Un blog care te susține să-ți remodelezi viața

Au trecut fix doua saptamani de la operatia de reducere a diotriilor, timp in care am inceput sa vad anumite detalii la lucruri pe care cu ochelarii sau cu lentilele de contact nu le vedeam atat de clar. Vad frunzele mici abia iesite de pe ramurile copacilor, cu toate nervurile. Vad, de la departare, scrisurile mici de pe panourile publicitare, cele de jos cu *. Vad genele oamenilor din multimea din autobuz. Vad sa ma uit noaptea la ceasul electronic fara sa mai mijesc ochii pana cand cifrele rosii devin cat de cat clare. Iar cand privesc florile, ma simt la ora de botanica din clasa a V-a, vad petalele, sepalele, stigmatul, filamentul, staminele.

In aceste doua saptamani, m-am pazit cat am putut de bine, mi-am ferit ochii de agresiuni externe, precum aerul cald de la masina, vant cu praf, mai ales, soare puternic. Insa, pe masura ce deveneam obsedata de a nu-mi intra ceva in ochi, in aceste doua saptamani, mi-au intrat o picatura de portocala in timp ce faceam fresh-ul de dimineata. A usturat rau, desigur, dar am zis ca se putea si mai si daca imi intra suc de lamaie. Am clatit ochiul cu multe lacrimi personale si artificiale. In alta zi, vrand sa nu imi dau cu parfum pe haine, i-am dat un puf in ochiul stang. Si iarasi a usturat rau. In timp ce faceam yoga de seara cu fetele, m-am trezit cu picioarele lor in ochi. Bine ca am inchis pleoapele la timp. Intr-o zi, cand o pupam pe Mariuca inainte sa o las la gradinita, mi-a intrat funda de la agrafa ei in ochiul stang, am tresarit si mi-a intrat parul ei in ochiul drept. Apoi m-am enervat si am certat-o pe ea. Mi-a parut rau de tot si am iubit-o mult, cerandu-mi iertare si intreband-o cum s-a simtit. In alta zi, cand le citeam fetelor povestea de seara, mi-a intrat coltul de la cartea cartonata in ochi. Pana la urma, Bogdan s-a oferit sa-mi aduca niste ochelari de sudura sau de schi. Eu i-am zis ca ma descurc si cu ochelarii mei de inot.

Pe langa toate aceste lucruri usturatoare, simt ca am renascut, ca merg mai dreapta, mai zglobie, ca nu ma mai doare capul atat de des si ca ma pot concentra mai usor. Seara am tentinta sa ma duc la baie sa-mi scot lentilele, dar zambesc instantaneu cand imi dau seama ca sunt, de fapt, libera. Cand merg pe strada caut detalii mici pe care sa le citesc si sa ma gudur in sufletul meu de cat de bine vad.

Saptamana trecuta am fost la control la Dr. Andrei Filip. Am dioptrii 0. Ziua vad perfect. Noaptea inca am probleme de focalizare. Intr-o seara ploioasa, mi-a fost greu sa conduc si mi s-au parut obositoare farurile masinilor de pe contrasens, iar stropii de ploaie parca mi se infigeau direct in ochi. Nu mi-a placut, insa am rabdare pentru ca vederea “se aseaza” complet in 3-6 luni de la operatie, timp in care cornea se adapteaza la noua forma.

Pentru inca o saptamana de acum incolo imi pun, in continuare, picaturi cu antibiotic si pentru inca 3 luni, lacrimi artificiale la nevoie. Dupa Paste, ma prezint, din nou la Ama Optimex pentru control si va mai povesctec atunci despre lumea mea minunata, colorata si clara.

Text: Ana Nicolescu

Foto: Pinteresr