Eu ca mamă
Leave a comment

Nu mi-e somn. Povești terapeutice pentru un somn liniștit și odihnitor

Nu pot spune că ritualul de seară este punctul meu forte. Nu m-am priceput niciodată să adorm copiii sau să îi învăț se se adoarmă singuri, ori să nu îmi fie greu că nu mai am ora mea de citit cărți pentru adulți în fiecare seară. Însă parte din ritualul de culcare al copiilor îl reprezintă povestea de seară peste care nu vreau să sărim în nicio seară. Dar iarăși nu-mi iese nici asta.

Săptămâna trecută am citit cu fetele o carte din 4 povești și ritualuri pentru ora de culcare. Am mai povestit și aici despre alte povești terapeutice de adormit copiii. Cartea despre care vă scriu azi se numește Nu mi-e somn, de Louison Nielman și Thierry Manes, este apărută la editura Litera Mică și face parte din colecția Micul Zen – starea de bine a celor mici. Autoarea Louison Nielman este psiholog clinician în cadrul unui serviciu de asistență pentru copii și adolescenți.

Și cu tine, ca părinte, cum rămâne?

În prefață găsim sfaturi despre ritualul de culcare, despre ritm, repere, nevoia copilului de a fi ascultat, nevoia de a se exprima și nevoia de a avea un moment de tandrețe. Ce îmi place foarte mult este că prefața cuprinde un paragraf: Și cu tine cum rămâne? Chiar așa. Eu, ca părinte, am nevoie mai întâi de câteva momente de conectare doar cu mine, timp în care să îmi golesc mintea, să las grijile de-o parte, să vin în rolul de mamă, nu de antreprenor. Când se întâmplă așa, sunt suficiente 30 de minute de conectare deplină ca drumul spre somn să fie unul lin. Doar că, nu se întâmplă așa mereu și tensiunea din glasul meu, din corp se simte și este preluată de fete.

Cele 4 povești din carte sunt construite pe motivele cel mai des întâlnite pentru care copiii refuză să meargă la culcare:
  1. Vor să se mai joace
  2. Vor obsesiv o anumită carte
  3. Găsesc multe motive să se ridice din pat: apă, pilotă (prea cald sau prea frig)
  4. Frica de întuneric/monștri

Yoga, respirație și mindfulness

La finalul fiecărei povești sunt câteva sfaturi punctuale, legate direct de situația pentru care copilul nu vrea să doarmă. Toate sunt axate pe emoții, pe conectare, pe crearea unui spațiu în care copilul să se simtă liniștit și în siguranță să adoarmă. Nouă ne-au plăcut cel mai mult exercițiile propuse de autor, tot la fiecare poveste, denumite generic, ritualul meu de seară. Ele sunt împărțite fie în mișcări de yoga, fie în atingeri plăcute, fie în amintiri, astfel:

  • Calm ca o țestoasă
  • Un masaj plăcut
  • Cântăm?
  • Cea mai frumoasă amintire a zilei

Dacă ar fi să trag o concluzie despre cartea Nu mi-e somn, aș spune că este o lectură educațională pentru părinți și copii, care vine la pachet cu exerciții de yoga, respirație și mindfulness.

Text: Ana Nicolescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree