Pandemie sau nu, copiii se nasc. Sistemul medical din România e sub o presiune imensă. Interviu cu Dr. Adrian Crăciun, șeful secției de neonatologie de la Maternitatea Cantacuzino

bursa binelui

Sistemul medical din România e sub o presiune imensă. Am citit declarații ale medicilor din linia întâi despre cazurile de covid, am văzut declarațiile lor filmate, am aflat despre riscuri și probabil doar parțial despre cât la sută din pandemie poate să conțină sistemul sanitar din România. Ne-am răzvrătit că unde sunt banii publici, de ce nu s-au construit spitale, de ce nu s-a investit în echipamente medicale, de ce nu suntem niciodată pregătiți. Dar toate astea nu mai contează. Important e ce putem să facem acum și aici cu ce avem la dispoziție.

Am stat de vorbă cu Dr. Adrian Crăciun, șeful secției de neonatologie de la Maternitatea Cantacuzino să aflu concret cum este viața medicilor pe secția de nou-născuți, care sunt riscurile pentru doctori, pentru bebeluși, dar și pentru mame și de ce echipamente au nevoie ca să trecem cât se poate de onorabil peste această pandemie.

Așadar, concret, ce avem la dispoziție ca echipamente sanitare, ca personal și ce avem nevoie la spitalul Cantacuzino? Cât de departe suntem de strictul necesar ca să trecem cât de cât cu bine peste această pandemie?

Dr. Adrian Crăciun: Spitalul Cantacuzino teoretic nu e în linia întâi. Cu excepția secțiilor de obstetrică (patologică) și de neonatologie, restul (medicală și chirurgie) nu sunt de urgență. Nu suntem nici spital suport, nici maternitate “Covid”. Dar în condiții de pandemie, de risc de infecție intra-comunitară, orice om, fie pacient sau cadru medical, poate fi considerat suspect Covid, chiar și asimptomatic.

Având în vedere că peste 10% din persoanele contaminate sunt cadre medicale, e clar că suntem cei mai periclitați. Concret, la spitalul Cantacuzino, cel puțin pe secția de neonatologie, nu primim decât o simplă mască chirurgicală pe zi de cadru medical. Masca este eficientă maximum 1-3 ore, până se umectează.

Care sunt materialele necesare:  

– Măști chirurgicale de unică folosință, aproximativ 3-4/zi de fiecare persoana adică aprox  60-80/zi.

– Măști de protecție ffp 2 sau ffp 3 (ideal), pentru cei care intră în contact direct cu persoanele posibil contaminate adică 1/zi/ persoana adică cca 20/zi.

– Halate de protecție de unică folosință cca 20-30/zi.

– Ochelari de protecție/ Viziere resterilizabile cca 50/lună

– Mănuși de unică folosință (de examinare) cca 100 cutii/lună și sterile (cca1500 buc/lună) pentru orice înseamnă proceduri invazive.

– Botoșeii de unică folosință, pentru protecția încălțămintei de spital

– Bonete de unică folosință pentru protecția scalpului.

Pare mult, dar e doar pentru protecția noastră și a micilor noștri pacienți.

Ce vă îngrijorează cel mai mult ca medic la situația actuală?

Dr. Adrian Crăciun: Să nu avem tot ce trebuie ca să tratăm și să ne protejăm pe noi și pe pacienții noștri. Pandemie sau nu, copii se nasc. Prematurii, cca 10% din nou născuți, necesită îngrijire de specialitate și nu poate să o ofere oricine.

Ce vă îngrijorează cel mai mult ca om?

Dr. Adrian Crăciun: Să-mi pierd calitatea de,,om”, să ajung să gândesc ca o “mașină, să nu uit că există bolnavi, nu boli, că fiecare pacient tratat e ceva distinct, nu e o simplă statistică sau un protocol aplicat, să nu pot să-mi practic meseria, să fac dintr-o gâgâlice mică, ditamai uriașu’, să nu intru în ora 25, în care nu se mai poate face nimic.

dr crăciun_cantacuzino

Unde vă loviți de preconcepțiile oamenilor, de ignoranță, de lipsă de empatie? Care ar fi un scenariu ideal?

Dr. Adrian Crăciun: Peste tot. Lipsa de educație medicală și de comunicare mass media pe înțelesul omului face ravagii. Scenariul ideal nu există, trebuie să ne reinventăm, să o luăm de la început, să ne educăm cu toții și, în primul rând să recunoaștem adevăratele valori. Nu contează ce mașină, mobil, haine sau orice altceva posezi, contează educația, sănătatea și calitatea de om. Virusul nu alege.

Ce stare emoțională au mamele care nasc în această perioadă?

Dr. Adrian Crăciun: Mamele care nasc sunt stresate, foarte stresate. Nimeni nu le explică faptul că acest Covid nu de transmite vertical (de la mamă la făt), că nașterea e safe cu condiția ca personalul medical să fie sănătos, iar gravida să anunțe dinainte orice risc de posibilă contaminare.

Care este riscul infectării cu covid a unui bebeluș? Ce măsuri trebuiesc luate de mamă și de medici pentru a evita acest lucru? Dacă o gravidă este diagnosticată cu covid, obligatoriu are și copilul sau nu? Testați toți bebelușii care se nasc în această perioadă sau există anumite criterii de selecție? Dacă da, care?

Dr. Adrian Crăciun: Riscul este unul mic cu condiția ca oamenii cu care intră în contact în maternitate (medici, asistente, mamă) să nu fie contaminați. Ideal este ca toate gravidele să fie testate înainte de naștere, ca tot personalul medical care lucrează în maternități să fie testat periodic (săptămânal), iar mamele cu risc (confirmat sau nu) să nască în condiții speciale. Să se respecte circuitele.

Nou-născuții nu se contaminează de la mamă decât dacă ea e asimptomatică atunci când naște, iar semnele apar ulterior. Sunt testați doar nou-nascuții din mame confirmate pozitive sau dacă au intrat în contact direct cu personal medical contaminat.

Care este procedura când un bebeluș are coronavirus? De ce echipamente este nevoie? 

Dr. Adrian Crăciun: În primul rând trebuie izolat. Fiecare maternitate, indiferent de gradul ei, trebuie să aibă locuri izolate cu circuit separat inclusiv personal pentru mame și nou-născuți potențial infectați. Cât despre echipamente, este nevoie de orice înseamnă echipament de protecție pentru personalul medical și consumabile de unică folosință pentru îngrijirea nou-născuților.

Ce putem să facem noi să vă ajutăm?

Dr. Adrian Crăciun: Orice ajutor e bine venit. Societatea trebuie să reacționeze atunci când statul e prins în offsaid, cum s-a întâmplat în toată lumea. Eu sunt convins că vom depăși acest moment și vom merge mai departe. Nou-născuții mor greu și nu cedează fără luptă niciodată. Asta trebuie să fie deviza tuturor.

  bursa binelui

Bursa binelui

Spitalele au nevoie de echipamente esențiale de protecție. Doctorii sunt în prima linie de apărare împotriva Covid 19. Fiecare doctor infectat nu mai poate fi doctor. Devine pacient. Asta înseamnă că sistemul medical devine tot mai fragil, tot mai tensionat și poate fi depășit total dacă nu acționăm repede. Dacă îi pierdem pe ei, pierdem cu toții, așa că haideți să donăm împreună.

Salvați Copiii împreună cu BCR au inițiat campania Bursa Binelui, unde putem să donăm și să-i ajutăm pe medici.  www.bursabinelui.ro.

Toate donațiile sunt necomisionate – suma întreagă pe care o donați va ajunge direct la spitale. Iar la 100.000 de donații strânse, indiferent cât de mici sau de mari, BCR va suplimenta suma strânsă de voi cu 100.000 Euro.”

 Text: Ana Nicolescu

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Bifați căsuța de selectare GDPR

  • Acest formular îți colectează numele, e-mailul și conținutul, pentru a putea urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.