Un blog care te susține să-ți remodelezi viața

Săptămâna trecută am fost la lansarea campaniei Opriți bullying-ul sau desființați recreațiile! – O Campanie națională de prevenire a bullying-ului în mediul școlar ce urmărește să conștientizeze, să genereze o schimbare de atitudine și astfel să prevină comportamentele de bullying între copii.

Cei de la Salvați Copiii nu militează pentru desființarea recreațiilor, este doar o metaforă, un strigăt de ajutor al copiilor umiliți sau bătuți în pauzele de la școală. Cu un an în urmă, Salvați Copiii lansa un studiu național care arăta că, în recreație, 1 din 4 copii este umilit în fața colegilor; 1 din 6 copii este bătut; 1 din 5 copii umilește în mod repetat un alt copil; 73% dintre copii sunt martorii unei situaţii de bullying în mediul școlar.

Prin această campanie cei de la Salvați Copiii, cred cu tărie că soluția pentru protecția copiilor și transformarea școlii într-un mediu sigur, nu este de a desființa recreațiile, ci de a face tot ce ține de noi, adulții, pentru a opri bullying-ul. Pentru că nu am apucat să pun toate întrebările la conferință, i-am cerut lămuriri suplimentare Dianei Stănculeanu, psihoterapeut specializat în terapii cognitiv comportamentale, coordonator în cadrul Organizației Salvați Copiii, Centrul de Educație Emoțională și Comportamentală pentru Copii (CEECC).

Ziceai la conferință că indiferent de vârstă, noi, părinți, trebuie să intervenim pentru copilul nostru într-o situație de bullying. CUM și UNDE intervenim atunci când copilul nostru este bullied? La părinți, la profesori/educatori? Aș vrea să subliniem dacă noi ca părinți avem dreptul să vorbim cu agresorul. Cu ce diferă această intervenție în funcție de vârstă? 

Psih. Diana Stănculeanu: Se vorbește mult acum despre a-i lăsa pe copii să se descurce singuri. Încurajarea autonomiei copiilor și acordarea de spațiu pentru ca ei să își găsească drumul prin hățișurile funcționării sociale sunt extrem de importante. A-i lăsa însă pe copii singuri într-o situație de violență caracterizată prin repetitivitate, dezechilibru de putere, frecvență crescută și intenția clară și asumată de către alți copii de a-i genera suferință (fizică și/sau emoțională) este altceva. Într-o situație de violență cu atributele enumerate mai sus – respectiv într-o situație de bullying, copiii au nevoie de sprijinul părinților, oferit în forme multiple:

• Acasă, în timpul de calitate, acela în care ne bucurăm de tot ce reprezintă copiii în viața noastră, în care îi asigurăm prin zâmbete, cuvinte, priviri și îmbrățisări că îi iubim și că sunt ființele care ne bucură viața și o transformă într-o aventură unică și minunată în fiecare zi; această iubire împărtășită firesc și natural, zi de zi, în momente mici și dese, este sursa primară și cea mai importantă a ceea ce numim « stima de sine » a copiilor noștri – acest dar prețios pe care copiii îl primesc/ ar trebui să îl primească o dată cu identitatea personală și care îi va proteja în orice situație în care altcineva va încerca să și facă să se simtă mici și neînsemnați, ajutându-i să reacționeze și să spună Stop sau să ceară sprijin.
• tot Acasă, prin implicarea copiilor în situații de decizie ce privesc întreaga familie, deci și pe ei; părinții români abia acum descoperă exercițiul consultării copiilor atunci când se iau hotărâri importante în familie; ni se pare că sunt mici și că nu ar putea avea o contribuție semnificativă; dincolo de valoarea concretă a contribuției copiilor, este foarte important exercițiul decizional – un copil care ia hotărâri, care își exprimă părerea și care simte că participarea lui este importantă, își împlinește nevoile de putere și control, nevoi umane universale și esențiale, a căror frustrare este adesea asociată cu bullying-ul. Un copil care învață astfel despre sine că are putere, că poate controla în grade diferite situațiile de viață în care este implicat, va reuși să riposteze, va fi orientat, va avea reacție – toate acestea fiind utile în gestionarea oricărei situații de bullying.
• La Șoală în relație cu managerul școlii; aștept cu nerăbdare ziua în care părinții îi vor întreba pe directorii școlii «Care este politica școlii în ceea ce privește bullying-ul?», «Care este politica școlii în ceea ce privește incluziunea?», «În ce măsură dezvoltarea personală, toleranța, respectul, empatia, implicarea, valorile cooperării și prieteniei se regăsesc în activitățile promovate de școală?», «Cum se asigură protecția fizică și emoțională a copiilor în școală?» . Notele sunt importante, performanța academică este urmărită de către toți părinții, însă copiii nu sunt doar «colecții de note/ diplome»; școala are și funcția de socializare, la fel de importanță ca cea de facilitare a cunoașterii cognitive; însă socializarea copiilor trebuie făcută în contextul unor valori asumate și comunicate public către comunitatea de părinți și copii, si traduse în norme și comportamente care vor fi modelate copiilor, așa cum sunt explicate ecuațiile și cazurile substantivului.
• La Șoală, în relație cu cadrul didactic – în rolul său de învățător sau diriginte, respectiv acel rol care obligă la grijă și atenție față de nevoi, comportamente și manifestări emoționale. Hai să nu cerem informații doar despre note și frecvență școlară. Hai să mai punem și alte întrebări «Cum se simte copilul meu la școală? Ce îl face să râdă? Ce îl supără? Cu ce se descurcă ușor? Unde mai are nevoie de ajutor? Cu cine împarte pauzele? Progresează?» îmi place să cred că un pedagog se pregătește pentru întâlnirile cu părinții. Haideți să le dăm pedagogilor și aceste teme de rezolvat, să îi constrângem să știe și altceva, în afară de note și greșeli, despre copiii noștri.
• La Șoală, în contextul ședințelor cu părinții. Copiii care îi necăjesc pe copiii noștri au și ei părinți; colegii copilului meu, care nu spun nimic sau care fac galerie, au și ei părinți. De școală sigură au nevoie TOȚI copiii. Dacă suntem vocali la ședințele cu părinții, exprimând nevoi, îngrijorări, așteptări, căutând soluții, vom face implicit educație și conștientizare cu ceilalți 20-25 de părinți cu ai căror copii, copilul meu împarte zilnic câteva ore bune. Nu îi vom avea pe toți de partea noastră, la început vom fi 2-3, dar așa se naște masa critică care generează schimbare.

Ce nu am dreptul să fac, eu ca părinte de copil «victimă», este intervenția directă către copilul «agresor». Este convingerea mea personală că un copil care agresează este tot o victimă – a trăit sau a văzut agresiunea în altă parte, ca soluție în situațiile dificile; a pierdut sau nu a primit încă busola morală care să îi ghideze comportamnetele sociale; trăiește emoții puternice și grele (furie, frustrare, dezamăgire, frică) de liniștirea cărora nu se îngrijește nimeni – în oricare dintre scenarii ne aflăm, copilul agresor are cel puțin la fel de multă nevoie de sprijin ca și copilul vicitmă. Iar noi îl putem ajuta cerând școlii și familiei copilului respectiv să intervină și să își facă datoria, fiecare din proprie perspectivă.

Cunosc cazul unui băiat de 11 ani, foarte inteligent emoțional, care este bullied la școală pentru că e prea fătălău. El vorbește cu părinții despre asta, a identificat singur moduri de răspuns (de la ignorare, la confruntare verbală calmă și chiar emoțională vocală: nu sunt eu de vină că tatăl tău te bate). În fiecare caz agresorul devine și mai agresiv verbal și fizic. Părinții agresorului nu consideră că agresorul are probleme și că e provocat, că școala vieții, că ce, doamnă, lasați-i să devină bărbați… Întrebarea e: ce face victima? Nicio intervenție nu a funcționat. Nici cea a părinților, deși el nu voia ca părinții să intervină, voia să rezolve el și să nu fie bullied pe încă un subiect, acela că vine mama la școală și rezolvă.

Psih. Diana Stănculeanu: Experiența școlilor care chiar au implementa măsuri pentru prevenirea bullying-ului ne arată că o variabilă cheie ține de implicarea/ reacția grupului de martori. Într-o situație de bullying, cei mai semnificativi cantitativ sunt martorii – ei sunt cei mulți. De ce nu exploatăm această «cantitate» pentru a genera diferență calitativă? De ce nu-i ajutăm/ educăm pe copii să devină din martori pasivi, actori cu inițiativă și implicare în oprirea/ diminuarea/ prevenirea situațiilor de bullying?

Se spune că în medie 70% din situațiile de bullying dispar atunci când grupul de copii sancționează acest comportament. Când grupul nu doar că nu încurajează, ci spune «asta nu este ok», copilul care agresează primește mesajul că pentru a avea putere, control, statut, pentru a primi atenție și a fi investit, trebuie să facă altceva.

Martorii implicați au însă nevoie de educație, conștientizare, modelare, exemplu personal, mentorat, ghidare, valori aduse în contexte de învățare – și astfel revenim cu discuția la rolul școlii ca instituție complexă de educație și la rolul adulților.

Când le formăm pârghiile interioare pentru a face față acestui fenomen. Ce îi învățăm să facă? Cum să-și gestioneze emoțiile și întreaga situație? Cu ce trebuie să plece echipați de acasă pentru a face față? Ce să NU facem atunci când copilul vine acasă agresat?

Psih. Diana Stănculeanu: Iată mai jos un minighid pentru toți părinții, ai tuturor copiilor, indiferent de rolurile acestora în bullying :

• Cere informații despre politica și programele anti-bullying ale școlii, despre regulamentul școlar precum și despre sistemul de referire/ raportare a cazurilor și discută apoi cu copilul despre asta, astfel încât să fie bine informat. Faceți împreună un plan de acțiune pentru o situație de bullying, cu toți pașii necesari pentru rezolvarea problemei. Imaginați-vă situații diverse, în care copilul este pe rând implicat direct sau doar martor al unui comportament de bullying.
• Povestește-i copilului tău despre propria ta copilărie și ce te ajuta pe tine să rezolvi situațiile dificile.
• Învață-l pe copil să rezolve situațiile contradictorii fără cuvinte și comportamente violente. De asemenea, învață-l abilități de asertivitate și auto-apărare: cum să pășească cu încredere, cum să fie atent la ce se întâmplă în jurul lui, cum să se apere cu ajutorul cuvintelor. Foarte important – învață-l să-și facă prieteni și să le ceară ajutorul la nevoie.
• Ascultă! Încurajează-l pe copil să vorbescă despre școală, evenimente sociale, ce se întâmplă de obicei pe drumul către și de la școală, în recreații, cum arată toaletele și ce se întâmplă acolo. Acordă atenție conversațiilor lui cu alți copii. Astfel ai putea să descoperi primele indicii cu privire la eventuala poziția de victimă, agresor sau martor direct, a copilului tău. Rămâi aproape, cu mintea și inima deschisă!
• Întreabă-l pe copil care crede că ar fi cea mai bună soluție într-o situație de bullying. Copiii se tem adesea că, dacă raportează o situație de bullying, lucrurile se vor înrăutăți. Au nevoie să fie ascultați și asigurați că împreună veți rezolva problema.
• Ajută-i pe copii să învețe abilitățile sociale de care au nevoie pentru a-și face noi prieteni. Un copil încrezător, înconjurat de prieteni, are șanse mici să fie victimă a bulying-ului sau să fie violent cu alți copii. De asemenea, înconjurat de prieteni, va fi suficient de încrezător pentru a lua atitudine, atunci când va fi martorul unui comportament de bullying.
• Să nu crezi nicio clipă “Este imposibil, copilul meu nu ar putea să facă asta!”. Ia problema în serios.
• Vorbește cu copilul. Ține cont de faptul că, un copil care-și agresează și hărțuiește colegii, va încerca adesea să ascundă emoțiile și comportamentele agresive, iar uneori să dea vina pe alți copii.
• Să nu crezi că ai un copil “rău”. Prin comportamentele lor și atiudinea lor, copiii ne arată că ceva problematic se întâmplă. De asemenea, profită de această situație, pentru a reflecta în ce măsură empatia, toleranța, generozitatea, curajul, cooperarea și prietenia, au fost subiecte explicite de discuție între tine și copilul tău.
• Învață-l pe copilul tău care sunt alegerile și comportamentele pozitive, valoroase și care sunt cele negative, prin care cei din jurul nostru au de suferit.
• Acordă atenție propriilor comportamente, pe care le ai ca adult, ca părinte. Asigură-te că, copilul tău nu este martorul comportamentelor violente chiar la voi în familie.
• Spune-i copilului tău că un astfel de comprtament este inacceptabil. Discută cu el despre impactul negativ al bullying-ului asupra tuturor copiilor.
• Vorbește cu profesorii copilului tău. Comunicarea frecventă cu aceștia este importantă pentru a avea cât mai multe informații despre comportamentul copilului la școală.
• Intensifică supervizarea comportamentelor și activităților în care este implicat copilul. Află cine îi sunt prietenii și asigură-te că știi unde își petrec timpul liber. Descurajează relațiile de prietenie în care sunt manifestări agresive. Discută întotdeauna cu copilul motivele care se află în spatele comportamentului său agresiv.
• Stabilește reguli clare de familie și fii consecvent cu ele. Implică-i pe copii în stabilirea regulilor pentru a crește șansele ca acestea să fie respectate. Apreciază efortul copiilor și străduința acestora de a face zi de zi alegeri corecte și sănătoase pentru sine și pentru cei din jur.
• Nu îți umili copilul doar pentru a-i arăta cum se simte o persoană când este umilită și hărțuită; asta nu va face decât să îi ofere un nou exemplu de violență și să contribuie la acumularea de noi emoții negative. Alege o reacție eficientă dar non-violentă, în acord cu vârsta și nivelul de dezvoltare și înțelegere a copilului. A-l pedepsi fizic înseamnă a-I arăta că violența este o soluție, o variantă de comportament acceptabilă.
• Fii alături de copilul tău în procesul de a învăța cum să își gestioneze emoțiile și impulsurile agresive, într-o manieră empatică, blândă, adecvată, care să nu rănească pe nimeni.
• Petrece mai mult timp cu copilul tău. Gândește-te la activități pe care le puteți face împreună, precum sport sau diverse hobby-uri.
• Apreciază momentele de generozitate și compasiune ale copilului tău față de ceilalți. Arată-i că astfel de comportamente sunt valorizate și ajută-l să le descopere valoarea intrinsecă și sentimentul de bine pe care fiecare om îl trăiește când face o faptă bună. Nu încuraja comportamentele pozitive cu recompense materiale (cadouri, dulciuri, jocuri, timp la TV etc.); de asemenea, nu ajută să sancționezi comportamentele negative prin pedeapsă, respingere sau violență fizică. Astfel, copilul va învăța să facă fapte bune așteptând ceva la schimb sau încercând să evite pedepsele.
• Ia în serios plângerile copilului cu privire la comportamentele de hărțuire de la școală.
• Copiilor le este adesea teamă sau rușine să spună că sunt hărțuiți la școală, așa că, atunci când o fac, este important să fie crezuți și luați în serios.
• Adesea credem că, copiii se vor descurca singuri. În realitate, au nevoie de cineva care să le fie alături, să îi sprijine și să îi înțeleagă.
• Oferă copilului oportunități să vorbească despre bullying. Profită de orice moment informal din timpul zilei – când urmăriți ceva la televizor, ascultați muzică, vă jucați sau vă plimbați în parc.
• Fii atent(ă) la semnele care ar putea indica faptul că un copil este victimă a bullying-ului.
• Anunță școala de îndată ce suspectezi că, copilul tău este victimă a bullying-ului. Odată informate, cadrele didactice ar putea monitoriza mai atent comportamentele copiilor și ar putea lua măsurile necesare pentru a le garanta siguranța. Consilierul sau psihologul școlar ar putea de asemenea să ajute copilul sau să vă refere către un serviciu de specializat de asistență psihologică.

Care sunt cauzele pentru care acest fenomen ia tot mai multă amploare?

Psih. Diana Stănculeanu: Aș vrea să spun că fenomenul ia amploare pentru că nu se face mare lucru pentru prevenția lui. Ar fi doar parțial adevărat.

Se face ceva pentru intensificarea lui. Cred că nicicând creșterea și educarea copiilor noștri nu a fost mai orientată spre competiție, ierarhie, perfecționism, comparație socială. O facem și noi, părinții, și școala. O facem de frică și îngrijorare, din nevoia de a-i pregăti pe copii pentru o societate ce pare să devină din ce în ce mai dură, una în care accesul la contexte superioare calitativ se face dând din coate și «fiind cel mai bun», indiferent de costurile plătite. Paradoxul face însă că îi privăm copii de o resursă uluitoare – aceea de a fi bine ÎMPREUNĂ cu ceilalți, resursă care, zic mii de studii, reprezinta cheia calității vieții noastre.

Ce facem ca să stopăm? Cum vezi o colaborare între părinți, profesori, consilieri și elevi?

Abordarea este «top down – bottom up», cum spun românii 🙂, deopotrivă de la vârf și de la firul ierbii.

• avem nevoie de reglementări corecte – strategii, regulamente, politici, norme, clare, afișate, comunicate de la început, cunoscute de către toți actorii – cadre didactice, părinți, copii; în toate aceste documente, este important să mutăm focusul de pe «cine e de vina?» (cum se întâmplă acum), către «ce este de făcut?».
• avem nevoie de programe de prevenție care să cuprindă în activități și să traducă în comportamente, normele și valorile statuate la nivel strategic. Degeaba vorbești despre respect și toleranță dacă acestea nu se «simt» în fiecare comportament și mesaj al adulților la școală și acasă; sau dacă în programa școlară a elevilor nu ai «spațiu de emisie» pentru activități care să îi ajute pe copii să descopere beneficiile colaborării și a respectului pentru diferență și unicitate. Este nerealist să ne așteptăm la clase de copii în care toți se plac și toți sunt prieteni. Însă faptul că nu te plac nu înseamnă că trebuie să îți fac rău.
• avem nevoie de programe de dezvoltare de abilități emoționale care să îi ajute pe copii să își gestioneze emoțiile grele, de furie, teamă, tristețe, frustrare, dezamăgire, altfel decât cu pumnul strâns și cu cuvinte grele; managementul emoțional este un proces în sine, pe care îl începem acasă, de la 2-3 anisori și îl consolidăm în preșcolaritate, astfel încât copiii să aibă resursele emoționale necesare pentru a se adapta la rigorile rigide și extrem de diverse ale școlii;
• avem nevoie de programe de dezvoltare a abilităților sociale – cele mai importante fiind inițierea și menținerea unei relații de interacțiune/ prietenie, împărțirea obiectelor (da, multe tensiuni pornesc de la faptul că ai noștri copii nu sunt sprijiniți să învețe să împartă, să își aștepte rândul sau să caute alternative atunci când nu pot primi ceea ce își doresc), rezolvarea de conflicte și de probleme în general.
• Avem nevoie de servicii de consiliere în școli, disponibile acelor familii în care copiii se confruntă cu dificultăți severe la nivel emoțional și comportamental; și spun familii, pentru că «a duce copilul» la psiholog nu rezolvă nici 10% din provocare, dacă părintele nu devine o resursă importantă și implicată în procesul terapeutic.

Sunt doar câțiva pași, cu siguranță se pot face multe lucruri. Premisa este una bună și asigurată – vorbim deja, deschis și fără prejudecăti, despre bullying.

Text: Ana Nicolescu

Specialist: Diana Stănculeanu,

psihoterapeut specializat în terapii cognitiv comportamentale,

coordonator în cadrul Organizației Salvați Copiii, Centrul de Educație Emoțională și Comportamentală pentru Copii (CEECC)