Un blog care te susține să-ți remodelezi viața

Sambata seara ne-am intors din Grecia. Eu aveam inca nisip intre degetele de la picioare si sare marina in par, asa cum mi se intampla de fiecare data cand sufletul imi ramane in apele de smarald cu nisipuri albe, iar corpul este la 800 km departare.

Stiam ca aveam de pregatit prezentarea pentru Social Media for Parents, dar imi promisesem ca luni ma voi apuca de ea. Timp de 3 nopti am tot visat nisip de marmura si tarmuri stancoase. Luni nu a fost chip sa scriu cu fetele efervescente care scoteau fiecare jucarie din casa ca si cum ar fi vazut-o pentru prima oara. Sigur stiti ce spun. Marti le-am lasat cu bunica mea si m-am dus sa scriu. Nu stiam cu ce sa incep. De fapt, imi era greu sa ma conectez cu cele lumesti dupa doua saptamani de deconectare fizica (nu am luat la mine laptop, telefon si nici ceas) si, implicit, psihica. Eram conectata doar cu interiorul meu si mi-era bine in lumea mea frumoasa si luminoasa.

Incet-incet, am inceput sa derulez filmul celor 3 ani de blog si mi-am dat seama ca lucrurile s-au intamplat intr-un anumit fel nu doar pentru ca eu am facut totul din suflet si m-am lasat dusa de inspiratie si de instinct. Ci lucrurile au mers intr-o directie buna pentru ca eu chiar m-am implicat in tot ce scriam, in tot ce sustineam, in tot ce credeam. Mi-am dat seama ca m-a ajutat foarte mult experienta mea din presa, PR si organizare de evenimente, contactele pe care le aveam, determinarea si constiinciozitatea. Poate si perfectionismul (dar despre asta o sa vorbesc intr-o alta postare).

Odata ce am deschis PPT-ul, incepeam sa ma conectez la urban, fara sa-mi dau seama. Si desi nu m-as fi asteptat, prezentarea prindea contur intr-o forma destul de bine structurata. Cristi Manafu imi daduse misiunea frumoasa si flatanta de a scrie despre cum am inceput blogul, cum l-am promovat, despre comunitatea mamelor bloggerite si 5 sfaturi din industrie, do’s&don’t s. La fel cum fac atunci cand scriu articole, nu m-am gandit pentru cine scriu. Bine, stiam ca auditoriul va fi format din 80-90% bloggeri parinti si restul agentii de PR si clienti. Insa nu m-am gandit daca scriu pentru bloggeri incepatori sau pentru veterani. Am scris pur si simplu cum s-au intamplat lucrurile. Si a iesit o prezentare in care spuneam povestea cu inceputul blogului, apoi cu primele articole, cu primul articol platit, cu cel mai citit, cu momentul in care mi-a fost cel mai greu, cu implicarea in campanii, cu parteneriate media, cu prezenta in emisiuni, cu promovare si cu comunitatea mamelor bloggeri si evenimentele cu si pentru ele.

Am trimis prezentarea cu 16 ore inainte de eveniment si nu am avut timp sa ma cronometrez daca ma incadrez in 20 de minute. Dar mi-am recapitulat ideile principale in masina, in drum spre Crowne Plaza. Eram multumita si linistita ca prezentarea era, din punctul meu de vedere, foarte structurata (lucru ce avea potential sa ma tina conectata, daca ma pierdeam pe parcurs) si coerenta. Astfel ca nu aveam nicio emotie. Lucru care nu era tocmai linistitor pentru ca mie imi prind bine ceva emotii ca sa ma pot concentra, altfel sunt ca scoasa din priza. Intre timp, ajunsa la sala unde avea sa inceapa evenimentul, m-am bucurat sa ma intalnesc cu multi oameni frumosi, luminosi si cu zambete largi. Ma simteam bine, parca pluteam pe o lume care imi pria. Ma simteam euforica si eram in cautarea unei emotii.

Cand a inceput sa vorbeasca ultimul speaker din primul panel, am inceput sa am emotii. S-au risipit la pauza cu o conversatie cu energie pozitiva la un ceai verde si un croissant. Am verificat prezentarea cu domnul de la laptop-ul oficial. Incepeam sa trag aer adanc in piept. Se apropia momentul. Eram primul speaker dupa pauza. Cand am fost invitata sa iau loc pe fotoliul de la prezidiu, inima imi batea cu putere pentru ca nu stiam cum sa incep, m-ar fi ajutat ceva cu care sa fac legatura. Ana-Maria Mitrus de la Meseria de parinte, moderatorul celui de-al doilea panel, fara sa stie cat ma ajuta, m-a prezentat ca pe o prietena si a spus ca sunt cea care le-a adunat pe toate mamele bloggerite intr-un grup. Si de aici mi-a fost foarte usor sa preiau, iar in momentul in care am luat microfonul inima s-a domolit si mi-a spus everything is going to be amazing, enjoy!

Atunci am simtit ca am putere sa transmit tot ce inseamna bloggingul pentru mine. De la scena, sala se vedea mai mare. Multi ochi curiosi si insetati de informatie se uitau la mine cu sustinere. Oamenii ma ascultau zambind. Iar eu ma hraneam cu energia lor. Unii ma aprobau si atunci simteam ca le sunt utile informatiile. Altii isi notau sau faceau poze la slide-uri. Si iarasi ma incarcam cu putere si cu vitalitate. Am pus in prezentarea de ieri aproape toate informatiile pe care le-am considerat utile. Pe restul nu am mai avut timp sa le spun. Am pus mult suflet si nostalgie. Am pus incredere ca ce voi spune va fi motivational si inspirational. Am pus credinta ca nu voi fi singura care vrea sa-i faca pe parintii bloggeri constienti de faptul ca aceasta nisa este una cu mult potential. Am spus de ce mi-a fost usor uneori in blogging, unde si cand mi-a fost greu fie emotional, fie din punct de vedere tehnic, am vrut sa scot in evidenta faptul ca se pot face bani din blogging si ca este normal ca munca bloggerilor sa fie monetizata.

Ce a urmat dupa, ma face sa-mi tremure mainile pe taste cand scriu. Au venit oameni sa ma imbratiseze, sa ma cunoasca, sa ma felicite, sa imi spuna ca ma citesc, ca apreciaza ce fac, am primit propuneri de colaborari, invitatii in emisiuni, zeci de mesaje pe Facebook de la mamele mele bloggerite si de la cele pe care nu le cunosc inca, am fost intrebata daca fac mentorat si asta m-a flatat tare mult si am avut un flashback dintr-o o sedinta la terapie cand Gaspar ma incuraja sa fac si lucrul asta, iar eu ma uitam nesigura la el radicand din spranceana.

Si cel mai important pentru mine, Bogdan impreuna cu Mariuca, Iulia si cu bunica mea s-au uitat la transmisiunea live si mi-au scris apoi cele mai frumoase mesaje din lume. Lucru care se intampla extrem de rar la taticul urban. Si stiu ca i-a fost greu sa urmareasca 30 de minute de prezentare cu doi copii mici efervescenti si tocmai d-asta am apreciat si mai mult mesajele de la el si am simtit dorinta de a vedea si a sti ce fac. Mi-au povestiti apoi ca Mariuca a plans ca nu i-am facut cu mana la televizor si ca Iulia il tragea pe Bogdan  sa mearga in televizor sa ma ia de mana.

Va sunt recunoscatoare tuturor, ma simt mult mai bogata dupa ziua de miercuri cand v-am simtit cum ma ascultati activ. In timp ce vorbeam mi-am amintit ce spuneau Harville Hendrix si Helen LaKelly Hunt la Conferinta iubirii, ca societatea ii premiaza si ii promoveaza pe vorbitori, ca exista cursuri de public speaking, ca exista strategii de gestionare a emotiilor in fata publicului, dar ca nu se pune accent pe ascultare si de aceea nu stim sa ascultam. Ascultarea este, la fel ca vorbirea, un proces activ. Iar eu am simtit asta din plin ieri. Va multumesc din suflet. A fost o zi in care am avut certitudinea ca atunci cand dau, primesc.

Multumesc Cristi Manafu pentru invitatie, pentru incredere, multumesc celor care m-au recomandat si salut initiativa ta de a invita la Social Media for Parents persoane care inca nu au blog dar vor sa isi faca si nu au suficienta informatie, incredere sau sustinere. Sponsorii si sustinatorii acestui eveniment au fost Banca Transilvania, Orange, Himalaya si Danone. Organizator, Evensys.

Si poza cu o mica parte dintre mamele bloggerite vesele si pline de viata, pe care le iubesc mult, le respect si le datorez o mare parte din succesul meu.

Inregistrarea tuturor discursurilor din cele trei panel-uri o puteti urmari aici:

Text: Ana Nicolescu