Cum putem, dintr-o cultură bazată pe control și pe comparație, să creștem copii cu stimă de sine ridicată, mai ales acum în era digitală unde totul se măsoară în like-uri și număr de vizionari sau follower-i. Cum putem să ne vedem copiii exact așa cum sunt ei, nu prin prisma proiecțiilor noastre. Ce poate să facă un părinte care cognitiv își dă seama că greșește când își etichetează copilul, când îl critică sau țipă la el, dar emoțional și spiritual se simte legat de mâini și de picioare? Ne răspunde la întrebările despre stima de sine, Urania Cremene, autoarea programului All About Parenting.
Stima de sine a copilului începe cu stima de sine a părintelui
Ce este stima de sine și cum se construiește ea în noi, părinții?
Urania Cremene: Stima de sine este percepția (pozitivă sau negativă) despre propria persoană, cât de mult ne place de noi așa cum suntem, cât de valoroși ne considerăm, de demni de respect și de iubire. În plus, stima de sine are legătură cu capacitatea noastră percepută de a putea să facem față obstacolelor vieții. La întrebarea “cât de mult îți place de tine așa cum ești”, cei mai mulți adulți scorează prost. Părinții, cu atât mai mult, pentru că valorii lor că individ s-a adăugat și rolul de părinte, de altfel primordial perceput de cei care au copii.
Dacă rolul de părinte nu este satisfăcător sau pare că nu duce la rezultate percepute a fi pozitive, stima de sine a unui părinte tinde să scadă dramatic. Tocmai pentru că rolul de părinte are o importanță atât de mare în ochii celui care a dat viață, dacă acest rol nu ne dovedește că suntem capabili, că “ne iese”, că ne bucură sau că am reușit să avem o relație echilibrată cu copilul nostru, stima de sine este afectată simțitor. Pe fondul unei stime de sine deja scăzute, efectul cumulativ poate fi cauza unei stări de bine precare.
Stima de sine. Vindecarea are la bază iubirea
Ce înseamnă să fim părinți conștienți, treziți și vindecați?
Urania Cremene: Cunosc prea puține persoane despre care pot spune că sunt conștiente, nu mai spun “trezite” sau “vindecate”. Vorbim despre concepte pe care le înțelegem prea puțin. De ce? Este ca și cum ai încerca să explici îndrăgostirea unui copil de 3 ani sau iubirea necondiționată unui gelos. Până când nu ai trăit starea de prezență, nu știi ce înseamnă ea. La fel – trezia. Sunt lucruri foarte diferite.
Poți fi conștient (a se citi – o parte relativ mare din timpul în care ești treaz și fizic), dar profund nevindecat. Înaintea vindecării vine conștiența. Vindecarea are la baza un ingredient simplu, dar de care atârnă întregul Univers: iubirea.
Acceptarea e primul pas înspre trezire
Vindecarea este procesul prin care trecutul este integrat, asumat, primit fără a-ți dori să se fi petrecut ceva diferit. În momentul în care te poți uita la trecutul tău cu recunoștință, adică cu iubire, atunci ești vindecat. Abia atunci începe trezirea. Când iei lucrurile exact așa cum sunt, când înțelegi că universul este extrem de echilibrat în manifestarea lui, că nu poate exista lumină fără întuneric, și nici zi fără noapte. Pozitivul și negativul sunt parte a întregului, și acceptarea este primul pas înspre trezire. Minunăția este că, dacă suntem total prezenți în relație cu copiii, lecția este pe jumătate învățată.
Copiii privesc lumea exact așa cum este. Nu judecă nimic.
Părintele conștient înțelege că are în față un mare profesor: copilul.
Care este drumul pe care trebuie să-l parcurgă fiecare părinte ca să construiască stima de sine a copilului său?
Urania Cremene: Dacă discutăm despre tehnici, acestea sunt relativ ușor de pus în aplicare: să nu-ți compari copilul cu alți copii sau alte persoane, să nu recompensezi doar reușitele, ci mai degrabă procesul de învățare, să oferi feedback constructiv, nu doar critic sau laudativ și exemplele pot continua, iar eu predau toate aceste tehnici, fie în seminarul gratuit – Stimă de sine, principalul ingredient al succesului, fie pe larg în programul online, All About Parenting.
O stimă de sine ridicată are la bază același ingredient minune: iubirea necondiționată
Atenție, a nu se confunda cu mândria nesănătoasă sau orgoliul Dacă eu îmi iubesc copilul exact așa cum este și îl cresc pe copilul meu la potențialul lui maxim, nu înspre ce cred eu că ar putea el deveni, atunci și copilul se va iubi pe el așa cum este.
Dacă vrei o metaforă aici: copiii noștri sunt că semințele de…copaci. Unii vin ca brazi, alții că tei, alții că sălcii. Dacă au am primit o salcie și o cresc să devină brad, salcia mea va fi nu numai foarte nefericită între brazi, dar existența ei va fi la limita supraviețuirii. Creștem copiii pe care i-am primit, și abia atunci stima lor de sine va fi una sănătoasă.
Ca să creștem copii cu stimă de sine, trebuie să ne schimbăm tiparele de gândire și de comportament
Cum putem, dintr-o cultură bazată pe control, pe unidirecțional (de la părinte la copil), pe forță, pe eu am dreptate că sunt mare, tu nu, că ești mic, să creștem copii cu stimă de sine?
Urania Cremene: Nu putem. Răspunsul e direct. Atâta vreme cât nu ne educăm, cât nu înțelegem să ne schimbăm tiparele de gândire și de comportament, rezultatele vor fi aceleași. Nu, greșesc! Vor fi mult mai proaste, pentru că stima de sine a copiilor noștri acum este grav afectată de imagine. Imaginea pe care ei o percep ca fiind o condiție esențială pentru a fi plăcut, iubit, respectat.
Stima de sine a copiilor în era digitală
Copiii noștri trăiesc în lumea Facebook și Instagram, unde totul se măsoară în likes și număr de vizionari sau followers. Nu fără motiv sunt atât de mulți copii în depresie și nu fără motiv procentul suicidurilor la adolescenți a crescut îngrijorător. Se simt inadecvați, insuficienți, imperfecți, mereu presați să demonstreze.
Golurile noastre nu sunt doar din copilărie
Cum putem să ne conectăm cu copilul nostru dacă noi nu suntem dispuși/curajoși să ne conectăm cu propriile noastre frici, frustrări și goluri pe care le avem din copilăria noastră?
Urania Cremene: Te-aș corecta, dacă îmi permiți. Prea mult dăm vină pe copilăria noastră sau pe părinții noștri. Golurile nu sunt (doar) de atunci. Golurile sunt de astăzi, de fiecare zi, și adevărul este că ne este prea comod să fim așa cum suntem, să facem ceea ce făceam. Motivul principal pentru care oamenii încep să facă schimbări sunt fie depresiile urâte, fie pierderile grave (de orice natură), fie o sănătate extrem de afectată. Altfel, dacă nu ajungem la fundul prăpastiei, prea puțini ne apucăm de vreun șantier.
Copiii se conectează atât de firesc!
E suficient să lași telefonul, să îți propui să chiar te joci, sau să pictezi, sau chiar să-l privești în ochi când îți vorbește și ești conectat. De aceea am spus că ei sunt profesorii cei mai de preț. Ne ajută într-adevăr să ne conectăm la noi.
Nu cuvintele fac diferența, ci atitudinea
Ce poate să facă un părinte care cognitiv își dă seama că greșește când își etichetează copilul, când îl critică sau țipă la el, dar emoțional și spiritual se simte legat de mâini și de picioare. De unde începe?
Urania Cremene: Aceasta este o întrebare foarte frumoasă și cu adevărat importantă. De ce? Pentru că, așa cum de multe ori spun, nu cuvintele pe care le rostim fac diferența, ci atitudinea noastră, care vine din convingeri, din conștiență. Dacă eu rostesc empatia tehnic și spun sec “știu că vrei să mai stai în parc, îți place aici”, copilul simte fix zero. Relațiile nu se construiesc cognitiv, ci afectiv.
Degeaba înțelegi că greșești, dacă nu ești dispus să faci muncă de transformare
Tot ce seva întâmpla este că vei atașa greșelii tale și un profund sentiment de vinovăție – că nu reușești să fii un părinte “bun” – ceea ce îți va înrăutăți starea de bine și îți va afecta suplimentar stima de sine. Dacă tu constați, că părinte, că ești într-un tipar comportamental, îți dai seama că greșești, asta te face să te simți vinovat și NU MAI VREI să te comporți așa, atunci pune-te pe treaba. Învață, educă-te, mergi la terapie, înscrie-te într-un program de transformare la nivel profund, nu doar de suprafață. Schimbă aceste tipare după ce le înțelegi sursa.
Vestea proastă? E cu investiție de timp, bani și energie. Vestea și mai proastă? Dacă nu începi azi, peste 10 ani copilul tău va fi deja mare. Altă veste proastă? Nu se va schimba nimic, doar pentru că trece timpul. Dimpotrivă. Vestea foarte bună? Îți poți îmbunătăți relația cu tine și cu copilul tău, oricând. Și merită tot efortul.
Etichetele negative distrug, etichetele pozitive construiesc
Apropo de etichete. Ele afectează stima de sine a copiilor, chiar dacă sunt pozitive sau negative? Ești un copil rău este la fel de nociv ca ești un copil bun? Copiii sunt. Punct, nu? Îi etichetăm în funcție de așteptările noastre? Cum le afectează asta stima de sine? Dar pe-a noastră? Cum îi facem pe copii să se simtă văzuți și apreciați fără să-i etichetăm?
Urania Cremene: Copiii devin mult din ceea ce cred ceilalți despre ei că sunt. Așadar, etichetele negative distrug, etichetele pozitive construiesc. Dacă îi spunem unui copil că este rău, atunci își va lipi această eticheta pe el și se va comporta ca atare. Dacă îi spun că este un copil bun, comportamentul lui se va îmbunătăți.
Etichetele construiesc identități
E important să ne uităm la unicitatea din copilul nostru, să o recunoaștem și să ajutăm la construirea unei identități corecte. Nu este nevoie să (ne) mințim, nici să alterăm realitatea, nici să o exagerăm inutil, pentru că putem crea confuzie și egocentrism. Una este să-i spun copilului meu că este priceput la matematică și că-i merge bine mintea (ajutându-l să vadă în el această calitate și să o dezvolte), alta e să-i spun că e cel mai bun la matematică și să-l fac să între într-o competiție continuă cu alții, în dorința de-a demonstra mereu că este cel mai bun. Nuanțele fac toată diferența.
Cum ne creștem pe noi pe noi ca părinți?
Cumva dorința de a demonstra mereu că suntem părinți buni nu vine din faptul că avem o stimă de sine scăzută și căutăm acceptare și validare în ochii celorlalți părinți cu aceeași stimă de sine scăzută? Ce putem să facem noi ca generație crescută cu critică și comparație?
Urania Cremene: Este exact cum spuneam mai sus: dacă rolul de părinte este unul foarte important pentru noi, atunci devine foarte important și felul în care demonstrăm că ne pricepem la asta sau că ne iese. Cu cât ceva este mai sus în valorile noastre, cu atât stima noastră de sine va fi mai mult afectată atunci când ne evaluăm performanțele în acea zonă.
De exemplu, pentru o persoană care pune mare accent pe aspectul fizic pentru că este printre valorile importante ale ei, un feedback negativ referitor la felul în care arată va fi foarte dureros, comparativ cu o persoană pentru care aspectul fizic este pe locul 10 în lista priorităților.
Dacă ne dorim să lucrăm la stima noastră de sine este crucial să ne identificăm corect prioritățile (valorile) și să lucrăm cu noi în a ne dezvolta și crește în acele zone.
Nu există două persoane identice din punctul de vedere al ierarhiei acestor valori. Adevărul este însă, că nu le putem avea pe toate. Nu putem lucra 12 ore pe zi, investind în carieră și să ne așteptăm să avem o relație extraordinară de cuplu sau cu copiii. Și invers. Alegerile conștiente sunt cheia. Pot alege să câștig mai puțini bani, alegând un job mai puțin plătit, dar care îmi oferă mai mult timp liber, înțelegând că relația cu copiii este mai importantă decât carieră. Sau invers dacă eu consider că este prioritar pentru mine să îmi urmez vocația.
Te auto validezi făcând ceea ce este important pentru tine
În momentul în care mă uit conștient și sincer la cine sunt, ce este important pentru mine și de ce, comparațiile încetează să îmi mai dicteze viață. Dispare și sentimentul de vinovăție sau inadecvare. Te auto validezi făcând ceea ce este important pentru tine și investind timp, energie și efort exact in ceea ce te împlinește pe tine.
Cum umplem golurile din noi, ca adulți, fără să ni le umplem cu realizările copiilor?
Urania Cremene: Înțelegând că noi suntem mai mult decât doar părinți și că vom fi părinți mult mai echilibrați și mai buni dacă devenim oameni mai buni. Acceptând faptul că rolul nostru este să ghidăm copiii către cea mai bună variantă a lor, nu către cea mai bună varianta care am vrea noi ca ei să fie. Repetându-ne în fiecare zi că viața copiilor noștri nu se încheie la 18 ani, ci că au o viață întreagă în fața lor să învețe, să transforme, să-și găsească mentori și profesori, să învețe din alte relații și din alte experiențe. Nu trebuie să-i scoatem cu dublu MBA din casă 🙂
Cât de mult le afectăm stima de sine în momentele de tantrum-uri când le negăm emoțiile?
Nu mai țipa că mă faci de rușine în tot magazinul! De fapt le transmitem să nu fie ceea ce sunt chiar atunci, în loc să le spunem că poate să fie și să experimenteze acea simt, fără să îi judecăm. Cât de departe suntem de asta, ca generație?
Urania Cremene: Ceea ce facem de fapt nu este că le negăm emoțiile doar. De fapt, descărcăm pe umerii lor toată presiunea pe care o simțim pe umerii noștri. Le spunem fățiș că noi ne evaluăm prin comportamentul lor. Ce presiune mai mare poate există pe umerii cuiva? E ca și cum am umbla continuu cu o cameră de luat vederi în jurul nostru și ni s-ar spune că de comportamentul nostru atârnă soarta omenirii. Copiii sunt jumătate mama, jumătate tata. Lumea lor suntem noi. Dacă nouă ne este rușine cu ei, cum se pot ei arăta drepți în fața celorlalți?
Tot ce avem de făcut este să realizăm că de fapt cea mai importantă relație din tot acel magazin este între mine și copilul meu, nu între mine și restul lumii care poate mă judecă în acel moment sau se așteaptă să reacționez într-un fel sau altul. Doar că, din nou, asta presupune conștientă…
Satisfacerea nevoii de competență crește stima de sine
Cât de mult le reducem stima de sine când rezolvăm problemele în locul lor?
Urania Cremene: O componentă importantă a stimei de sine este satisfacerea nevoii de competență. Să-mi pot demonstra că sunt capabil, că învăț, că pot rezolva probleme singur Dacă nu mi se dă această șansă, atunci voi începe să cred despre mine, încet – dar sigur, că nu sunt în stare. Că nu pot.
Pentru stima de sine a unui copil și pentru a-l ajuta să ajungă cea mai bună variantă a lui, ar trebui să facă singur tot ceea ce poate face singur și să-l învățăm să rezolve problemele, în loc să le rezolvăm în locul lui.
Unicitatea fiecărei ființe umane. Cheia constă în a lua lucrurile exact așa cum sunt
Cum construim stima de sine a fratelui mai mare?
Urania Cremene: De ce nu și a celui mai mic? De ce nu a fetelor față de băieți sau a celor cu dizabilități față de cei sănătoși? De ce nu a celor cu pielea neagră sau a celor suprapoderali? De ce nu a copiilor cu urechi clăpăuge, cu aparat dentar sau mai nepricepuți la matematică sau mai neîndemânatici? Ce aș vrea să subliniez cu aceste întrebări este, din nou, unicitatea fiecărei ființe umane și înțelegerea specificității din spatele fiecărui individ și a fiecărei situații. Cheia constă în a lua lucrurile exact așa cum sunt, în a rezista comparațiilor și în a vedea perfecțiunea în orice situație. Există un vers al lui Nichita Stănescu, pe care îl iubesc și îl citez des “ce cub perfect ar fi fost acesta, dacă n-ar fi avut un colț sfărâmat”.
Morala? Un cub cu un colț fărâmat este orice altceva, dar nu este un cub. Dacă comparăm un cub cu un colț sfărâmat, va fi imperfect. Dacă îl privim cu ochii unui copil, el este perfect exact așa cum este.
Unde o găsiți pe Urania
Urania a lansat împreună cu echipa All About Parenting, campania #StimaDeSineConteaza. Campania își propune să-i ajute pe părinți să înțeleagă cât de important este să crească o stimă de sine sănătoasă în copii, dar și să le ofere informațiile și instrumentele prin care pot să o facă. Urania a pornit la 1 octombrie în Turneul Național de Seminarii de Parenting Gratuite pe tema “Stima de Sine la Copii. Principalul Ingredient al Succesului”, o serie de evenimente care vor ajunge la părinții din toată țara. Participarea la seminarii este gratuită, în limita locurilor disponibile, iar înscrierea se face online, accesând seminaruldeparenting.ro.
Text: Ana Nicolescu
