Ne oprim și respirăm conștient în fiecare zi la 8 dimineața și 8 seara. Pentru noi și pentru planetă

respirăm

Frica, incertitudinea, izolarea, conviețuirea cu cei dragi care ne pun în față multe oglinzi și ne arată despre noi ce nu vrem să acceptăm, frustrările economice, deciziile proaste pe care le-am luat și care acum ies la suprafață ca uleiul deasupra apei, toate ne taie respirația, când ar trebui să fie fix invers.

E multă lipsă de aceptare la nivel global și individual, multă încrâncenare, mulți părinți care se simt captivi în propriile case alături de proprii copii, puțină asumare și tot mai puțină disciplină. Bunica mă întreaba într-o dimineață de ce ne-o pedepsi Dumnezeu cu boala asta, iar eu i-am zis că nu cred că ne-a dat-o el, ne-am făcut-o singuri că am defrișat, am poluat, ne-am distrus planeta, casa, sufletul, ne-am murdărit, ne-am înrăit, ne-am pierdut în ură și ne-am deconectat de propria noastră ființă și am trăit așa deconectați de noi și de toți și acum când ni se dă șansa să revenim la miezul nostru, nu știm cum să fugim mai repede, să rupem barierere de siguranță, să dăm din colț în colț ca niște găini fără cap, care nu respectă nicio decizie, nicio autoritate, nicio normă de siguranță sau de bun simț.

 

Fugim de noi înșine, de fapt, atâta tot

E greu să vedem că am fost atâta timp deconecați și e și mai greu să iertăm asta. E greu să stăm acasă în tihnă cu copiii noștri, să ne jucăm pe covor, dacă în sufletul nostru nu acceptăm situația și suntem agitați. Le transmitem toată energia negativă, toată repulsia pentru situația asta și ei vor crede că repulsia este față de ei, le transmitem fuga, frica și nu-i învățăm nimic, nici că uneori shit happens, nici cum să facă față, nici cum să se dea un pas înapoi și să privească situația per ansamblu, nici cum să-și vadă emoțiile și să vorbească despre ele, nici cum să fie sinceri, nici nimic. Pentru că nici noi nu facem asta (mereu) oricât de evoluați ne-am crede.

E haos în emoții și în gândire și e o forfotă generală din care nimeni nu se oprește, ne-am activat vigilența, uităm să ne relaxăm, dormim iepurește și tocim ecranele telefoanelor scrollând după cele mai noi știri, dăm repede share fără să verificăm sursele, cine e primul, cine are mai multe vizualizări, cine se oferă mai mult să ajute, cine aruncă primul cu piatra. Așa că vă propun să ne oprim puțin și să respirăm. Atât. Să respirăm.

 

Să respirăm pentru noi înșine

Respirația profundă și conștientă

  • relaxeaxă, ameliorează durerea,
  • eliberează toxinele,
  • îmbunătățește digestia,
  • oxigenează corpul,
  • întărește plămânii și organele funcționează mai eficient.

Pentru că avem nevoie de asta, vă propun să respirăm profund și conștient de două ori pe zi, la 8.00 dimineața și la 8.00 seara, fiecare în casa lui, dar împreună în același timp.

Pe mine mă ajută tehnica Wim Hof, o să găsiți o grămadă de respirații ghidate pe YouTube, dacă aveți nelămuriri sau vreți ceva mai explicat și mai profund, Ștefan Chihaia este trainer acreditat Wim Hof și vă poate fi de ajutor. Eu practic acest tip de respirație cam de 2-3 ori pe săptămână.

Dacă practicați yoga, mie mi-a plăcut nadi shuti pranayama, a scoate și a reține energia forței vieții pe nări, pe care am învățat-o ghidat cu @Veronica Mathiew de la Nirvana Yoga pentru prima oară acum vreo 5 ani.

respirație

Ar mai fi metoda 4 7 8: 4 secunde inspirați ușor pe nas, 7 secunde rămâneți în apnee, apoi expirați lung timp de 8 secunde, o metodă la-nedmână oricând.

Să respirăm cu planeta pentru planetă

Așa cum ziceam aici am defrișat pădurea amazoniana, plămânii planetei, și iată acum o boală care ne afectează plămânii, și nu, nu e ciudat, e oglindire, totul se întoarce la noi ca un bumerang. Pentru aceia dintre voi care sunteți conectați spiritual, vă propun să respirăm cu Mama Pământ într-un respir energetic colectiv, în fiecare zi fie la 8 dimineața, fie la 8 seara.

respirăm

Deci cine vrea să respirăm împreună la aceeași oră zilnic, fiecare la casa lui? #UnAltfelDeÎmpreună

Text: Ana Nicolescu

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Bifați căsuța de selectare GDPR

  • Acest formular îți colectează numele, e-mailul și conținutul, pentru a putea urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.