Uncategorized
comment 1

“Nu exista obligativitate, ci doar alegere”, Monica Reu, trainer de Comunicare Nonviolenta

La cursurile Monicai Reu de Comunicare Nonviolenta nu am ajuns deocamdata, deci nu o cunosc personal pe ea si nici metoda pe care o impartaseste parintilor. Pentru ca va fi unul dintre cei 3 traineri care vor fi in fata parintilor la conferinta Joc – Comunicare – Conecatare, din 10 mai, iata cateva raspunsuri ale Monicai la intrebarile mele urbane. Mi-a placut ca ea nu considera Comunicarea Nonviolenta o metoda, ci o filosofie de viata, mi-au placut pozele din timpul workshop-urilor pe care le sustine si mi s-a parut eliberatoare afirmatia ca nu exista obligativitate, ci doar alegere. Dar nu va dezvalui mai multe. Cititi in continuare un interviu cu Monica Reu, trainer de Comunicare Nonviolenta, fondatoarea si presedintele Asociatiei pentru Comunicare Nonviolenta.

Cine este Monica Reu?

Monica Reu: De cum am citit intrebarea asta, m-am blocat un pic, caci mi-e greu sa ma decid cu ce sa incep si cum sa raspund la ea pastrand un echilibru intre ceea ce este relevant pentru mine, in acest moment al vietii mele, si ceea ce ar fi relevant pentru cei ce vor citi interviul.

Am norocul sa fiu un om inconjurat zi de zi de fiinte cu care traiesc o continua impartasire de iubire in diverse roluri: sotia lui Ian, mama Emmei, “parintele” adoptiv al cainelui Balki si al soarecelui Zuzu, fiica si sora, prietena…

Sunt un om in cautare de sens, de bucurie, de conectare autentica cu ceilalti, intr-un perpetuu proces de dezvoltare personala.

Profesional, fac o munca pe care o ador si care imi ofera o implinire greu de descris – sunt trainer de Comunicare Nonviolenta, filozofia conceputa si dezvoltata de doctorul in psihologie Marshall Rosenberg. Sunt fondatoarea si presedintele Asociatiei pentru Comunicare Nonviolenta, pe care am creat-o in scopul de a ma sprijini in raspandirea acestui mod constient de a trai si relationa. Sunt o fascinata sustinatoare a pedagogiei Montessori.

Ce metoda de parenting promovezi si cum te regasesti in aceasta metoda?

Monica Reu: Nu consider ceea ce promovez eu o metoda, ci mai mult o filozofie de viata, si asta pentru ca CNV (Comunicarea Nonviolenta) este, in primul rand, un mod constient de a trai si de a te raporta la ceilalti. Si nu se rezuma doar la parenting, ci se aplica in toate relatiile noastre semnificative.

Tin minte ca in mine s-a produs un mare “clic” cand am descoperit lista nevoilor umane structurata de Marshall Rosenberg, cand am vazut ca toate fiintele umane au, in esenta, aceleasi nevoi si ca tot ceea ce facem sau spunem este de fapt o incercare de a le implini. Asa am realizat ca, in fapt, comunicarea nonviolenta nu este o tehnica, ci este un mod de a privi lumea si viata, un mod de a functiona conectat la ce se petrece in tine insuti si in cei din jurul tau.

Pentru mine a fost calea de dezvoltare personala pe care am imbratisat-o si care mi-a adus atat de multe, incat n-am fost vreodata tentata sa abdic de la ea.

Monica Reu_papusi

Cand ai descoperit-o si cum te-a ajutat pe tine, ca mama?

Monica Reu: Descoperirea s-a petrecut acum zece ani, pe cand ma aflam intr-un intens proces de regasire de sine, de restructurare personala si profesionala. Cred ca lucrul care m-a atras cel mai mult a fost claritatea pe care modelul acesta de comunicare mi-o oferea in situatiile pe care inainte le vedeam ca fiind fara iesire, in blocajele din relatii, in conflicte.

Ca mama, ma ajuta in fiecare zi sa cladesc impreuna cu Emma o relatie bazata pe intelegere, respect reciproc, compasiune si iubire manifestata. Ma ajuta sa ascult si sa aud dincolo de cuvintele pe care le rosteste si de comportamentele ei ceea ce incearca de fapt sa-mi transmita despre nevoile pe care incearca sa si le implineasca. Ma ajuta sa ma conectez cu mine si, din aceasta energie, sa ii fiu cu adevarat alaturi in momentele dificile – crize de furie, conflicte cu alti copii, momente de frustrare si tristete… Nu in ultimul rand, ma ajuta sa am deschiderea si disponibilitatea de a invata de la ea lectii extrem de pretioase pe care le-am uitat: sa traiesc ancorata in prezent, sa constientizez ca nu exista obligativitate, ci exista doar alegere, sa ma bucur de lucrurile marunte si frumoase care se intampla in fiecare zi.

Monica Reu_mama

Ce presupune comunicarea non-violenta?  Ce avantaje aduce ea in parenting?

Monica Reu: S-au facut deja numeroase studii din care rezulta ca fericirea noastra este direct proportionala cu calitatea relatiilor pe care le avem cu cei de care ne inconjuram. Comunicarea Nonviolenta este o comunicare in beneficiul relatiei.

As spune ca principiul de baza al CNV este ca atunci cand sunt in contact cu mine, cu ce se intampla la nivelul sentimentelor si nevoilor mele, pot comunica intr-un mod mai apropiat de valorile mele, intr-un mod care sa cladeasca o punte de legatura trainica si autentica intre mine si copil. Si mai mult, atunci cand sunt in contact cu mine, sunt mai deschis catre cei dragi mie, mai dispus sa ascult ce se petrece in sufletul lor, mai disponibil, mai empatic. As numi asta comunicare constienta, adica o comunicare in care nu reactionez automat la orice impuls, ci imi armonizez reactia in functie de valorile mele si de ce imi doresc in mod real ca ceilalti sa auda de la mine.

In parenting, poate ca cel mai valoros lucru pe care CNV il ofera este faptul ca ne ofera o intelegere profunda a nevoilor reale ale copiilor nostri si posibilitatea de a-i creste intr-un mediu empatic. Apoi, ne mai ofera instrumente cu ajutorul carora putem crea o relatie in care sa existe echilibru intre nevoile noastre ca parinti si cele ale copiilor.

Alte numeroase studii demonstreaza ca un copil crescut in empatie devine el insusi o fiinta empatica, un individ cu o profunda cunoastere de sine, cu o incredere sanatoasa in propriile forte, capabil sa-si cladeasca armonios propriile relatii semnificative si sa-si gaseasca implinirea in viata. Mai toti parintii pe care i-am cunoscut eu isi doresc sa creasca o astfel de fiinta umana.

Monica Reu_bunny

Ce traume le producem copiilor nostri daca alegem sa comunicam cu ei violent? Prin agresiune fizica, verbala, comportamentala?

Monica Reu: Atunci cand comunicam cu cei mici in orice mod care le inspira sentimente de frica, vinovatie sau rusine ne sabotam relatia cu ei, caci sistemul dominator creat sapa adanc la radacina increderii, respectului si apropierii dintre noi si ei.

La copilul crescut astfel  vom constata o scadere a stimei de sine si a increderii in sine. Frica, vinovatia si rusinea ce decurg dintr-un mod de comunicare lipsit de respect aproape niciodata nu transmit valori si nu il fac pe copil dornic sa coopereze in mod autentic cu parintele. El doar se supune pana in momentul in care amenintarea nu mai exista. In sufletul lui se acumuleaza in timp resentimente si incrancenare impotriva parintelui, caci el nu se simte acceptat si inteles.

De asemenea, se fac simtite efecte daunatoare la nivelul capacitatii copilului de a invata, de a fi creativ, de a indrazni sa faca lucruri noi.

Ce vor afla parintii de la tine, in cadrul conferintei JCC?

Monica Reu: In cadrul conferintei din 10 mai voi expune intentia si scopul Comunicarii Nonviolente si voi impartasi parintilor moduri in care ne putem influenta copiii fara a-i constrange.

De asemenea, voi aborda un subiect pe care il consider absolut esential in relatia parinte-copil: importanta ascultarii de calitate si a empatiei.

De-a lungul experientei mele ca parinte am identificat cinci abilitati care m-au ajutat enorm sa pastrez o conexiune de calitate cu Emma, si imi doresc sa le afle cat mai multi parinti care vor sa se bucure de o relatia frumoasa cu copiii lor.

De ce ai ales sa te implici in acest proiect?

Monica Reu: Am ales sa ma implic in proiectul Joc, Comunicare, Conectare in primul rand datorita relatiei frumoase si de admiratie reciproca pe care o am cu Otilia Mantelers si cu Antonia Noel.

Un alt factor care a contribuit la decizia aceasta a fost constientizarea faptului ca, atunci cand detii mai multe instrumente utile ca parinte, ai automat mai multe resurse pentru a depasi momentele provocatoare care inevitabil apar in relatia cu copilul. Ori noi vom oferi trei perspective care au la baza aceleasi valori, si care se completeaza una pe cealalta in mod armonios: ESPERE, Playful Parenting, Comunicare Nonviolenta.

Cand are loc conferinta, unde si cat costa?

Conferinta Joc, Comunicare, Conectare va avea loc pe 10 mai. Toate detaliile legate de inscriere le gasiti pe site-ul dedicat, www.j-c-c.ro. Pretul unui bilet este de 150 de lei.

 

Text: Ana Nicolescu

Foto: Andreea Ionescu

1 Comment

  1. Pingback: Parenting eșuat. De ce nu funcționează 100% metodele de parenting actuale?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *