Eu ca mamă
Leave a comment

Orășelul Cunoașterii, primul muzeu interactiv din România, a împlinit 4 ani

Sâmbăta trecută am mers cu fetele la Orășelul Cunoașterii, primul muzeu interactiv din România. Am fost invitate la aniversarea a 4 ani de la deschidere. În prezent, centrul ajunge la 100 de exponate-joc, însumează 50.000 de vizitatori și pregătește o caravană la nivel național. Este locul în care copiii chiar experimentează și învață prin joc și joacă. E ca un laboator mare de fizică, chimie, geografie, matematică sau sport, pe care copiii le testează pe propria piele, nu memorează noțiuni despre ele.

Este fascinant cum un copil de 4 ani învață ce poate face cu greutatea corpului sau în câte feluiri i se reflectă deformat corpul în oglinzi concave și convexe. Copiii învață despre lumea reală, dar și despre cea care în aparență este într-un fel și în realitate în alt fel. La Orășelul Cunoașterii, fetele mele și-au testat viteza cu care aleargă, au jucat baschet cu mingea gonflabilă și cu un tub de aer. Sigur că fiecare obiect poate fi adaptat ca întrebuințare în funcție de imaginația copiilor 😊.

Julie a fost fascinată de oglinzi și a avut inima cât un purice când a băgat mâna în cutiile cu surprize pentru că nu știa dacă o apucă ceva de deget sau o înțeapă ceva. Totuși, a avut mai mult curaj și încredere decât aș fi avut eu. Le-a plăcut puzzle-ul, caleidoscopul și pistoalele ale căror jeturi împingeau bile sau învârteau roți formate din palete de fier. Multe m-au fascinat și pe mine și ne-am jucat împreună.

Peste 50 000 de vizitatori au testat cele 100 de exponate

Inaugurat în februarie 2014, Orășelul Cunoașterii își crește colecția cu 20 de exponate, ajungând la aproximativ 100. Noile exponate transpun în practică noțiuni de matematică, fizică, cum ar fi teorema lui Pitagora, arcul catenar, funcțiile matematice sau legile opticii. Colecția nouă cuprinde roboți, instalații cu piese, diverse dispozitive interactive care permit înțelegerea științei într-un mod captivant și practic.

Orășelul Cunoașterii este un spațiu dedicat atât copiilor începând cu vârsta de doi ani, cât și adulților. Acesta a fost vizitat de aproximativ 50.000 de copii, părinți, profesori, timpul mediu de vizitare fiind de 2,5 ore. În cadrul Orășelului Cunoașterii s-au organizat până acum peste 1.000 de ateliere, fiind abordate teme de astronomie, fizică, chimie, cinematografie, istorie, mecanică, etc.

Orășelul Cunoșterii va ajunge la mai mulți copii prin Caravana Jocurile Științei

Orășelul Cunoașterii, în parteneriat cu Asociația Pro Cunoaștere, își propune să crească accesul la metodele de educație informală și lansează, în această primăvară, o caravană în câteva orașe din țară. Caravana Jocurile Științei va cuprinde o expoziție itinerantă și ateliere de știință pentru copii.

Realizat printr-o inițiativă privată, Orășelul Cunoașterii este situat pe str. Pajurei nr. 3A, sector 1, București, cuprinde o suprafață de 1.400 mp, în spațiul interior și spațiul exterior, și este împărțit în 8 zone de interes. În cadrul Orășelului Cunoașterii se desfășoară constant ateliere interactive pentru copii, dar și programe pentru profesori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *