Un blog care te susține să-ți remodelezi viața

Din spatele meu, vine ca o vijelie de lumină, mă prinde cu brațul ei subțire și destul de firaj de ceafă. Îmi ia fața în palmele ei transpirate și îmi zice, abia trăgându-și suflul: E cea mai frumoasă petrecere. Sunt fericită. Te iubesc mămicuța mea mică, Ana Nicolescu, Mămica Urbană, cea mai bună mamă din lume cu cel mai frumos păr, mai frumos ca a lui Rapunzel. Apoi fuge râzând cu prietenele ei zglobii, lăsându-mă pe mine pe podeaua Conacului, încărcată cu iubire și apreciere și cu ochii împăienjeniți de lacrimi cu aromă de nostalgie.

Cu o lună înainte, într-o discuție tensionată cu ea care nu stătea locului (se plimba cu tortineta în casă la 10 seara, trântea capacul de la wc, scotea toate jucăriile nu ca să se joace, ci ca să le văd și eu că uit de ele, mami, bea apă din 3 pahare și 2 căni diferite, apoi scuipa apa înapoi în ele, îmi lua pantofii cu toc și eșarfele și improviza o mini scenetă etc.) o întreb sleită de puteri și de orice urmă de răbdare, de unde are atâta energie. Iar ea îmi spune: Păi de la grădiniță. Tu știi că noi trebuie să stăm toaaaaată ziua pe scăunele alea și să lucrăm pe caiet? Picioarele mele simt nevoia să se joace, să alerge, să danseze, să țopăie. Ia uite cum fac. Și își ridică rochia de Elsa și îmi arată cum îi dansează picioarele. Uite, încerc să le țin cu mâna și ele nimic. Se mișcă în contiuare.

Atunci mi-am dat seama că ea chiar nu are unde să își consume energia. Cele două ore de parc seara nu îi sunt suficiente. Exact acela a fost momentul în care i-am zis tăticului urban că pentru ziua Măriucăi o să îi pregătesc o petrecere în aer liber, la iarbă verde, la care să poată alerga, țopăi, dansa, bucura, exterioriza, țipa, cânta în voie. Apoi mi-a venit ideea să renunțăm la baloane și la animatori îmbrăcați în Else, Anne, Minnie-uri care să îi picteze pe față și să optăm pentru animatori care să joace cu invitații jocurile copilăriei noastre, jocurile pe care le jucam în fața blocului și în vacanțe: frunza, rațele și vânătorii, școarecele și pisica, țară-țară vrem ostași. Ideea era să fie implicați și părinții.

Dintre toate variantele, cea mai frumoasă, utilă, flatantă mi s-a părut Conacul Golescu Grant. Este un centru de recreere și  dezvoltare personală, care ține de DGASPC. Clădirea are statut de monument istoric și acolo se organizează cursuri pentru copiii din sectorul 6. M-a încântat foarte mult faptul că centrul are o curte imensă, cu mai multe pajiști minuțios îngrijite, cu loc de joacă și cu protecție de cauciuc pe jos, în anumite locuri. Însă decizia a fost finală atunci când am aflat că banii pentru chiria spațiului alocați celor 3 ore de petrecere, se transformă în puncte pentru magazinul Social Exchange. Iar prețurile sunt extrem de decente. 240 lei pe 3 ore.

După ce am dat structura grupului de copii, Ana, coordonatoarea grupului de voluntari animatori de la Conac, mi-a trimis un Excel cu un plan de acțiuni pentru copii, respectând dorința cu jocurile copilăriei și venind cu sugestii suplimentare care să omogenizeze grupul și să dea coerență activităților. Animatorii nu au purtat costume de personaje, au avut unele elemente jucăușe, deloc deranjante sau stridente, prin care s-au deosebit de părinți. Cel mai mult mi-a plăcut la ei că s-au pliat pe dorințele copiilor, că nu le-au impus jocuri pe care nu le-au vrut, că au fost răbdători, vioi și tonici.

Copiii au fost încântați și au zburdat ca niște miei scăpați din hibernare. Au alergat mult, s-au jucat mult afară, au țopăit și în sala de dans, s-au descălțat și s-au tăvălit prin iarbă. Am văzut la fiecare copil care stă la bloc, setea de natură, de libertate, de exteriorizare. Și m-am bucurat că am putut să le oferim această bucurie la ziua Măriucăi.

La mijlocul programului, i-am avut invitați pe cei de la Teko. Dacă la început copiii se uitau suspicioși și fâstâciți la ozoboții care mergeau pe urma markerului și își schimbau culoarea în funcție de culoarea markerului, după 10 minute se împrieteniseră cu Lucica și Andrei. Întinși pe podea, fiecare copil de la 2 la 10 ani a desenat un traseu pentru robotul rotund cu led colorat. Apoi a început să își facă fiecare propriul roboțel de lemn.

Au colorat cu markerele și cu cariocile pe cuburi de lemn, au dat găuri cu bormașina pentru a construi mâinile, picioarele și gâtul, apoi au lipit nasturi, pene sau panglici cu franjuri rotunde. Am apreciat tare mult că Lucica și Andrei  îi ajutau pe copii arătându-le cum se face, nu făcând în locul lor. Știu că este mai ușor și mai rapid să facem lucruri în locul copiilor, însă pe ei nu îi ajută cu nimic și nu le dezvoltă abilitățile. Dimpotrivă, îi facem dependenți de noi și nesiguri pe ei.

Atelierul Teko a fost apetisant și pentru părinții pasionați de bricolat, care au luat lucrurile în serios și și-au construit proprii roboți de lemn. Ceea ce m-a bucurat tare mult pentru că ador adulții care coboară, fără să își dea seama, în copilărie, și se simt bine acolo, în acel spațiu ludic.

După atelierul de roboței, a urmat picnicul pe iarbă. Am ales clasica pizza pentru că este o variantă accesibilă și nu necesită muncă și atenție din partea niciunui organizator sau invitat. Tortul l-am ales de la Zâne, iar dorința Măriucăi a fost să le aibă pe Elsa și pe Rapunzel desenate, pe care și le-a și luat imediat ce a suflat în lumânări, ca să fie sigură că nu le ia nimeni altcineva. Copiii s-au luptat pentru Olaf, care a fost dezintegrat în 3 secunde și mâncat în alte 4. Iar Julie a vrut cameleonul din Rapunzel.

Ziua s-a încheiat cu multă recunoștință că a fost o aniversare la iarbă verde, că cei mici s-au jucat în voie, că cei mari s-au simțit relaxați și că am descoperit un loc numai bun de evenimente, un paradis urban, un loc cu oameni primitori și voluntari devotați, un loc atât de liniștit și mai ales atât de curat încât tălpile de la dresuri și de la ciorapii fetițelor care au zburdat fără pantofi, erau la finalul zilei puțin gri, nu ca la alte locuri de joacă după care aruncam șosetele că nu mai puteam să curăț negrul de pe ele.

Cât despre Măriuca, s-a jucat mult, s-a ales cu julituri în genunchi și cu un cucui, a fost bucuroasă de toate cadourile primite și de toți copiii care au venit la ziua ei. La mulți ani, suflet bun, să nu uiți niciodată că ești iubită. Zi de zi.

Text: Ana Nicolescu