Uncategorized
comment 1

Sanda Rus, mama adoptiva si de suflet a 12 copii. Povestea iubirii neconditionata sufleteste, dar conditionata material

Suntem casatoriti de 24 de ani. In primii sapte ani de casatorie nu am avut copii. Impreuna am hotarat sa adoptam un copil. Asa isi incepe povestea Sanda Rus, mama de meserie. La propriu. Mama de suflet. Tot la propriu. Impreuna cu sotul ei, a vrut sa adopte un copil. Azi are adoptati 8 copii si inca 4 luati in plasament. Sanda este mama acolo unde Dumnezeu a dat o mama naturala cu retard mintal. Acolo unde mama naturala traia din cersit. Acolo unde mama naturala era ea insasi un copil, avea doar 16 ani. Acolo unde mama naturala a decedat. Acolo unde Dumnezeu a iubit doua surori.

La un moment dat, Sanda avut de ales intre a adopta 4 copii si a-si pierde slujba. A ales adoptia. Atunci a infiintat Asociatia “Emanuel” si, tot atunci, “Casa de tip familial Emanuel”, casa care ofera adapost si siguranta astazi celor 8 copii si multor altor care vor veni in urma lor. Casa nu este un centru construit de vreo fundatie, ci este insasi propria locuinta a sotilor Rus. Este bunul lor material pe care l-au pus la comun pentru copiii pe care i-au luat sub ocrotire. Impreuna cu dragostea si cu credinta ca Dumnezeu i-a binecuvantat si ca le-a dat o viata demna si frumoasa.

Va las cu povestea spusa de Sanda. Va las sa vedeti ce inseamna iubirea neconditionata, daruirea, sacrificiul, lupta cu un sistem cu multe lipsuri, incercarea de a le oferi unor copii o viata simpla, onesta, decenta, cu credinta in Dumnezeu si cu iubire de oameni.

Ne-am daruit noi spre a fi familia ei de dragul Domnului. Asa a venit, pentru prima data, in familia noastra un copil, o fetita de 1 an si 2 luni pe nume Geanina. Azi ea este o domnisoara de 17 ani. Merge la scoala. Este eleva in clasa a XI-a la un liceu tehnic. O iubim mult.

Dupa inca 6 ani, din lipsa unui loc de munca, am hotarat sa intru in Asistenta Sociala. M-am angajat la DGASPC Cluj si am ramas angajata lor pentru inca 6 ani. In aceasta perioada in casa noastra au mai venit inca 3 copii.

Gabi, cand a venit in familia noastra, avea doar 3 luni. Ea provine dintr-o relatie intamplatoare a mamei cu cineva. Mama ei suferea de un retard mintal, iar in perioada cand era in maternitate cu Gabi, medicul a gasit copilul aproape sufocat. In acel moment s-a hotarat de catre personalul medical ca fetita sa fie despartita de mama naturala deoarece din cauza handicapului pe care il avea mama nu era capabila sa intretina acel copil. Gabi a fost dusa intr-un centru de plasament de unde, la 3 luni de zile, a fost luata de noi in plasament. Ea fiind primul copil al nostru, in asistenta maternala. A ramas in asistenta maternala pana la varsta de 3 ani, iar atunci, pentru ea, statul a hotarat adoptia. In momentul cand s-a hotarat adoptia ei, noi, ca si familie, am hotarat sa o adoptam deoarece in toti acei 3 ani  intre noi si Gabi s-a format o relatie de atasament foarte puternica bazata pe o iubire reciproca. Gabi are o bunatate deosebita. Este eleva in clasa a III-a, merge la biserica si frecventeaza, impreuna cu ceilalti copii din casa, scoala duminicala.

Urmatorul copil luat in plasament a fost un baietel pe care il cheama Antonio. Cand a venit la noi avea 1 an si 7 luni. De cand s-a nascut a hoinarit pe strada impreuna cu mama lui. Nu au avut  o locuinta stabila niciodata. Traiau din cersit si locuiau in parcuri si pe unde puteau. La varsta de 1 an si 5 luni, asistenta sociala l-a adus pe copil intr-un centru de plasament, iar doua luni mai tarziu a fost plasat la noi in familie. Astazi, Antonio este mare, are 9 ani. Este un copil cu multa energie si cu un potential mare. Este elev in clasa a III- a, coleg cu Gabi. Mama lui nu l-a mai vizitat de cand era mic. In prezent, asistenta sociala a hotarat pentru el adoptia. La fel ca si in cazul lui Gabi, am hotarat sa il adoptam noi. Ne iubeste si il iubim. Pentru el, noi suntem familia pe care si-a dorit-o dintotdeauna.

In urma cu 3 ani si 5 luni, din asistenta sociala am mai luat un baietel in varsta de 5 luni. Beni a fost parasit de mama lui la 2 ore dupa ce s-a nascut. Mama lui avea doar 16 ani, si ea, de fapt, un copil. Nu si-a mai dorit sa il ia acasa si nici nu a mai dorit sa aiba niciun fel de relatie cu el. In prezent, ea este plecata din tara. Copilul s-a nascut cu mici probleme de sanatate: o infectie la intestine si stomac si cu o intoleranta la proteinele din lapte. Era alergic la multe produse alimentare si a mancat doar un lapte special hipoalergenic pana la varsta de 2 ani. Pana la 5 luni, copilul a stat in spitalul de copii distrofici, unde s-a incercat ameliorarea boli lui cu tratamente. La 5 luni s-a hotarat sa plece in plasament la o familie, iar noi am fost aceea familie unde asistenta sociala a hotarat sa plece. L-am luat direct din spital. A fost foarte greu , el fiind bolnav facea mereu crize de alergie la mancare, crize urmate de manifestari urate ale bolii. Ne-am rugat pentru el si Dumnezeu a intervenit in viata lui aducand, treptat, vindecarea. Azi, Beni are aproape 4 ani este un copil normal din punctul de vedere al sanatatii, cu tot mai putine crize de alergie si infectie. Multumim Domnului pentru felul cum a lucrat in viata lui. Suferinta si boala au creat o legatura profunda intre el si noi, o legatura pe care numai Domnul a creat-o prin faptul ca am fost partasi alaturi de el la suferinta si problemele lui. La varsta de 1 an si jumatate l-am adoptat si pe el si azi este fericit ca creste alaturi de noi, de intreaga familie care i-a daruit toata dragostea. Beni frecventeaza o gradinita crestina, este in grupa mica.

In perioada cand eram in asistenta maternala, in urma cu 5 ani, am luat in familia noastra inca 4 copii. Ei sunt copii din familia Vaida. O familie greu incercata unde mama, in urma cu 8 ani, a decedat. Copiii au ramas in grija tatalui si a unei bunici. Tatal si bunica erau alcoolici amandoi. Situatia lor era groaznica, o casa mica, veche cu putine lucruri bune in ea, iar intretinerea lor era tot mai precara pe masura ce timpul trecea. Toti sunt copii buni la invatatura si erau nevoiti sa parcurga pana la cel mai apropiat sat de unde ii lua un microbuz sa ii duca la scoala, cel putin 5 km pe jos la plecare si 5 km la intoarcere.

Am auzit  de greutatile cu care acesti copii se confrunta si am hotarat sa le dam o mana de ajutor, oferindu-le posibilitatea sa locuiasca la noi pe perioada anului scolar si posibilitatea de a frecventa scoala din oras. Mergeau acasa la ei doar in vacante. Dupa 2 ani, tatal lor si bunica au decedat, iar atunci am hotarat sa fie luata si pentru ei masura de plasament la noi in familie. Am adresat o cerere, in scris, serviciului de asistenta sociala fara a-mi face vreo problema, deoarece eu, la aceea ora, eram angajata lor si proveneau din sistem. Atunci am fost anuntata ca nu este posibil si meseria de asistent maternal nu permite tinerea in plasament a mai multi de 2 copii.

Am fost nevoita sa renunt la serviciul de asistenta maternala, fie sa permitem celor de la asistenta sociala sa duca pe cei 4 copii din familia Vaida intr-un centru de plasament. Am avut posibilitatea sa alegem, dar, Doamne, ce sa facem? Ce sa facem oare?

Am ales sa renunt la serviciul meu de asistent maternal si sa urmez calea pe care Domnul ma chemat sa merg. Mi-am pierdut serviciul, dar l-am castigat pe Dumnezeu hotarand sa duc mai departe aceasta lucrare alaturi de El, prin greutati, prin incercari, prin lipsuri financiare, dar alaturi de Acel care poate sa te duca pe culmile inaltimii terestre alaturi de El, in imparatia Sa. Atunci am constituit Asociatia “Emanuel” si tot atunci a luat fiinta si “Casa de tip familial Emanuel”, casa care ofera adapost si siguranta astazi acestor copii si multor altor care vor veni in urma lor. De aceea, noi ca si “casa” suntem diferiti de celelalte case care au astfel de activitati. Noi functionam in propria noastra locuinta, este singurul nostru bun pe care noi ca si familie l-am avut si l-am pus la indemana acestor copii de dragul Domnului, la fel timpul nostru si  intreaga noastra viata o datoram Acelui care ne poarta de grija.

Stim si cunoastem ca astfel de activitati se desfasoara in centre si in casele puse la dispozitie de cei care sponsorizeaza intreaga activitate. Pentru noi totul este astfel, chiar si in viata noastra. Stiu ca Dumnezeu a ales sa facem aceasta lucrare de aceea cu dragoste ne-am pus la indemana Lui, cu bucurie am invatat in tot acest timp care a trecut ca toate greutatile sunt ingaduite de El si trebuie sa asteptam in tacere ajutorul Lui, ajutor care nu lipseste niciodata. As vrea sa va fac cunoscut si Familia Vaida, cei 4 copii.

Mariana a locuit  la noi 5  ani. In prezent, are  21 de ani. A terminat liceul. Acum este eleva la scoala post liceala la clasa de farmacie si la clasa de contabilitate in anul II la ambele. In prezent lucreaza, iar in urma cu 3 luni si-a exprimat dorinta de a iesi din sistem si a-si continua viata pe cont propriu. La plecarea din casa am ajutat-o sa isi inchirieze o garsoniera, sa se instaleze, oferindu-i strictul necesar de ce avea nevoie.

Susana are 18 ani. Este in clasa a XII- a la un liceu crestin, la clasa de teologie. A ales teologia deoarece visul ei este de a deveni misionara.

Gabriela are 17 ani este eleva in clasa a XI – a, la clasa de matematica- informatica, este cuminte si ascultatoare .

Razvan este singurul baiat din familia Vaida. El este un copil harnic, cuminte, este elev in clasa a V – a. Are 11 ani.

In familia noastra a mai venit o fetita.  O cheama Miriam – Debora. Are 3 ani si jumatate merge la o gradinita crestina, grupa mica. Miriam are o poveste speciala. Noi am avut o familie prietena si ei nu au avut copii. La un moment dat, s-au hotarat  sa adopte un copil. Copilul care le-a fost prezentat a fost Miriam. Din actele fetitei, au dedus ca Miriam este sora cu Gabi, care este in familia noastra si este adoptata de noi. Auzind ei aceste lucruri au renuntat si nu au mai dorit sa incheie adoptia acestei fetite pe motiv ca mai are o sora si ele nu vor putea creste impreuna.

Am hotarat sa o adoptam noi pe Miriam pentru ca doar asa ea avea posibilitatea sa creasca cu sora ei impreuna sub buna ocrotire a Domnului, care atat de mult le-a iubit, incat s-a folosit de acesti oameni pentru ca ele sa fie impreuna. Azi ele cresc impreuna in familia noastra.

Povestea noastra ca si familie este interesanta, stim asta pentru ca asa a hotarat Domnul sa fie, a hotarat acest lucru demult fara ca noi sa stim asta sau sa vrem. El ne-a modelat in tot acest timp si ne- a slefuit pentru a fi potriviti acolo unde a hotarat El ca este locul nostru. Aici, in aceasta lucrare, cu acesti copii, El ne-a dat putere sa ne daruim in intregime cu tot ce suntem pentru a fi parinti pentru acesti copii, daruindu-le intreaga noastra viata cu tot ce suntem noi. Ne-a dat putere si indelunga rabdare aunci cand sunt probleme si lipsuri. Ne- a modelat si ne-a invatat sa cerem cu incredere totul din mana Lui binecuvantata. De aceea azi ii multumim neincetat pentru onoarea si increderea pe care El, care este atat puternic, ni le-a acordat noua, unor oameni simpli, oameni care nu L-au cunoscut, dar El ne-a iubit mai inainte si ne-a dat harul sa fim copii Lui.”

Image 3

Cu totii traiesc dintr-un singur salariu. Cine are cel putin un copil stie cam care sunt cheltuielile pentru haine, rechizite, mancare. Copiii au nevoie de incaltaminte de iarna, de asternuturi, de prosoape, de jucarii, de carti de colorant, de creioane. Copiii au nevoie de copilarie si au dreptul la o copilarie colorata si lipsita de griji. Copiii au nevoie sa creada in Mos Craciun.

Sanda are nevoie de o soba pentru ca cei 12 copii sa aiba sarbatori calde. Sanda are in plan mansardarea podului pentru a le face loc noilor veniti. Sanda are nevoie de un calculator pentru a-si putea spune povestea. Spre deosebire de alte asociatii, ei nu sunt luati sub aripa niciunei Fundatii care sa se ocupe de sponsorizari si de asigurarea unui venit decent pe luna pentru intetinerea copiilor. Desi Sanda isi doreste tare mult acest lucru.

Dragi mamici urbane, cu brad in casa si cu cadouri sub el, va las sa hotarati singure cum putem sa impartim din ce avem cu cei mai putin avuti decat noi. Iar daca Mos Craciun a lasat sub bradul vostru ceva si pentru copiii Sandei, adresa Casei o gasiti aici. Daca nu a lasat sub brad, insa a fost chibzuit cu cardul, donatii se pot face aici. Eu va multumesc in avans si fapta voastra va fi scrisa undeva Sus, pentru ca tare bine zicea o prezenta vanilata care ne-a parasit prea curand: da-i lumii tot ce ai mai bun; la urma urmei, este intre tine si Dumnezeu, nu a fost niciodata intre tine si oameni, oricum.

Text: Ana Nicolescu

 

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *