Ora de culcare la preadolescenți. Cum o dăm înapoi după vacanță?

somnul la preadolescenți

Mai e o săptămână până începe școala și nu reușim să ne culcăm mai devreme de 12 noaptea. Eu mă trezesc în jur de ora 6, dar Măriuca și Julie, mai devreme de 10 nu se ridică din pat. Încă sunt pe mood-ul de vacanță pentru că, teoretic, încă este vancanță, însă de două săptămâni îmi tot propun să dau înapoi ora de culcare ca să nu le fie greu când începe școala. Vă zic ce am făcut și nu am reușit, apoi stăm de vorbă cu Psih. Claudia Brighidovici, consultant în parenting, care îi ajută pe părinții de (pre)adolescenți să-și armonizeze viețile cu copiii lor pentru binele tuturor. Așadar, care e ora de culcare la preadolescenți și cum o dăm înapoi după vacanță?

Ora de culcare la preadolescenți: Ce fac cu perseverență

– Am scos chips-urile, dulciurile, popcornul, băuturile acidulate din alimentația lor.

– Am introdus fructe și legume de sezon.

– Înainte de culcare avem un ritual în care spunem trei lucruri pentru care am fost furioase, trei pentru care suntem recunoscătoare și trei planuri pentru a doua zi. Aici recunosc că de cele mai multe ori ne lungim pentru că fetele mai ales nu se rezumă doar la trei furii/recunoștințe/planuri. Sunt un tumult de emoții preadolescentele, să ne înțelegem 😊.

– Ne dăm pe la încheieturi cu uleiuri de la doTerra. Variem între Peace, Forgive și Console

– Reaprirăm în abdomen

Ora de culcare la preadolescenți: Ce fac ocazional

– Masa de seară a fost un timp în jur de ora 18, până au început fetele cursurile de gimnastică (de la 18.30, lunea și miercurea) și pe cel de dans pe patine cu rotile (de la 19.30, marțea, joia și vinerea). Când vin de la sport le e foame și așa ajung să mănânce și la ora 21.

Ora de culcare la preadolescenți: Ce nu reușesc deloc:

– Nu reușesc să le conving să renunțe seara la gadgeturi. Fetele au un serial preferat care începe în jur de 21.00 și apoi se văd pe whataspp, pe cameră, cu unii membri din familie.

– Măriuca și Julie au stiluri diferite de somn și dorm în aceeași cameră. Măriuca e pasăre de noapte, se culcă târziu, o adoarme lumina televizorului, bea multă apă înainte de culcare și nu ar vrea să rateze nimic din zi. Julie, în schimb, vrea să oprească lumea, să tragă draperiile, să oprească luminile și televizorul, să fie liniște, patul pufos și puțin răcoare. Nu am reușit până acum ori să le conving să doarmă în camere diferite, ori să stea Măriuca în sufragerie la televizor până i se face somn, așa că frustrant pentru toată lumea.

ora de culcare la preadolescenți

Ora de culcare la preadolescenți: Ce spune psihologul Claudia Brighidovici

Este important să înțelegem că așa cum în corpul preadolescenților se produc foarte multe schimbări o dată cu intrarea la pubertate, în jurul vârstei de 10 ani, tot așa se schimbă și nevoile lor de somn.

Faptul că ei nu mai pot merge la culcare înainte de 22.30/23.00 nu este încăpățânare  sau egoism. Preadolescenții încep să își schimbe încet încet pattern-ul de somn. Exită o bază biologică pentru aceste schimbări.

Studiile arată că secreția de melatonină (“hormonul somnului”, secretat de glanda pineală) la (pre)adolescenți, se produce mai târziu decât la adulți, ceea ce face foarte greu ca ei să se ducă la culcare devreme.

De asemenea, întrucât vârful producției de melatonina se produce mai târziu în noapte și trezirea de dimineață, în mod natural, este întârziată.

Ora de culcare la preadolescenți

Deși ei nu vor fi de acord cu asta, preadolescenții au nevoie de mai mult somn. Este important să li se explice că medicii recomandă aproximativ 9-10 ore de somn în fiecare noapte pentru ca organismul lor să facă față multitudinii de activități școlare și extrașcolare. Altfel, lipsa suficientă de somn îi poate face mai furioși, mai triști, mai fricoși, chiar mai agresivi.

Pe de altă parte, un copil odihnit va fi mai sănătos, va învăța mai repede, va avea o memorie mai bună, va fi mai bine dispus, se va înțelege mai bine cu colegii.

În acest punct al discuției, vreau să subliniez că fiecare părinte, cunoscându-și copilul, își va adapta discursul nu numai la vârsta lui, dar și la valorile lui sau la sensibilitățile lui.

Dacă știe că pentru copil este foarte important să își facă prieteni, va sublinia acest aspect. Dacă știe că este important să obțină rezultate bune la vreun sport, va duce discuția în această direcție.

Copiii, preadolescenții și adolescenții au nevoie de limite

Esențial este ca el să înțeleagă că ora de culcare nu este o toană a părintelui, ci are argumente solide în spate. Este adevărat, asta nu îl va opri să fie frustrat. Fii alături de el, înțelegându-i frustrarea, validând-o, dar fără să dai înapoi de la regulile pe care împreună le stabiliți.

Copiii au nevoie să-și trăiască sentimentele de frustrare, furie, tristețe, etc și încet, încet să și le managerieze. De asemenea, au nevoie de limite. Limitele îi dau siguranță, chiar dacă nu vor recunoaște asta.

ora de culcare la preadolescenți

Cum le vorbim preadolescenților când vine ora de culcare

Un exemplu de discuție ar putea suna așa:

Înteleg că ești supărat! Te uitai la serialul acela care îți place atât de mult. Apoi comentai cu prietenii tăi. Recunosc, este un obicei foarte frumos pe care vi l-ați făcut. Și acum să renunți dintr-o dată la el, chiar este frustrant și poate chiar te înfurie.  Însă, o dată cu începutul școlii, corpul tău are nevoie să-și schimbe obiceiurile. Nu că spun eu și nici măcar că spun medicii, ci pentru că așa îți dictează organismul tău…..

Pentru a fi mai ușor de acceptat, ora de culcare poate fi dată înapoi treptat, până ajungeți la ora stabilită.

 

Ora de trezire la preadolescenți

Cuplează ora de culcare cu ora de trezire. Dacă începe să se culce cu 20 minute mai devreme, trezește-l cu 20 minute mai devreme. Important este să aibă cele 9/10 ore dormite. Iar timpul pe care îl va avea în plus dimineața, îl va ajuta să înceapă ziua mai calm și mai bine-dispus, în loc să fie alergat de părinte prin casă pentru a fi gata la timp.

 

Tehnologia stă într-o altă cameră peste noapte

Telefonul sau tableta care stau lângă pat pot fi surse de tentații pentru a întârzia somnul. Mai apare un mesaj sau un videoclip pe Youtube sau un trailer la vreun film și orele curg spre dimineață, cum nici nu-ți dai seama. Tocmai de aceea este importantă stabilirea unei înțelegeri cu copilul în privința locului unde va sta telefonul peste noapte. Mai mult, previi și situația în care primul lucru pe care îl face dimineața este să pună mâna pe telefon sau tabletă pentru a vedea noutățile . Așadar, regula fără telefoane/gadgeturi până când nu este îmbrăcat, cu masa luată și gata de școală sau de lecții.

Colaborați în legătură cu rezolvarea problemei cu tehnologia

Preadolescenții din ziua de azi sunt puternic conectați la tehnologie, ceea ce face desigur și mai greu să se culce. De fapt, statul pe telefon și la TV este un factor important al privării de somn:

îi stimulează precum o cafea sau un energizant.

lumina albastră emisă de ecranul telefoanelor/computerelor mimează lumina zilei, ținându-i treji.

Să-i interzici, însă, din start, să mai folosescă aceste tehnologii nu va face decât să sporească tensiunea dintre voi.

Așa cum am mai spus, colaborarea este cea mai bună soluție.

ora de culcare la preadolescenți

Descurajează dormitul după-amiaza

Deși mulți dintre preadolescenți deja nu mai dorm după-amiaza, mai sunt totuși unii dintre ei care au acest obicei. Problema este ca somnul de amiază interferă cu cel de noapte și modifică ora de culcare seara. Dacă învață dimineața și este obosit după școală, încurajează o activitate fizică ușoară în afara casei și învață-l să se hidrateze. Un pahar de apă și puțină mișcare pot face minuni.

Despre somn de la bebelușie la preadolescență

Și ca să vedeți câtă importanță dau somnului, vă invit să citiți articolele pe care le-am scris de-a lungul timpului.

Dacă ai copii între 3 și 6 ani, poate te ajută acest articol.

Dacă ești interesată de cum a modificat pademia somnul copiilor te invit aici.

Dacă vrei să știi care sunt aliații unui somn mai bun, am scris acest articol.

Dacă vrei să-l înveți pe copil să doarmă singur, iată câteva recomandări.

Ce ni se întâmplă dacă nu dormim suficient.

Ce nu știu părinții despre somnul copiilor.

Cum am ajutat-o pe Julie să adoarmă singură când avea câteva luni.

Povești terapeutice pentru un somn odihnitor.

 

Voi cum faceți cu somnul copiilor înainte de școală?

Text: Ana Nicolescu

Consultant: Psih. Claudia Brighidovici

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Bifați căsuța de selectare GDPR

  • Acest formular îți colectează numele, e-mailul și conținutul, pentru a putea urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.