Un blog care te susține să-ți remodelezi viața

Emisiunile de gen și scrierile din domeniul conștientizării importanței vieții de familie sunt adesea dedicate cu precădere genului feminin, iar bărbații căpăta un loc secundar într-o temă de maxim interes pentru ambele sexe. Acest material are un caracter integrativ în care se regăsesc atât rezultate ale studiilor de specialitate care însumează, în cifre și tendințe, comportamente specifice vieții de familie, cât și explicații și recomandări pentru acei parteneri care au ales să nu renunțe prea ușor la intimitatea relației de cuplu. Unicitatea articolului este dată de aspectele care pun în plan central bărbatul și schimbările suferite de acesta după apariția în familie a primului copil.

Studiile de specialitate din sfera psihologiei familiei arată că percepția de sine, precum și valorile pozitive și negative pe care le are un bărbat despre propria persoană influențează semnificativ adaptarea acestuia la rolul de tata. Primul copil schimbă imaginea de sine a bărbatului. Un număr semnificativ de bărbați declară că după nașterea primului copil resimt o serie de schimbări în diferite aspecte ale vieții: relația cu sinele, interacțiunile de la muncă și funcționarea de acasă.

Experiențele derivate din rolul de tata îi permit bărbatului să-și dezvolte comportamentele de grijă față de colegii de serviciu și să dea dovadă de mai multă organizare acasă. Tot din studiile de specialitate reiese că proaspeții tătici devin mai interesați de viața personală a persoanelor cu care interacționează în mediu profesional.

Rolurile parentale în primul an de la nașterea primului copil

Rolurile parentale implică o serie de schimbări în tiparul obișnuit al vieții de cuplu și cele mai vizibile modificări apăr la nivelul distribuirii responsabilităților domestice. Pe parcursul sarcinii, cele mai multe cupluri împărtășesc informații despre cum își vor împarți egal responsabilitățile derivate din nașterea noului membru al familiei. Aceste schimbări sunt observabile fie imediat, fie în primele șase luni de la nașterea copilului. Astfel, spre exemplu, mamele își asumă o mai mare implicare în sarcinile casnice, în timp ce tăticii petrec mai mult timp în bucătărie, la cumpărături și în procurarea resurselor materiale pentru echilibrul financiar al familiei. După un an de la nașterea primului copil, mamele continuă să-și mențină implicarea în activitățile domestice și creșterea copilului, în timp ce tăticii devin mai implicați în îngrijirea de peste zi a copilului.

Se reduce timpul de calitate petrecut cu partenera de viață

Pe parcursul primelor 18 luni, mulți tătici vorbesc despre o reducere a timpului de calitate petrecut cu parteneră de viață. De asemenea, tăticii se apropie mai mult de copil având o interacțiune mai bogată cu acesta. Mulți părinți devin nefericiți atunci când așteptările acestora nu sunt îndeplinite de către parteneri – cu referire concretă la comportamentele partenerului după nașterea copilului. Părinții vorbesc și despre schimbări majore la nivelul relației de cuplu, care adesea implică lipsă de satisfacție și o serie de emoții cu valența negativă. Comunicarea clară și deschisă din partea fiecărui partener este crucială pentru menținerea satisfacției în cuplu pe termen lung.

Imediat după nașterea copilului percepția asupra vieții de familie se schimbă semnificativ

Numeroși părinți amintesc faptul că așteptările lor despre rolul de părinte se schimbă dramatic după întâlnirea reală cu rolurile parentale. Timpul petrecut alături de copil, cu un program de 24 din 24 de ore, face ca în scurt timp părinții visători să se trezească la realitate. Mulți tătici recunosc faptul că imediat după nașterea copilului percepția asupra vieții de familie se schimbă semnificativ. Pe parcursul primilor doi ani de parenting, tăticii adopta o atitudine de control atunci când copilul refuză să se supună solicitărilor părintelui.

Tăticii au tendința de a stabili mai multe limite și de a interveni comportamental mai concret în viață copilului. Tăticii raportează schimbări în comportamentul copilului, acesta devenind mai solicitant și adesea dificil de gestionat. În cele mai multe situații, activarea rolului de tata face că bărbatul să se apropie într-o formă aparte de proprii părinți și mai ales față de tata. Unii tătici declară că acest rol îi face să se simtă mături și cei din jur îi tratează că adulți veritabili.

Modificari la nivelul dinamicii sexuale a cuplului

Sexualitatea este o parte importantă a intimității relației unui cuplu, factorii care afectează intimitatea cuplului sunt în creștere mai ales atunci când vorbim de apariția rolului de mamă și tata. Unele studii de specialitate descriu trei componente distincte care afectează diferit viață de cuplu:

1. implicarea și asumarea rolului de părinte,
2. manifestarea intimității în relație și sănătatea și
3. dezvoltarea copilului.

În unele state europene, s-a observat o creștere a raței divorțului și separării cuplurilor în primele luni după nașterea primului copil, risc care pare să scadă odată cu trecerea anilor. Intimitatea relației de cuplu după nașterea primului copil a fost studiată adesea în cercetările de specialitate, rezultatele dovedind că: satisfacția maritală scade după primii patru ani de relaționare, cu un declin major în al doilea an de mariaj.

Dacă mariajul nu se pierde după primii patru ani se constată o stabilizare și un alt risc pare să apară după primii opt ani de conviețuire. În mod surprinzător un alt studiu arată că după zece ani de mariaj, doar 52% din cupluri trăiesc alături de copilul biologic, unde media de vârstă a partenerilor este de 34,8 ani și copiii sunt de vârstă preșcolară.

 

Tot aceste studii arată că un important factor de protecție al mariajului este relaționarea emoțională sănătoasă dintre parteneri înainte de nașterea primului copil. Se pare că și fericirea partenerilor din cuplu poate fi corelată cu nașterea primului copil, studiile dovedind că dorința de a avea un copil determină o creștere a fericirii, dar după nașterea copilului, fericirea scade din nou, mai ales în rândul tăticilor.

Un studiu ingenios compară experiențele a 60 de cupluri suedeze după nașterea primului copil, evaluând gardul de satisfacție maritală după primele patru luni de sarcină și mai apoi la un an de la nașterea copilului. Rezultatele au arătat că apropierea sexuală dintre parteneri a scăzut la un an după nașterea copilului. Lipsa de interacțiune pozitivă dintre parteneri determină declinul satisfacției, mai ales pentru mame, în timp ce responsabilitățile casnice și administrative devin principală sursă a conflictului marital.

Viața sexuală a oamenilor se schimbă adesea după nașterea copiilor

O problemă frecventă după nașterea primului copil este că dorința sexuală a tăticilor este mai mare decât a mamelor, dar există și situații particulare în care raportul este invers. Această schimbare produce tensiuni la nivelul dorințelor sexuale ale cuplului deoarece bebelușul devine în centrul atenției, mai concret putem spune că tensiunea apare între rolul de părinte și cel de soț/soție.

Cuplurile care gestionează bine aceste probleme sunt obișnuite cu diferite modele de exprimare afectivă și au dezvoltate strategii personale de autoreglare emoțională.

 

Un alt aspect care nu trebuie ignorat este reprezentat de deja cunoscutele mecanisme de funcționare specifice bărbaților și femeilor: pentru cei mai mulți bărbați sexualitatea este o formă a intimității, în timp ce pentru majoritatea femeilor intimitatea este o manifestare a sexualității. În mod obișnuit femeile au nevoie de o oarecare intimitate la nivelul interacțiunii înainte de a face sex, ceea ce nu pare să fie o necesitate și pentru bărbații. Atunci când sexualitatea este principală formă de manifestarea a intimității pentru bărbați, absența sau reducerea episoadelor de sex activează stări de singurătate sau gol emoțional.

Problemele psiho-sexuale sunt frecvente după nașterea primului copil. Un studiu efectuat în anul 2000 arată că mai mult de jumătate din mame experimentează durere în timpul primului contact sexual după naștere și acest disconfort continuă să fie resimțit și după șase luni. Primele contacte sexuale păr să reapară după primele șase-opt săptămâni pentru 62% dintre mame, și după primele trei luni pentru 81% dintre mame.

Într-un alt studiu longitudinal, media reluării activității sexuale este de 7.33 de săptămâni, cu o mare probabilitate pentru variabilitate. Tot în acest studiu constatăm o legătură între sexualitatea cuplului și stabilitatea relației, astfel dacă ambii parteneri sunt activi sexual pe parcursul sarcinii și se bucură de plăcere, relația este evaluată că fiind mai bună în termeni de apropiere și comunicare și după nașterea copilului.

 

Cum alegem să rezolvăm conflictele în cuplu?

Cele mai multe cupluri utilizează una din cele trei strategii diferite de rezolvare a conflictelor apărute după nașterea primului copil. Prima strategie și probabil cea mai des uzitata este strategia Dictatorului. Această strategie implică asumarea de către unul din parteneri a rolului de dictator – sau persoană care decide și face alegeri în numele întregii familii. În timp ce celălalt partener face lobi pentru dictator și se supune deciziilor.

Uneori această strategie funcționează, și mai ales în acele cupluri în care un partener este obedient și vulnerabil la subjugare emoțională în timp ce celălalt este obișnuit cu convingerile de îndreptățire și asumarea standardelor de perfecționism. Deseori această strategie este bine mascată și partenerii nu conștientizează mecanismul care-i activează, însă semnele vizibile sunt: un parter vrea să-și asume întreagă responsabilitate pentru luarea deciziilor declarativ prezentând doar bune intenții, însă adesea  deciziile sunt luate dintr-o singură perspectivă și partenerul supus se simte neîndreptățit sau frustrat.

Partenerii care au avut experiențe negative cu acest tip de strategie fie în relația de cuplu, fie în alte relații din istoricul personal, adesea manifestă o altă abordarea în rezolvarea de probleme numită Duelul Dictatorilor. În această situație ambii parteneri își atribuie statutul de dictator și soluțiile pentru rezolvarea problemelor sunt decise de cel care se dovedește a fi mai puternic sau mai determinat. Fiecare partener propune ca soluție la rezolvarea conflictului o strategie în care își urmărește propriul interes și astfel războiul este în plină desfășurare. Din nefericire, această strategie funcționează suficient de bine pentru milioane de cupluri nefericite.

Astfel, partenerii încearcă să se forțeze reciproc în efectuarea diferitelor sarcini: soția încearcă să-și forțeze soțul să petreacă cât mai mult timp cu copilul, chiar dacă acesta își dorește sau nu; tatăl va fi lăsat singur cu copilul fiind forțat să se descurce o perioadă mai lungă de timp; mama este considerată cauza principală a neliniștii copilului și, prin urmare, ar trebui să se ocupe mai mult de acesta; partenerii se vor menține treji peste noapte având discuții interminabile, privându-se de sex sau aruncându-și vorbe jignitoare la adresa familiei celuilalt. Din când în când, aceste tactici pot să dea rezultate, și celălalt se poate supune, dar costurile emoționale și afective sunt adesea prea mari.

 

 

Din fericire, există și strategii mai eficiente pentru rezolvarea pozitivă a problemelor

O astfel de strategie este centrată pe deciziile democratice. Această strategie se bazează pe principiul stabilirii unor politici agreate de comun acord (de fiecare dată voi face alegeri ținând cont și de ceea ce crede sau vrea celălalt). Atunci când această strategie este folosită pentru rezolvarea de probleme, soțul și soția nu vor luă decizii fără să se consulte în prealabil și cu celălalt partener. Din păcate, adevărata democrație există în foarte puține cupluri, trendul obișnuit de zeci de ani fiind cel al impunerii propriului punct de vedere.

Strategia Democratică este foarte diferită de restul strategiilor. În strategia Dictatorială conflictul marital este rezolvat prin decizia unui partener, celălalt fiind lăsat să suporte consecințele. În Duelul Dictatorilor conflictul este rezolvat prin victoria unuia dintre parteneri și pierderea celuilalt. În timp ce o abordarea democratică nu doar că duce la rezolvarea conflictului, dar acesta este rezolvat fără victime.

Rezultatul fiecărei decizii este în interesul ambilor parteneri. Pentru a introduce acest tip de strategie în viața de cuplu este recomandată parcurgerea următorilor păși:

1. stabiliți reguli de negociere plăcute și sigure;
2. identificați problema atât din perspectivă personală, cât și din perspectiva celuilalt;
3. propuneți soluții variate fără a critica sau blama;
4. alegeți soluția care potrivită pentru amândoi.

Concluzii 

Schimbarea este inevitabilă atât în dezvoltarea personală, cât și în procesul evoluționist al unei relații de cuplu, elementele de noutate și diversitate sunt tot mai des întâlnite, iar tendința de egalitate între sexe creează conflicte, viziuni contrare și un efort deseori greu de susținut. Convingerile realiste despre viață sunt extrem de importante și flexibilitatea în gândire și comportament pare să fie medicamentul secolului nostru. Doar că la fel că orice medicație este nevoie de testare și răbdare, curaj și acceptare a efectelor secundare, consecvență și în același timp posibilitate de adaptare sau chiar schimbare. Cu toate acestea, ființa umană este extrem de rezistentă la schimbare și nevoia de echilibru este imensă, chiar dacă vorbim despre un fals echilibru pozitiv.

Relația de cuplu este precum ringul de dans, în care cei doi parteneri mânați de motivație și dorință învață să pășească cât mai armonios indiferent de muzica ce dictează ritmul pașilor. Angajamentul, iubirea, flexibilitatea, negocierea și acceptarea tuturor emoțiilor fac că cei doi parteneri să învețe să danseze împreună pentru rezolvarea problemei și nu să lupte unul împotriva celuilalt.

Problemele nu sunt caracteristicile unui singur partener, ele sunt rezultatul lipsei de adaptare și flexibilitate la ceea ce ne oferă viața și al convingerilor noastre despre cum ar trebui să decurgă istoria noastră personală.

Frica de schimbare este adesea mai mare decât doza de curaj și interesul pentru menținerea armoniei în cuplu, este o emoție pe care cu cât încercăm să o controlăm mai mult, cu atât devine mai puternică. Într-un mod paradoxal, frica crește în intensitate atunci când ne asumăm rolul de dictator și dorim să controlăm tot ceea ce se află în jurul nostru, deoarece concomitent se întărește convingerea că altfel nu putem trăi și nu putem face față provocărilor vieții.

Lupta împotriva persoanei iubite ne face vulnerabili și predispuși să cădem pradă minții noastre biasată de proiecții și procesări eronate ale realității. Foarte ușor învățam să vedem defectele și limitele celui de lângă noi, dar ne este foarte greu să acceptăm nevoile și dorințele care, în conținut, sunt diferite de așteptările noastre. De asemenea, și percepțiile noastre asupra problemelor și situațiilor de criză sunt mai mult decât distorsionate, deoarece nu vedem altceva decât catastrofe și consecințe negative, uităm că orice criză oferă și posibilitatea de schimbare și reconstruire a ceva ce nu mai funcționează.

Revenind la metafora dansului, consider că putem deveni buni dansatori, pe scena vieții, doar dacă învățam să ne lăsăm conduși și, de asemenea, ne asumăm riscul de a conduce, este important că unul dintre parteneri să-și accepte înțelepciunea și să acționeze conform obiectivului supraordonat și nu conform emoțiilor care sunt extrem de schimbătoare.

Tendința de a aștepta ca schimbarea să vina de la celălalt este o falsă iluzie care ascunde lipsă de curaj și de asumare a eșecului. Dacă învățăm să dansăm primul dans cu adevărat (să ne flexibilizam după nașterea primului copil), șansele că al doilea dans să fie mai ușor (nașterea următorului copil) sunt mai mari, deoarece avem cunoștința succesului și a beneficiilor trăite la sfârșitul primului dans, care a cuprins atât păși de tango și vals, cât și step sau dans stradal. Dansul celor din jurul nostru poate fi un model pentru noi, dar cu siguranță nu este varianta perfectă. Pentru ca dansul unui cuplu să fie unul potrivit este nevoie să găsim pașii care se potrivesc cel mai bine cu structura ambilor parteneri.

                                      Text: psih. Gyorgy Gaspar,

specialist în psihoterapia cuplului și a familiei,

Președinte Asociaţia Multiculturală de Psihologie şi Psihoterapie

Foto: Pexels.com