Eu ca mamă
comments 2

Poveste cu ingeri. Shooting intr-o dimineata de noiembrie.

Ieri am avut cea mai frumoasa dimineata din ultimele luni. O dimineata jucausa, informativa, sanatoasa, fotogenica. O dimineata petrecuta cu Mariuca, asa, ca fetele. Am simtit ca am facut ceva pentru ea, ceva pentru mine, ceva pentru amandoua. Am simtit ca avem impreuna o legatura speciala, calda, complice, ludica… La invitatia Bogdanei, am mers la sediul Asociatiei ROI pentru a participa la un shooting, marca Foto Union ce sustine lansarea gamei pentru copii, Ingerasul, de la Dacia Plant.

Sediul Asociatiei se afla pe Schitu Magureanu, langa Cismigiu, intr-o vila ce respira vechime, caldura, lumina si armonie. Am urcat scarile circulare cu Mariuca in brate si, de cum am deschis usa din capatul lor, am dat de Bogdana, de produse de la Dacia Plant care stateau cuminiti aliniate pe o masa, de cativa parinti si cativa organizatori. In spatele unei usi cu geamuri patrate, vreo 10 copii ascultau, asezati in cerc pe scaune albe, o poveste. Am intrat si noi, povestea era despre ingeri. Dupa poveste, am facut cu totii ca ploaia, am tropait incet pe parchet, apoi, din ce in ce mai frutunos. Mi-a atras atentia Copacul dorintelor, un copac de carton, pictat verde, decorat cu post-it-uri de toate culorile ce purtau dorintele copiilor si ale mamelor. Un copac improvizat ce purta ganduri reale. Dupa ce s-a uitat ochii mari la ceilalti copii, Mariuca a inceput usor-usor sa intre in atmosfera. Si-a luat un desen cu un ingeras si a inceput sa coloreze, pe langa el, pe masa, cu carioca albastra.

Opera de arta a fost intrerupta de Bogdana. Sau as putea spune ca masa a fost salvata de Bogdana. Ea ne-a invitat in studioul foto. Mariuca a inspectat decorul, l-a testat cu mainile, cu fata. Am considerat ca nu este un decor comestibil si ca mai e nevoie de el in stare foarte buna, de aceea n-am lasat-o sa bage in gura bannerul cu soare si copac, insa i-am explicat ce e pe el. S-a uitat la Cristian Sutu (unul dintre cei doi fotografi care fac pozele sa vorbeasca), m-a intrebat mirata, uitandu-se la mine si aratand cu degetul spre el: Nenea?, i-am confirmat, apoi s-a uitat la aparatul de fotografiat, la umbrela, si prima poza, cea de incalzire, am facut-o impreuna.

Cu multa rabdare, cu tactica si, in permanenta zambitor, Cristian a reusit sa o convinga pe Mariuca sa faca poze si singura. Insa ce am apreciat in mod deosebit a fost cum a reusit el sa surprinda o anumita stare in fiecare poza, seninatatea si sinceritatea unui copil de 1 an si 7 luni, unele trasaturi de caracter ale Mariucai si unghiurile din care ea e cea mai frumoasa fetita blonda cu ochi albastri, din lume.

Dupa shooting, ne-am intors in camera cu povesti cu ingeri, cu copacul dorintelor si cu ploaie tropaita. Am intrebat-o pe Mariuca ce dorinta are si mi-a spus, pe limba ei, ca si-ar dori sa se joace cu Petru. E dorinta ei de zi cu zi, de aceea stiu sa o citesc. Si-a ales un post-il fucsia pe care am scris, tot la alegerea ei, cu o carioca albastra. Eu nu va zic ce dorinta mi-am pus, sunt putin superstitioasa. Mi-as dori sa se indeplineasca, desi e grea de tot si nu depinde ne noi, muritorii. A, si e pentru toti copiii.

Si pentru ca dupa atata distractie ni se facuse sete, ne-am indreptat catre locul cu ceai cald si aromat de fructe de padure, cu siropuri din plante si uleiuri esentiale, cu bomboane de ciocolata si fructe. Atat eu, cat si Mariuca ne-am delectat cu un sirop ce avea in compozitie busuioc, ceai verde, ginkgo biloba, menta, roinita si rozmarin. Pe langa gustul care cred ca o sa-mi provoace dependenta, mi-a placut ca acest sirop are zahar invertit. Pentru obtinerea zaharului invertit se foloseste apa distilata si acid citric. Am aflat de la fetele binevoitoare de la Dacia Plant ca acest sirop poatra denumirea de Tonic cerebral si este un stimulent al memoriei si al circulatiei cerebrale. Adica se poate folosi in stari de oboseala, cefalee, migrena, stari de nervozitate, angoasa, anxietate, stres.

Dupa ce am mai socializat putin, timp in care Mariuca a mancat niste carioca neagra :), am luat-o pe fetita blonda cu ochii albastri, de mana si am pornit amandoua, pe langa Cismigiu, spre metrou. As fi putut sa vin cu masina, dar am preferat sa ne plimbam printre frunzele galbene si printre porumbei, sa ii arat Dambovita si sa ii arat, pentru prima oara, metroul. A mers pe jos tot drumul si cand am ajuns acasa, am mancat impreuna, m-a mangaiat si m-a pupat mult si a adormit lata. Cred ca si ei i-a placut duminca de noiembrie la fel de mult cum mi-a placut mie si cred ca s-a simtit la fel de conectata cu mine, cum m-am simtit eu cu ea. Multumim inca o data Bogdana, Foto Union, Asociatia ROI si Dacia Plant pentru aceasta experienta luminoasa si felicitari pentru un proiect atat de complex.

 

Text: Ana Nicolescu

 

2 Comments

  1. Frumooos. Pacat ca noi am fost raciti, pentru ca distractia a fost in toi acolo. Las poate vor mai veni si alte ocazii! 😉

  2. Pingback: 150 de îngerași la stupul ROI | Asociatia ROI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *