Uncategorized
comment 1

Rivalitati(le din mine) intre surori

Marti. Uf, ce zi a fost marti. De fapt, a fost o zi normala, doar ca finalul a fost extrem de intens, cum nu as fi putut sa anticipez vreodata. Nu mai stiu ce am facut pana la cursul Otiliei Mantelers. Dar imi amintesc ca am facut slalom printre masini ca sa ajung la timp, iar GPS-ul imi bruia fado-ul cu ati depasit limita de viteza. Voiam sa ajung la Rivalitati intre frati dinainte sa se nasca Iulia. Dar probabil ca e mai bine ca am ajuns acum, cand Iulia are deja 8 luni pentru ca stiu exact ce sa intreb, stiu ce nelamuriri am, ce neputinte, unde ma simt vinovata, cand simt ca nu sunt indeajuns pentru Mariuca.

Nu stiu cum sa le sincronizez programul de somn. Mi-ar placea sa doarma in acelasi timp. Mi-ar placea sa dorm si eu. Nu stiu cum sa le fac sa se iubeasca firesc si sa se creeze intre ele o legatura puternica, astfel incat, cand vor fi mari, sa fie cele mai bune prietene, dar sa-si respecte intimitatea. Nu stiu cum sa o las pe Mariuca sa simta ceea ce simte pentru Iulia, fara sa imi fie mila de Iulia. De multe ori, am tendinta sa intervin intre ele. Apoi imi zic ca asa nu fac altceva decat sa le creez o relatie fortata. Si incerc, pe cat posibil, sa le las pe ele sa interactioneze singure, firesc.

Si mi se rupe sufletul cand o vad pe Iulia ca se uita cu ochii mari si rade cu toata gurita cand o vede dimineata pe Mariuca, iar Mariuca se uita cu coada ochiului la ea, ii intoarce spatele si se cocoata la mine in brate. Imi ia fata intre palme si imi spune: Tu esti mama mea cea mai frumoasa din lume. Pe tine te iubesc cel mai mult. Esti bucuroasa acum? Hai sa ma imbraci intai pe mine. Las-o pe Bebix aici ca se joaca ea singurica. Si Iulia incearca sa se tarasca prin patutul ei de unde nu apucasem sa o iau cand intrase Mariuca in camera. Se agata de zabrelele de la pat, se uita printre ele si striga entuziasmata spre Mariuca: eeee… eeee… eeee.

Atunci eu o iau si pe Iulia in brate, Mariuca incepe sa dea din picioare. Nu ii convine. Eu le pup pe amandoua si le zic ca ele ma fac fericita.

Dupa ce luam micul dejun, Mariuca pleaca in Crangasi, la bunica mea. Uneori ea cere sa mearga acolo, uneori mie imi e mai comod ca ea sa mearga acolo pentru ca eu sa scriu, sa ma duc la intalniri, la evenimente sau la sala. Alteori vrea sa ramana acasa. Cand ramane acasa, e un calvar psihic si fizic. Isi scoate toate emotiile. Plange mult, mai ales cand doarme Iulia. Vrea sa doarma numai cu mine. Sa manance numai cu mine. Plange cand se trezeste, crede ca e dimineata, e bulversata. Sta mai mult la mine in brate. Simt ca ii lipsesc mult. Simt ca sufera, ca se framanta, ca o macina faptul ca nu mai sunt doar a ei. O vad cum cade pe ganduri de multe ori. O intreb daca vrea sa-mi povesteasca. Ea zice ca nu si ca ma iubeste, apoi incepe sa se maimutareasca in oglinda. O simt cum fuge de emotie. O simt cum nu vrea sa ma faca sa plang. O iau in brate, o pup mult, ii spun ca o iubesc. Ea ma intreaba: Mai sunt dragostea ta? Iar mie parca imi pune un bolovan cu tepi tari, grosi si ascutiti pe inima. Ii raspund ca da, ca o iubesc ca intotdeauna, ca dragostea mea pentru ea nu s-a schimbat, ca e aceeasi si ca asa va ramane toata viata. Dar ea se face ca nu ma asculta. Se maimutareste in oglinda. Ii spun ca ziua, cand e in Crangasi, mi se face un dor nebun de ea. Ii captez atentia. Ea imi spune eu plec la mamai, nu raman cu tine acasa azi. Eu ma tavalesc e jos si ii spun ca o sa mor de dorul ei. Ea se bucura de suferinta mea si imi zice privindu-ma de sus: Lasa ca vin diseara. Eu ii spun: dar ce fac eu fara tine toata ziua, nu pot fara tine, tu esti dragostea mea. Ea imi raspunde: Ai grija de bebixuna mea mica. Iar mie imi vine sa musc din parchet.

IMG_20140404_080451

Mariuca pleaca cu Bogdan si raman doar cu Iulia. Intre timp vine bona. I-o pasez pe Iulia si ma apuc de mailuri, de articole. Le aud cum se joaca in camera cealalta. Sufletul imi zice sa ma duc sa ma joc cu Iulia, sa ma ofer ei, sa stau cu ea, sa o iubesc, sa o giugiulesc. Rationalul imi zice ca daca nu fac si altceva in afara de copii, o iau razna. Sau poate asta e doar o scuza. Iuliei ii e somn. Ma duc, o alaptez. Ea se cuibareste mica, blanda, buna si hotarata la mine in brate. Se uita in ochii mei. Imi zambeste strengareste, apoi isi vede de treaba. Dupa ce termina de supt, isi ia iepurele de somn si-l pune pe fata, isi acopera ochi si se foieste de pe un brat de-al meu pe celalalt. Imi place alintul asta al ei. O pup. Nu-i convine. Vrea sa doarma. O pun in patut si ies din camera. Liniste o ora jumate, timp in care nu apuc sa termin de scris pentru ca ma gandesc la Mariuca plecata si la Iulia nejucata de mine. Ma simt vinovata fata de amandoua. Simt asa, o relatie ca linia intrerupta de pe sosele si mi-ar placea sa simt linie continua, dubla.

Si cam asa de incarcata am ajuns la cursul Otiliei. Nu am aflat multe noutati, insa am vazut ca sunt si alte mame care trec prin ce trec eu si asta mi-a dat de inteles ca e firesc ce se intampla. Am aflat ca ne e greu sa ne conectam cu copiii nostri pentru ca parintii nostri nu se conectau cu nou. Iar noi nu stim sa oferim ceea ce nu am primit. Abia acum incepem sa invatam cum sa ne conectam si care sunt beneficiile conectarii. Mi-a placut cum a zis Otilia: conectarea e un fel de vitamina emotionala pentru copii. Apoi ne-a vorbit despre sistemul limbic care nu se maturizeaza niciodata, iar in momentele in care suntem obositi, redevenim copii, in reactiile pe care le avem. Sistemul limbic functioneaza cand ii dam copilului conectare. Nu pot sa explic mai multe, Otilia o face atat de frumos la curs, asa ca va incurajez sa mergeti.

DSCN0308

DSCN0305

Am mai retinut ca a scoate stresul este ceva foarte fizic, nu e ceva mental, care se evapora. Tine de trantit, injurat, dat cu pumnii, cu picioarele.

Am inteles de ce Mariuca prefera sa plece de acasa ziua. Multi copii refuza conectarea pentru ca reconectarea este dureroasa. Copiii isi gasesc tot felul de obiceiuri pentru a se ascunde de emotii, sentimente, dureri. Cand au o durere sau o frica si nu o plang, cortexul prefrontal incearca sa o managerieze blocand ceilalti centri nervosi. Un copil care plange lasa loc la alte abilitati – invata mai bine, doarme mai bine, vorbeste mai bine etc.

DSCN0306Otilia vorbeste la curs despre plans, conectare, ganduri, emotii, comportamente si despre o treaba care mi se pare foarte utila pentru ca este eliberatoare: Listening Partnership. Este important si de ajutor, pentru noi ca parinti, daca cineva ne asculta. Asa ca iti poti gasi un partener/partenera caruia/careia sa ii spui tot ce simti indiferent de cat de inacceptabil poate parea. Interlocutorul doar te asculta, nu intervine deloc. Se seteaza timpul pentru fiecare dintre interlocurori, jumate-jumate, egal, 10 minute unul, 10 minute celalalt, in functie de cat aveti la dispozitie. Ideea e sa spui tot ce te apasa, fara retineri, sa plangi/sa razi ca sa eliberezi din sacul tau plin cu emotii si sa te intorci la copii/sot/familie eliberat, pe cat posibil, de temeri, frustrari. Totul trebuie sa fie confidential si se poate face fie prin telefon, fie prin Skype sau face-to-face.

La final, Otilia ne-a facut o demonstratie de Listening Partnership cu una dintre mamele venite la curs. A fost atat de intensa starea Otiliei si a redat-o cu atat de multe manifestari ale temerilor ei, incat nu cred ca a fost cineva caruia sa nu-i fi dat lacrimile. De fapt, cred ca avem cu totii trairi intense, dar Otilia a fost atat de darnica incat sa ne arate ca e ok sa te eliberezi, ca e ok sa plangi, ca e ok sa ai temeri, ca e uman sa recunosti ca ti-e frica pentru copilul tau.

Era deja 9 jumate seara si cursul trebuia sa se incheie. Pe drum spre casa m-am gandit ca uit adesea sa vorbesc, sa spun, sa exprim, sa eliberez, sa ma manifest sincer si ma ascund dupa laptop incercand sa cred ca scrisul e forma mea de terapie.

Multumesc, Otilia!

Text: Ana Nicolescu

 

1 Comment

  1. Ana Maria Vasile says

    Doamna, va puneti prea multe intrebari. Sa stii ca timpul, dragostea si rabdarea isi vor spune cuvantul la un momrnt dat. Echilibru si naturalete…de atat ai nevoie. Parerea mea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *