Este mama a 3 copii si a descoperit ca cea mai buna metoda de a interactiona cu copiii este prin joc. Este trainer in doua domenii diferite si preda doua cursuri de parenting. Este fireasca si dezarmant de sincera. Va las pe voi sa o descoperiti in continuare pe Otilia Mantelers si lumea ei magica in care ne invita sa pasim la cursul de Joc si Emotii.
Cine este Otilia Mantelers?
Otilia Mantelers: Sunt mamica lui Yuri (5.6 ani), a Annei (3.9 ani) si a lui Kim (1.5 ani). Sunt trainer financiar la origine si, stiu ca nu se potrivesc, dar sunt si trainer de parenting. Si sotia lui Jo.
Pasiunea pentru parenting a venit de la sine, odata cu nasterea primului copil? Stiu ca tu ai studiat si ai profesat initial in alt domeniu.
Otilia Mantelers: Da, dupa ce s-a nascut Yuri. Cand avea el 3 luni, am observat ca in momentul in care il puneam sa se culce in patutul lui, incepuse sa dea din cap si sa se legene singur, lucru care mi-a amintit de copiii din orfelinate. Mi-am dat seama ca Yuri nu voia sa fie pus sa adoarma singur, avea nevoie sa fiu si eu langa el la somn. Si din acel moment am realizat cat de competent e un bebelus in a-ti spune nevoile lui, ce lume complexa au copiii inca de mici. Am inceput sa fiu fascinata de parenting, pentru ca voiam sa avem o relatie cat mai frumoasa, voiam sa inteleg tot ce vrea el sa imi comunice.
Ce inseamna sa fii un parinte jucaus? Este o atitudine, vine de la sine sau este un comportament care poate fi studiat, perfectionat, upgradat in continuu?
Otilia Mantelers: A fi parinte jucaus inseamna a-ti lasa grijile in fata casei si a intra in lumea copilului tau, asa cum o vede el. Inseamna sa te joci cu el de-a pisicile, de-a monstrii care se lupta cu sabiile, de-a absolut tot ce vor ei. In aceasta joaca, copiii fac regulile. Asta inseamna sa fii parinte jucaus. Mai inseamna ca atunci cand copilul isi lasa rufele insirate prin casa, iar noi le-am tot spus ca nu le mai suportam dezordinea, am putea sa le cantam pe muzica lor preferata ceea ce in mod normal le-am transmite sub forma de morala (eu le cant: E dezastru-n casa, da vina pe soseta lui Yuri, stiind ca le place melodia Da vina pe Voltaj).
Nu trebuie sa ai niste calitati innascute pentru a fi parinte jucaus: tot ce ai nevoie este sa vrei sa iesi din lumea ta de adult si sa intri in lumea magica a copilului. Pe masura ce primesti chicotelile si rasetele copilului, iti creste increderea in tine si nascocesti jocuri si mai haioase pentru a te apropia de el. Reactia copilului iti da aripi si te redescoperi si tu, ca adult.
Cand ti-ai dat seama ca o comunicare bazata pe joaca ar functiona mai bine decat alte metode, in cazul copiilor tai? Ce are in plus aceasta metoda? Ce alte metode ai testat pana la joc?
Otilia Mantelers: Dupa ce am citit Playful Parenting a lui Larry Cohen (acum a aparut si tradusa in romana, Retete de Jocuri), am ramas fascinata de puterea jocului. Jocul are rolul de a te apropia de copil, pentru ca jocul e limba lui: prin joc copilul invata despre viata, iti povesteste cu papusile lui ce i se intampla la gradinita si ce il macina, iti arata de ce are nevoie pentru a fi fericit.
Noi ne jucam pentru a ne pregati de gradinita, pentru a ne detensiona de teama de fantome si scheleti, pentru a ne simti mai stapani pe noi cand vedem ca fratele mai mare inoata mai bine. Ne jucam cu cuvintele urate, ne jucam atunci cand copilul imi spune: “voi mereu ma certati”, iar eu in joc incep sa cert toate animalutele de plus spunand: “Ahhh, in dimineata asta am un chef nebun de cearta. Cine vrea sa fie certat de mami azi? Tu, leule? Dar tu vacuto, dar tu panda? Ia sa va cert eu pe voi ca tare sunt nervoasa!” Moment in care animalutele vin la mine sa fie certate: unele rad de mami care e furioasa si incep ele sa ma certe pe mine, iar eu incep sa ma vaicaresc; altele se smiorcaie. Si fac tot acest joc pentru ca vad tristetea copilului care imi spune ca se simte certat, cu alte cuvinte, se simte nedreptatit. In joc, el are puterea fie de a fi de partea animalutelor certate, fie de a rade de mine, fie de a ma certa el pe mine. Si prin joc, copilul simte in mod inconstient ca ii inteleg durerea, ca vreau sa il ajut si se simte mai puternic, pentru ca, asa cum spuneam, el face regulile jocului.
Am testat toate metodele posibile pana la joc, inclusiv time-out. Mi-am dat seama repede ca nu functioneaza aceste consecinte si am renuntat la ele, mai ales ca ne deteriorau relatia. Si am vazut cat de calda e relatia noastra datorita jocului.
Ce defavoare le fac copiilor parintii care nu ii lasa sa-si exprime emotiile? Cei care zic ca baietii nu plang, cei care ii pedepsesc cand fac crize de furie, parintii care ii trimit pe copii in camera lor sa se linisteasca singuri etc.?
Otilia Mantelers: Cand copilul isi exprima emotiile in fata parintelui, iar el i le accepta si e alaturi de tristetea lui, copilul se simte iubit neconditionat, ceea ce face ca atasamentul copil-parinte sa fie foarte intens. Daca copiii nu se simt liberi sa isi exprime emotiile in fata parintilor, sunt foarte slabe sansele ca au unde sa si le exprime in alta parte, ceea ce duce la un bagaj puternic incarcat pe care il duc cu ei si in maturitate (cu totii cunoastem faptul ca dupa ce avem copii, ne schimbam foarte mult si incepem sa ne minunam cum poate un copil de 2 ani sa scoata partea aia demonica din mine la iveala, parte care a stat bine mersi sub contro toata viata mea).
Daca ii pedepsim pentru ca au emotii, copiii fie aleg sa si le reprime, fie sa si le elibereze in mod neconstructiv pentru nimeni: lovesc alti copii, musca, distrug obiecte etc. Ca sa revin la intrebarea ta, defavoarea pe care parintii le-o fac copiilor neacceptandu-le emotiile grele este aceea ca ii fac pe copii sa se simta neadecvati: “daca parintii mei nu ma lasa sa plang si sa tip, asta inseamna ca e ceva in neregula cu mine” – gand care e purtat pana la maturitate. In plus, relatia parinte-copil are de suferit, nemaifiind una de iubire si acceptare neconditionata.
Cum le vorbesti copiilor despre emotii, pe intelesul lor? Le vorbesti doar despre emotiile lor sau si despre ale tale, si, de asemenea, despre ale tuturor celor cu care interactioneaza?
Otilia Mantelers: Prin joc mi se pare ideal sa le vorbesti copiilor de emotiile lor. Spre exemplu, daca copilul se simte gelos pe un prieten, poti lua un ursulet care sa fie gelos pe un crocodil si sa faci o poveste astfel incat copilul sa isi identifice sentimentele pe care le are. O poveste fara morala, pur si simplu in care apare emotia de gelozie, urmata de tristete si apoi de incurajare de la mama urs.
Le vorbesc despre emotiile lor, dar si despre ale mele, ale tuturor oamenilor din jur. Pentru ca le face bine copiilor sa stie ca toti oamenii au emotii si ii ajuta sa le descifreze si pe ale lor, si pe ale celorlalti.
Pana la ce varsta crezi ca poti fi un parinte jucaus? Pana la ce varsta este util sa fii asa?
Otilia Mantelers: Se spune ca pana la 12 ani copiii comunica in special prin joc. Dar si mai departe poti sa te impaci cu copilul adolescent dandu-i biletele pe sub usa, cantandu-i muzica din formatia lui preferata sau imbracandu-te cu hainele lui, spunand ca asa te simti mai aproape de el (idee din cartea lui Larry Cohen)
Predai un curs de Palyful Parenting. Ce inseamna, de fapt, Playful Parenting? De unde ai aflat despre acest concept? In cat timp te-ai specializat ca trainer in acest domeniu?
Otilia Mantelers: Da, predau un curs care se numeste Joc si Emotii, care are la baza conceptul de Playful Parenting al lui Larry Cohen. Mi-am bazat cursul acesta si pe munca Alethei Solter, si pe cea a lui Stanley Greenspan, dar in cursul acesta, jocul este Solutia la toate problemele copiilor.
Playful Parenting are doua parti: una funny, in care te joci cu copilul ca sa te simti bine, si una mai serioasa in care te joci cu copilul pentru a-l ajuta sa iasa dintr-un blocaj emotional (de exemplu cand ii este frica de furtuna, de monstri etc; cand se simte singur si izolat; cand se simte neputincios etc).
Eu folosesc jocul in relatia cu copiii mei de 3 ani, de cand am descoperit cartea si de atunci mi-am pus in cap ca vreau sa povestesc si altor parinti despre importanta jocului in relatia cu copilul lor. M-am specializat in Playful Parenting pe de o parte jucandu-ma, participand la un training cu Larry Cohen si avand lunar consultatii cu el pe tema jocului si a emotiilor in general.
Eu mai tin si alt curs pentru parintii care au mai mult de un copil, de Rivalitati intre frati, unde si acolo povestesc despre cum sa te joci cand, de exemplu, copiii sunt in conflict unul cu celalalat.
Playful suna foarte jucaus, vioi, plin de viata, lipsit de griji. Parenting, insa, impune totusi o nota de responsabilizare. Mixandu-le, am putea spune ca la cursul tau invatam sa ne jucam responsabil, sa avem un joc valoros, benefic si pentru copii si pentru parinti? Cand intervine si partea serioasa in joc?
Otilia Mantelers: Da, ai dreptate: playful e funny, iar parenting implica responsabilitate. Da, pentru partea asta mai complexa a jocului, la cursul de Joc si Emotii invatam sa ne jucam constient cu niste situatii mai dificile ale copilului.
Ce experimenteaza parintii la cursul tau? Ce cred ca vor afla si ce afla, de fapt?
Otilia Mantelers: Majoritatea parintilor care vin la curs imi spun ca incep sa isi reaminteasca cat era de funny sa te joci si sa fii copil. Multi parinti povestesc ca in momentul in care se confrunta cu niste situatii frustrante,fie pentru copil fie pentru parinte, ei incep sa se gandeasca cum sa se joace cu copiii, astfel incat sa depaseasca situatia dificila. Povestim foarte mult despre emotii, incercam sa decodificam comportamentul copilului si al parintelui pornind de la emotii si de la nevoile pe care le resimt. Vorbim si despre plans si crizele de furie ale copiilor, pentru ca astea sunt momentele in care noua parintilor, ne vine sa ne dam cu capul de pereti pentru ca nu stim ce sa mai facem.
Ce ai invatat tu de la parintii care au venit, pana acum, la curs? Te-a impresionat vreo poveste in mod deosebit?
Otilia Mantelers: Da, am invatat enorm de multe lucruri. Partea cea mai frumoasa este ca dupa a doua intalnire, incep eu sa imi notez jocuri pe care le fac parintii acasa cu copiii lor, pentru ca imi plac foarte tare. Mi-a placut foarte mult o poveste in care o mama si-a ajutat fetita sa nu ii mai fie teama de muste luand-o in carca si urcandu-si fetita pe pereti si bazaind, exact ca o musca. Ceea ce a facut-o pe fetita sa rada si sa ceara jocul de-a musca de nenumarate ori si in final sa nu ii mai fie teama de muste. Muulte, muulte alte povesti mi-au placut, care in timp au devenit parte din exemplele pe care le dau la curs si altor parinti.
Unde se tin cursurile Playful Parenting, cu ce frecventa, in ce interval orar si cat costa?
Otilia Mantelers: Cursurile de Playful Parenting si de Rivalitati intre Frati le tin la o prietnea de-a mea, Irina Popescu, cea care are organizatia Naste cum Simti. Le tin atat dimineata, cat si seara. Calendar aici. Ambele cursuri au 4 sesiuni decate 3 ore.
Din cati parinti este alcatuita o grupa?
Otilia Mantelers: Intre 6-15 parinti.
La curs parintii pot veni si cu copiii?
Otilia Mantelers: Ideal este sa nu vina cu copiii, pentru ca nu se mai pot concentra pe curs. Dar sunt si exceptii, mai ales eu incurajez mamicile cu bebelusi sa vina la curs cu ei, sa nu ii lase acasa.
Care este jocul preferat al copiilor tai? Dupa fiecare joc cu ei, te simti epuizata sau implinita?
Otilia Mantelers: Jocul preferat al Annei este tuc-tuc, adica orice joc implica animalute de plus care interactioneaza in toate situatiile posibile. Lui Yuri ii plac jocurile de rol, in care el e o pisicuta mica, iar eu sunt regina pisicilor care il adopta. In functie de ce il macina pe el, asa interactioneaza si pisicile. Iar lui Kim ii plac jocurile fizice, in care eu o duc in spate, o invart in aer, ma dau de-a dura cu ea.
Ma simt super fericita si implinita dupa ce mai joc cu ei, pentru ca ne simtim tare apropiati!
Text: Ana Nicolescu
Foto: Arhiva personala
