Prin clasa a VII-a, mă apucase nebunia cu Cioran. Nu de alta, dar mi se părea sexy și smart să mă cocoț pe gardul scund din fața școlii și să citesc din Eseuri, până venea să mă ia tata cu mașina, oricât de profan ar suna ce spun acum. Îmi scrisesem pe ușa de la camera mea cu un marker negru, new entry la consignația de lângă Cervantes, Te zbați atâta, pentru ce? Pentru a redeveni ceea ce erai înainte de a fi. V-ați prins că nu înțelegeam pe atunci profunzimea lui Cioran, dar ceva m-a atras mereu la vorbele astea care rămâneau de fiecare dată cu mine după ce îi trânteam adolescentin și teatral ușa în nas mamei sau când plângeam de mama focului după o ceartă răcoroasă ca o ploaie de vară cu iubitul meu, ori când mă dădeam mare cu fusta mea albastră și nepermis de scurtă, luată pe furiș din dulapul surorii mele.
Cine ne învață oare să revenim la cine suntem cu adevărat? La esența noastră? Părinții? Școala? Viața? Este nevoie să ne îndepărtăm atât de mult de esența noastră ca abia apoi să ne amintim cine eram înainte să încăpem pe mâna lumii?
Mi-am aminit de Cioran și am avut un moment de introspecție săptămâna trecută la conferința NextGen – educating the next generation kids, organizată de International School of Oradea. Momentul mi-a fost declanșat de Gillian Greenwood, guvernator universitar pentru un grup de trei școli internaționale din Kenya. Ea și-a terminat discursul cu un slide pe care scria Să te regăsești înseamnă de fapt să te întorci la tine însuți. M-am gândit atunci, ce-ar fi dacă școlile i-ar învăța pe copii să rămână ei înșiși? Cum ar fi dacă le-ar conserva curiozitatea, imaginația, bucuria de a trăi, dorința de explorare, soarele veșnic de pe cerul lor? Gillian și-a început discursul cu un studiu făcut de NASA, care a testat abilitatea oamenilor de a se uita la o problemă și de a veni cu soluții noi. Întrebările de bază au fost:
Ne naștem cu creativitatea? O învățăm? Vine odată cu experiența?
Einstein spune că imaginația este mai importantă decât cunoașterea. Studiul urmărește, de-a lungul anilor, mii de oameni, de când au 5 ani, până la vârstă adultă. Iată ce se întâmplă:
Mi-am înghițit cu greu nodul din gât și am clipit des ca să nu mi-o ia la vale lacrimile. De ce oare e nevoie să ne stricăm așa de mult? Câți dintre noi își revin? Prin câte terapii e nevoie să trecem ca să ajungem din nou la cine suntem noi, la cine am venit noi să fim în această lume? Se pare că cei mai mulți dintre noi suntem niște Fii Risipitori. Unora ni se întâmplă viața. Alții aleg să fie creatorii propriei vieți. Și atunci m-am întrebat, eu, ca părinte, cum pot să îi învăț pe copiii mei să fie aliniați cu sinele lor? De ce în școală nu se fac ore de yoga, meditație, spiritualitate? De ce le umplem mintea cu tot felul de informații, dar nu îi învățăm cum să și-o golească pentru 5-10 minute și să se conecteze cu ei înșiși? Cât de greu ne e să nu ne gândim la nimic? Doar să fim și atât? De ce nu îi învățăm pe copii cum să se așeze în ei? Cum îi pornim de acasă cu ochii către interiorul lor și școala îi întoarce către ce zic alții, către competiția cu alții, către compararea cu colegii.
Cine sunt copiii noștri și cum le dăm drumul în lume? Să fie capabili să memoreze tone de informații sau să știe să gândească în acord cu cine sunt ei și care e misiunea lor pe lumea asta?
Gillian spune că încearcă să-i educe pe elevi, învățându-i să folosească cele două tipuri de gândire, în același timp: divergentă (imaginativă, generatoare de noi posibilități) și convergentă (critică, evaluativă). Când copiii sunt puși să vină cu idei noi, îi învață cum să-și evalueze propunerile.
Creativitatea/ inovația se află la intersecția dintre colaborare, comunicare și gândire critică
Înainte de Gillian, Sinan Koșak, director la International School of Bucharest, și-a început discursul cu realitatea școlii românești: copiii din secolul XXI învață de la adulți din secolul XX, folosind curriculum din secolul XIX și tehnici din secolul XVIII. Sigur că părinții noștri nici nu visau că vom avea meserii precum:
- Social Media Manager
- Uber driver
- Podcast Producer
- Data Protection Officer
- Genetic Counselor
- Life Coach
- SEO Specialist
- Youtuber
- Drone Pilot
- Zumba Instructor
- AI Engineer
- Blockchain Developer
La fel și noi, ca părinți, putem doar să ne imaginăm care sunt job-urile pe care le vor avea copiii noștri:
- Brain Implant Specialist
- Space Tourism Guide
- AI Lawyer (avocat pentru inteligența artificială)
- Holographic Avatar Designer
- End-of-life coach (wow, cum sună asta!)
- Self-driving car mechanic
Vi se pare că școala îi pregătește pentru aceste job-uri? Vi se pare că noi, acasă, îi susținem să își urmeze pasiunile că nu se știe de unde răsare viitorul premiat cu Nobel în medicină? Vi se pare că îi conținem exact așa cum sunt ei pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce fac? De câte ori nu i-am tăiat macaroana Măriucăi să se mai potolească cu video-urile de unboxing, să nu mă mai pună să o filmez atâta și să nu mă mai bată la cap că vrea un telefon care să se încarce repede și să se descarce greu. De câte ori n-am îndrumat-o către ce îmi place mie și simt că are talent, creative writing, iar ea trăgea cu ochiul la telefon să mai facă un video nou. De câte ori nu i-am pus telefonul pe raftul la care nu ajunge nici urcată pe scaun, ca să își facă tema la matematică, o foaie de A4 plină cu exerciții scrise mărunt? Am râs cu toții în sală când Sinan a spus că cel mai urmărit TED talk se numește School kills creativity.
Teme cu sens
Directorul Școlii Internaționale din București a dat câteva exemple de teme pe care le au elevii, o serie de teme cu sens, care, veți vedea, îi ajută pe copii să gândească, să colaboreze, să fie creativi, să găsească soluții, să fie originali, flexibili, deschiși, să aibă umor, să se depășească pe ei, nu doar să stea în bănci și să scrie după dictare ce spune profesorul. Așadar, elevii sunt rugați:
- Să facă propria aplicație pe mobil
- Să creeze un mesaj criptat
- Să scrie o melodie (hip hop/blues/rock) despre fotosinteză
- Să inventeze propriul joc cu reguli
- Să facă o conferință de presă pentru personajele din carte
- Să facă o reclamă pentru radio folosind-și iPad-ul
- Să facă un podcast cu personajele dintr-o carte
- Să creeze pantofi de sport folosind Adobe
- Să își creeze propria companie și să completeze un jurnal de business pe măsură ce parcurg capitolele din manual
- Să creeze un profil de Fakebook pentru personalitățile istorice (poză, data nașterii și a morții, starea civilă, numele copiilor)
- Să construiască un model de mașină folosindu-se de o cursă de șoareci
Despre ceilalți speakeri vă spun în alt articol pentru că vreau să rămâneți și să reflectați la cât de mult putem să le susținem creativitatea și imaginația copiilor și cât de la îndemână ne este să le-o distrugem. Zilele astea Măriuca a avut Săptămâna Școala Altfel. S-a trezit înaintea mea când a știut că urmează să facă experimente cu alimente și bulgări efervescenți de baie. Dacă ar fi așa mereu la școală, mami…
Mulțumesc, Ahmet Dundar, pentru invitația ca speaker în cadrul conferinței NextGen. M-am simțit onorată să fiu pe scenă alături de oameni care aduc lumină în sistemul de educație din România. Eu am vorbit despre cum putem să readucem magia poveștilor în viața copiilor nativi digitali. Revin!
Text: Ana Nicolescu
