Cafeaua. Cafeaua pentru mine este un ritual, nu o bautura. Este un verb, nu un substantiv. Cand eram mica, mama ii preagatea cafeaua tatalui meu in fiecare dimineata. Cafeaua cu boabe mari, prajite, despartite pe mijloc de o dunga imperfecta erau mai intai macinate. Eu si sora mea ne guduram pe langa mama si furam cate o boaba crocanta pe care o spargeam pe furis in masele, razand amandoua complice. Eram mici, abia daca treceam cu capul de inaltimea mesei. Uneori mama se facea ca nu ne vede. Alteori se uita incruntata la noi. Bunica, insa, de fiecare data, radea radicand din umeri si punand mana la gura.
Mama punea apa la fiert intr-un ibric rosu pe dinafara, aproape negru pe dinauntru, de la atata cafea. Cand apa bolborosea, opera focul si adauga 2 linurite de cafea proaspat rasnita. O lasa putin la racorit. Dupa ce se linistea zatul, mama lua cu lingurita spuma, caimacul, cum ii zicea ea, il punea in ceasca si apoi turna cafeaua cu aburi sub forma de rotocoale. Era perfecta. Mirosea linistitor, cald, arata ca o prajitura cu ness si frisca, ceasca era primitoare, curata si alba, de protelan bun. Eu si sora mea veneam si stricam armonia cafelei, incercand sa sorbim, tot pe furis, din caimacul cu aspect de mozaic. Apoi fugeam chicotind, la noi in camera.
Pentru mine cafeaua inseamna familie, inseamna cuplu, inseamna o zi ploioasa si rece, cu sufletul incalzit de un expresso lung in fereastra unei cafenele mici, in inima Parisului, cu ganduri nebune. Am avut o perioada, in facultate, in care am baut cafea. Dulce si tare. Acum nu mai beau, dar mi se face dor de prima sorbitura cand gustul caramelizat explodeaza pe papilele gustative, la prima ora, neincercate de vreun alt gust, de vreo alta aroma. Mi-e dor de cafeaua dinainte de drumul spre mare, cand aerul de la 4 dimineata e prea rece, cand e inca intuneric afara, cand corpul incearca sa se adapteze si mintea iti zburda la valurile albe si la nisipul dintre degetele de la picioare.
Mi-e dor de cafeaua cu fluturi in stomac, cu flirt, cu obrajii inrositi la un gand adulter, cand stii ca nu vei merge prea departe, dar te lasi prada simturilor si traiesti din plin clipa. Pret de o cafea, esti altcineva. Iti permiti sa vizesi cu ochii deschisi, iti permiti sa ti se taie respiratia cand, de pe partea cealalta a mesei mici si rotunde, iti atinge buzele cu mana.
Ii fac cafea in fiecare dimineata lui Bogdan. O prefera tot dulce si tare. Adaug scortisoara, vanilie si multa dragoste. Si simt ca e o cafea facuta pe fuga, dar imi aminteste de ritualul mamei, de darul pe care ea i-l facea in fiecare dimineata tatei, de dorinta ei de a-i oferi o cafea perfecta. Uneori, il urmaresc pe Bogdan din casa, pe balcon, vrand sa-i vanez acea reactie cand ia prima gura de cafea si isi incalzeste sufletul. I-o surprind de fiecare data si zambesc multumita. I-am oferit o clipa de liniste, de caldura, de libertate. Nu stiu daca o constientizeaza, insa eu o vad, e acolo.
O parte a ritualului cafelei este si ghicitul in cafea, pe care il asociez, asemenea Gabrielei Maalouf, trainer de dezvoltare personala, bunicii mele. Pentru mine, zatul uscat pe peretii cestii, sub forma de carari, de crengi de copaci, de oameni lungi cu ochi punctiformi, ma duce cu gandul la vacantele la tara, la seriozitatea cu care erau privite secretele dezvaluite de cafeaua bauta. Si astfel, cafeaua isi continua ritualul, inceput prin rasnire, si dupa ce nu mai era in ceasca. Pentru Gabriela, ghicitul in cafea avea efect terapeutic. Bunica ei reusea sa ii scoata toate frustrarile si emotiile si avea darul sa o faca sa isi deschida sufletul in jurul cestii de cafea. Gabriela ne-a povestit ce inseamna pentru ea cafeaua, sambata, pe la pranz, la Coffeol, o cafenea in drum spre munte, unde cafeaua se prepara dupa un ritual sfant si are gust de prajitura. Calda sau rece, cu cofeina sau fara, tare sau dulce, cu arome orientale sau cu lapte, cafeaua de la Coffeol este o arta. In caimacul ei, specialistii deseneaza inimi, stele, soare, spun povesti si leaga oameni.



M-am bucurat sa o reintalnesc pe Nico, la fel de calda si de vioaie, asa cum o stiam eu din vremurile mele glossy. S-a declarat un fan inrait al cafelei si s-a vazut ca este pasionata de licoarea cu puteri magice de la Coffeol.

Si daca cei de la cafenea au desenat inimi in cafea, Daniela Man, cea care a adus Smallprint in Romania, a luat amprentele a doua surori pentru a le oferi mamei lor, intr-o inima din argint pur.

Mi-ar fi placut sa savurez o cafea caramelizata, insa am optat pentru un ceai fara cofeina. Bun, aromat, suav, prietenos. Delicios pe muzica celor de la 2 Man Show pe care i-as fi ascultat pana tarziu in noapte. Iar Mariuca ar fi dansat mult si bine, nestingherita, in geamul supradimensionat al cafenelei din Ploiesti.


Excursia nu ar fi fost la fel de reusita pentru noi, mamele bloggerite, daca Sorina de la Learn with Music nu ar fi cantat cu copiii in autocar si nu ar fi colorat impreuna cesti de cafea si coroane de regi si regine, tinandu-i ocupati, tacuti si preocupati, in timp ce noi ne rasfatam culinar cu prajiturile cu crema fina de ciocolata, caramel si vanilie si cu cafelele indecent de bune. Multumim, draga mea, ca ne-ai oferit cateva ore de liniste si oarecum, de nepasare. Ah, si multumesc Plafar pentru CD-ul cu muzica zen. A venit exact cand trebuia, exact acolo unde era nevoie.

Va doresc o zi cu aroma de cafea proaspat rasnita.
Text: Ana Nicolescu