se duce spontan.
Ne uităm pe noi înșine, ca adulți, după apariția copilului cumva pentru că nu avem cultura aceasta de a investi în relația de cuplu. Am moștenit convingerea că un copil este pe primul loc – ceea ce e minunat – și că relația de cuplu se duce pe locul 2. Și nu ar fi nicio problemă dacă ar fi așa, doar că se întâmplă că ea nu mai primește resurse și investiție conștientă de atenție pe acest loc 2. Toate resursele se duc spre locul 1, spre copil. Nu mai primește nimic. Iar ea este ca o floare care, dacă nu primește lumină și apă, moare.
Pentru cuplurile care încă nu au copii, care sunt așteptările realiste pe care ar fi util să le aibă/știe referitoare la viața sexuală după nașterea copilului.
Otilia Mantelers: Cel mai important ar fi să știe că după nașterea copilului mama își va schimba apetitul sexual, din cauza nu doar a transformării hormonale, ci și a faptului că ea trece printr-un proces magic al nașterii care este apropiat de moarte. A avea experiența nașterii este pentru o femeie un act de ajungere mai aproape de divinitate și de aceea se transformă. O perioadă. După care, dacă ea își perimite să rămână în contact cu sine, sexualitatea ei se transformă și se poate duce către niște cote uluitoare, așa încât ea poate deveni o zeiță a sexualității. Zeiță care este și o femeie care nu naște copii, îmi doresc să adaug!
Tatăl e bine să știe aceste lucruri despre femeie și la început să îi dea răgazul să își dezvolte latura maternă de care ea are nevoie. După care, el să se analizeze să vadă dacă nu cumva începe să simtă că, o data devenită mamă, ea este un fel de sfântă care nu mai trebuie atinsă într-un fel șăgalnic, ci mai mult adorată. Acest lucru nu o ajută pe ea ca femeie, fiindcă ea nu vrea să își piardă din atracție. Deci, dacă tatăl vede că începe să simtă asta, atunci e bine să vorbească cu soția lui despre asta, pentru a clarifica că mama și soția sunt două roluri diferite!
Pentru cuplurile care au copii și care sunt deja sătui de sfaturi neaplicabile, ce ar fi eficient să facă pentru a-și revitaliza legătura de cuplu și viața sexuală?
Otilia Mantelers: Mai întâi să conștientizeze că au nevoie să își facă relația de cuplu o prioritate, la fel ca și cea de muncă, ca și cea de prienenie și cea parentală. Să știe că ea nu rezistă de la sine și că pasiunea în cuplu nu se reaprinde spontan ci, cu multă grijă. Revin la ideea de project management al relației (eu vin la origine din domeniul consultanței și al auditului financiar și am făcut mult project management J) care presupune fazele de:
- analiză a resurselor necesare: cât timp dedicăm, ce resurse financiare (unde mergem în weekenduri în doi, unde ieșim o dată la două săptămâni etc).
- Implementarea planului în pași concreți: cine face ce anume în relația de cuplu. Cine se ocupă cu organizarea ieșirii în doi, cine sună la restaurant, cine ia bilete la teatru etc și cine se ocupă de aranjarea activităților copilului atunci când suntem plecați. Esther Perel propune ca unul din părinți să facă una, celălalt să facă cealaltă și să schimbe între ei.
- Monitorizarea implementării planului – cum stăm cu situația reală comparativ cu cea planificată? Ce avem de modificat pentru a ajunge aproape de ceea ce ne-am propus inițial.
Iar fazele acestea trebuie repetate.
Multe cupluri se plâng că interacțiunile sexuale după venirea pe lume a copilului au scăzut dramatic. Însă Esther Perel este de părere că nu numărul contează, ci intensitatea, trăirea, crearea acelui spațiu energetic pentru actul erotic. Aș vrea să eliberăm cuplurile de presiunea numărului. Povestește-ne puțin, te rog, despre viziunea lui Esther.
Otilia Mantelers: Într-adevăr, întrebarea numărul unu când povestim de sexualitatea cuplului este: „de câte ori o faceți pe săptămână sau pe lună?” Care este o întrebare extrem de presantă. Așa cum ai spus tu, Esther Perel afirmă că atenția către relația sexuală este cea care determină cât de intimi suntem în realitate unul cu celălalt. Nu de câte ori facem sex sau câte orgasme multiple avem la fiecare contact sexual. Esther Perel este cea care a introdus conceptul de inteligență erotică, care presupune că ne dăruim și căutăm plăcere și intimitate în relația de cuplu. Că avem ochii deschiși atunci când suntem intimi, pentru a ne privi, pentru a vedea dacă avem nevoie de tandrețe protectoare de mamă sau tată atunci când ne mângâiem, – spre exemplu dacă partenerul are nevoie de a-l mângâia pe păr sau pe umeri și pe brațe, fiindcă e mai trist – dacă avem nevoie de joacă, sau de pasiune învolburată.
Cum putem readuce pasiunea? Cum combatem plicitseala, monotonia? Ați făcut un studiu despre intimitatea la români. Ce variante au indicat respondenții? Infidelitatea este una dintre ele. Ce avantaje și ce dezavantaje are ea? Ce variante propune Esther?
Otilia Mantelers: Pasiunea se reaprinde cu intenție și timp dedicat relației erotice. Plictiseala apare din cauza lipsei de conectare, asta e valabil în orice relație, fie ea parentală sau de prietenie sau de cuplu. De aceea e nevoie de aplecare conștientă asupra relației de cuplu! Unul din lucrurile pe care eu le propun părinților cu care lucrez este să își trimită mesaje care inițial sunt planificate, în care să se întrebe, să își spună ceva care nu are legătură cu copiii, ci cu sexualitatea lor intimă. Întrebări sau mesaje de tipul: „Ce lenjerie porți azi?” Sau „Ce mult mi-a plăcut cum îți stăteau boxerii de aseară” sau: „Mai vreau diseară să ne jucăm de-a lupul și scufița roșie, când tu te mă întrebai inocentă unde e drumul la bunicuța, iar eu te furam și eram periculos”.
Chiar dacă inițial acest tip de mesaje sunt planificate, ele reaprind pasiunea imediat. Împărtășim și Gaspar, și eu, viziunea lui Esther Perel, că pasiunea nu se reaprinde spontan, ci că trebuie planificate lucruri mărunte, jocuri vechi și intime care ne defineau pe noi doi înainte de apariția copilului.
Infidelitatea apare din cauza faptului că nu ne mai acordăm atenție și că unul din parteneri nu mai găsește în relația de cuplu ceva ce avea înainte.. Că nu se mai simte viu și că vrea să simtă că trăiește din nou. Esther Perel propune cuplurilor în care a apărut infidelitatea să își mai dea o șansă și să o privească ca pe un alt tip de rană pe care ne-o facem unul celuilalt. Și ce este inedit la Esther este celebra ei remarcă din discursul TED pe infidelitate: da, se termină o căsnicie în relația cu partenerul meu, dar poate să înceapă una nouă. Una în care îl privesc pe partener cu alți ochi curioși și dornici a-l descoperi.
Ce pierd părinții români din vedere când vine vorba de actul sexual? Cu ce îl asociază cel mai des astfel încât renunță cel mai ușor la el?
Otilia Mantelers: Cred că vrem să renunțăm la erotism din cauză că el este plăcere și conectare profundă. Și, cumva, în copilărie ni s-a inoculat ideea că nu merităm plăcere. Că mai întâi e munca, și apoi distracția. E bine să răsturnăm această prejudecată și să vedem erotismul cu care ne-am născut ca pe una din dimeniunile cele mai intime ale ființei noastre, ca pe o parte definitorie a identității noastre, care e la fel de demnă de explorat ca și dimensiunea de mamă sau de tată.
Te rog să ne spui un sfat pe care să îl avem în vedere, noi părinții, care va influența în bine viața de cuplu a copiilor noștri când acești vor deveni adulți.
Otilia Mantelers: Cred că sfatul meu legat de copiii noștri este acela că ei au nevoie să le povestim despre sexualitate. Așa, franc, în funcție de nevoile vârstei lor. Să le spunem cum se fac copiii, să le spunem că e în regulă să își cunoască corpul și să se bucure de el! Că e ok să se atingă și să simtă plăcere! Că, da, plăcerea e parte din ei și nu trebuie să se simtă vinovați pentru asta. Că da, ei, părinții lor, se bucură de intimitate în doi, de atingeri și frumusețe, și plăcere. Și că o fac în calitatea lor de adulți.
Cred că dacă integrăm subiectul sexualității în viața noastră, șansele sunt foarte mari ca toți copiii noștri să își înțeleagă sexualitatea și să o privească ca pe o parte importantă și fascinantă a personalității lor.
Otilia Mantelers, Parenting by Connection Instructor și trainer de Playful Parenting, împreună cu Gaspar Gyorgy, psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie și echipa lor au invitat-o pe Esther Perel în România. Ea va susține conferința Umbrele intimității, pe 4 iunie 2016, la club Bamboo. Primul workshop are ca temă Inteligența erotică: de la aventură la captivitate, cel de-al doilea, Părinții chiar fac sex: este ușor să uităm că, înainte să fim părinți, am fost iubiți. Detalii și înscrieri, aici.
Text: Ana Nicolescu
Specialist: Otilia Mantelers,
Parenting by Connection Instructor și trainer de Playful Parenting
Foto poze colaj: Pinterest.com
