Am intrat in sala 8 de la Movieplex cu teama ca voi gasi multe persoane care vor manca popcorn in timp de Otilia si Gaspar vor vorbi si ma imaginam cum m-as fi dus la fiecare sa le spun ca nu e politicos sa mananci atunci cand cineva vorbeste pe scena. In timp ce paseam pe coridor ma gandeam ca inca nu s-a adunat multa lume pentru ca era prea liniste, desi mai erau doar 5 minute pana sa inceapa conferinta. Si deja ma incarcasem cu multe presupuneri care imi luau din energia pozitiva.
Cand am ridicat ochii, sala era aproape plina. Oamenii vorbeau discret, in soapta. Unii asteptau rabdatori sa intre pe randurile cu scaunele lor. Altii se asezasera deja si in ochi li se citea curiozitatea. Nimeni cu popcorn. Mi-am dat seama ca mintea mi-a tesut un scenari ca o panza de paianjen si eu m-am lasat prinsa in ea, in loc sa am incredere in publicul Otiliei si a lui Gaspar. M-am crezut mai civilizata decat toti, insa eu am fost pana la urma cea care a venit cu idei preconcepute. Si mi-a fost rusine de asta. Si o spun pentru ca am aflat ca rusinea isi pierde din putere atunci cand e dezvaluita.
Asadar, atmosfera din sala de cinema nu era nici pe departe una adolescentina, zgomotoasa, superficiala sau nepoliticoasa. Din contra. Doua fotolii generoase, grena, asa ca frunzele unor copaci toamna isi asteptau eroii. Lumina era calda. Aerul era bland, nu taios ca cel dat de aparatul de aer conditionat. Era, mai degraba, linistea aia dintainte de o piesa de teatru selecta, amestecata cu pacea unei biblioteci respectabile, unde nici sa vrei nu puteai sa fii altfel decat bun, calm si mindful. Asa cum zicea si Bogdana, e cam greu sa numesti evenimentul de sambata o conferinta, ar fi prea impersonal si prea rece, ” intalnire” l-ar descrie mai bine.
Am vazut evolutia Otiliei si a lui Gaspar imediat ce au intrat pe scena. Mai mult decat la celelalte conferinte, acum ei erau armonizati ca imagine. Tinutele alese impreuna cu Gabi Urda le puneau in evidenta si mai mult statulul, experienta, varsta, ii faceau si mai credibili si cred ca le dadeau si lor o doza de siguranta si de implinire, cel putin la nivel vizual.
Intalnirea a durat 4 ore, timp in care au fost proiectate 4 video-uri, a vorbit un invitat surpriza, Otilia si Gaspar au spus lucruri despre copilaria lor, despre vina, rusine, frica, vulnerabilitate, vindecare si, la final, am facut un exercitiu de Listening Partnership. Nu am simtit nevoia sa dureze nici mai putin si nici mai mult, nu mi-as fi dorit sa fie nici mai multe, dar nici mai putine interventii surpriza, nu a fost nimic exagerat si nici sub asteptari.
A fost multa empatie, multa iubire si, spre surprinderea mea, ceva nou, multe imbratisari, ceea ce mi-a placut si am apreciat cu tot sufletul si mi-am lasat lacrimile sa faca ce vor ele. Am stat si eu la coada pentru o imbratisare, insa, pana la urma, am lasat-o pe Celina, cititoarea mea draga, sa intre inaintea mea, pentru ca venise tocmai de la Bacau sa ii vada, sa vorbeasca cu ei si sa le ofere cate un cadou Otiliei si lui Gaspar. Apoi m-am retras lasandu-i pe ceilalti sa-si ia imbratisarile din doua motive. Eu (cred ca) pot sa ma intalnesc oricand cu Otilia si cu Gaspar pentru o imbratisare buna si calda, ca o patura de casmir intr-o dimineata ploioasa de octombrie. Si doi, am ales instinctiv sa ies din cerc si sa observ cat de mult se schimba energia intregului loc atunci cand primim iubire, apreciere, imbratisare buna, tihnita, contact fizic. Si mi-am dar seama ca, de fapt, daca ne dezbracam de zidurile pe care le-am construit in ani, dupa asta tanjim cu totii. Iar Olaf, din Frozen, brusc a devenit personajul meu principal pentru ca spune exact acest adevar: Sunt Olaf si-mi plac imbratisarile.
Acum o sa scriu cateva dintre ideile care au rezonat cu mine. De fapt, toate ideile mi-au placut, insa nu vreau sa vi le spun pe toate, ci vreau, mai degraba, sa va incurajez sa va duceti la aceasta intalnire, la urmatoarea editie, ca sa va luati o parte din adevar, multa energie pozitiva, sa va conectati cu vulnerabilitatea proprie, cu rusinea, sa o recunoasteti, sa capatati putere sa o spuneti tare, pe scena sau celui de langa voi si sa aflati calea catre vindecare.
Monica McGoldrick ne indeamna sa ne crestem copiii cu respect neconditionat si sa nu uitam ca ei au nevoie sa se accepte pe ei insisi, chiar daca altii nu-i accepta.
Otilia intareste ce spune mai la toate conferintele si workshop-urile, ca suntem configurati biologic pentru a ne conecta la ceilati. Conectarea este sensul vietii. Bebelusii pot simti teama ca nu sunt valorosi chiar de la cateva luni de zile. Pentru un copil mic si dependent, rusinea este o amenintare pentru supravietuire.
Cercetarile arata ca parentajul este un predictor important al modului in care copiii nostri vor raspunde la emotiile de rusine si vina.
Gaspar spune ca rusinea este teama de a nu fi iubiti. Este un sentiment incredibil de dureros. Este convingerea ca avem un defect profund care ne face nedemni sa fim pretuiti si sa ne integram in societate. Rusinea ne paralizeaza. Ne face sa credem ca ceva e in neregula cu noi. Rusinea corodeaza relatia dintre noi si ceilalti, precum si relatia cu noi insine.
Atunci cand simtim rusine fie ne evaporam, fie ne implicam in comportamente de pleasing (“iarta-ma, nu trebuia sa fac asta”…), fie te atac pe tine pentru ceea ce simt, tocmai pentru ca tu sa nu vezi ceea ce se intampla in mine. Toate acestea sunt o forma de atac la propria persoana.
Rusinea antreneaza, la randul ei, o alta serie de emotii si etichete, iar eu ajug sa cred ca emotiile celorlalti sunt responsabilitatea mea.
Atunci cand ne rusinam, noi ne intalnim cu acea parte din noi pe care societatea nu o tolereaza. Atunci iese la suprafata sinele negat. Dar noi avem nevoie ca ceilalti sa vada si sinele pozitiv.
Parintii folosesc rusinarea ca instrument de educare. Critica este o forma de rusinare. Ea inseamna a-i transmite celuilalt ca nu este suficient de bun.
Critica este un gest de cruzime, extrem de confortabil si de ieftin. Nu ne ajuta la nimic.
Daca vrem sa facem ceva cu rusinea, trebuie sa o punem in cuvinte. Atlfel se transforma in durere. Creierul nu face diferenta intre durerea fizica si cea psihica.
Otilia despre rusinea la femei
Fetitele sunt venite pe lume cu puterea de a se iubi, de a se adora. Noi, parintii, intervenim.
Furia la femei
Furia ne ajuta sa ne revoltam pentru ceea ce ni se intampla noua sau celor din jur. De mici, noua, femeilor, ni se spune ca trebuie sa fim fetite dulci, obediente, sa nu fim furioase si astfel, interiorizam furia.
Michael Thomson despre rusinea la barbati
Rusinea e parte din echipamentul uman. Ea este sentimentul de a nu fi la nivelul asteptarilor. Este imposibil sa fii copil si sa nu simti rusinea. Baietii o simt mai acut si isi creeaza un mecanism de aparare.
Nu va povestesc aici la ce duce interiorizarea fruiei si a rusinii. Otilia si Gaspar o fac atat de frumos, incat e pacat sa nu ii vedeti live.
Gaspar despre rusinea la barbati
Barbatii simt rusine atunci cand le spui ca sunt un esec profesional, cand castiga mai putin decat partenera lor. Aici mi s-au inmuiat mainile si vorbele lui Gaspar pareau in slow motion pentru ca mi-am amintit ca zilele trecute Bogdan era nemultumit ca stau prea mult pe Facebook, ca scriu prea mult, ca am evenimente in fiecare weekend, ca nu am dat cu aspiratorul, ca nu avem nimic de mancare, iar eu i-am raspuns taios si agresiv “Eu sunt nevoita sa muncesc pentru ca tu nu aduci suficienti bani.” Insa eu stiam ca muncesc (si) pentru ca imi place ce fac. Si apoi, minute in sir, am ramas asa:
Vina si rusinea sunt in relatie foarte apropiata si sunt foarte greu de dus. Vina este putin mai usor de tolerat pentru ca ea spune ca poti sa gresesti pentru ca esti o fiinta umana. Rusinea, insa, vine si mai iti da un pumn.
Barbatii se rusineaza cand se simt vulnerabili. Noi nu vrem sa vedem ca barbatii sunt vulnerabili. Vrem sa-i vedem puternici. Ei insa sunt, cu adevarat, puternici atunci cand se ridica dupa de au fost down.
Otilia despre vulnerabilitate
Vulnerabilitatea este capacitatea de a simti – o bucurie, o durere, e capacitatea de a fi deschis.
“In spatele vulnerabilitatii sta curajul.” Brene Brown
Mituri despre vulnerabilitate
- 1. E o slabiciune.
- 2. Nu simt vulnerabilitatea. Vulnerabilitatea e capacitatea de a simti si frica, si gelozia. Noi ne reprimam sentimentele grele (gelozia, rusinea). Creierul te ajuta si iti dezvolta mecanisme care reprima sentimentele negative: mancam in exces, ne uitam la tv in exces, nu putem sa stam in tacerea noastra… Orice facem in exces ne ocupa mintea ca sa uitam de ceea ce simtim. Putem alege sa oprim reprimarea emotiilor.
- 3. Pentru a fi vulnerabil trebuie sa te expui 100%. Gresit. Ar trebui sa ne alegem nu mai mult de 10 persoane carora sa avem incredere sa le impartasim ce traim. Ele trebuie sa-si fi castigat dreptul acesta – sa-mi pot permite sa fiu 100% vulnerabil in prezenta lor. Sunt oameni care pot ca atunci cand plang, sa nu-mi dea cu piciorul. Avem nevoie sa stim relatiile in care sa investim. Nu avem nevoie sa ne iubeasca toata Romania.
Gaspar despre vindecare
Oamenii se nasc in relatii, cele mai mari dureri se nasc in relatii, iar vindecarea vine tot in relatii. Creierul meu are nevoie de feedback ca sa ma vad. Relatiile reprezinta pentru mine o oglinda.
Una dintre strategii este de a vorbi despre emotia pe care o experimentez. Asa am posibilitatea sa reinterpretez experienta si cu cortexul prefrontal. Atunci cand punem in cuvinte ce s-a intamplat, suna altfel decat suna in mintea mea.
Evitati persoanele care:
– Fug de rusine – acestea nu vor putea sa va ofere sustinerea de care aveti nevoie.
– Fug de vulnerabilitate, care vad vulnerabilitatea drept un defect.
– Confunda empatia cu simpatia
– Se dopeaza cu pozitivism
“Nu sunt ceea ce mi s-a intamplat, sunt ceea ce aleg sa devin” – C. G. Jung
Compasiunea = eu imi pot accepta latura mea intunecata si pe cea luminoasa, le pot accepta si pe ale tale si atunci cand ai gresit pot sa fac diferenta dintre comportament si persoana. Chiar daca ai gresit, te poti ridica si eu am incredere ca poti face asta. Un parinte autentic e parintele care ii permite copilului sa greseasca.
Avem nevoie sa investim mai mult in relatiile noastre.
Otilia despre Listening Partnership
Doua persoane schimba timp de ascultare. Pentru a ne exprima pretuirea de sine, avem de revendicat si integrat partile din noi care mult timp au fost orfane. In cadrul Listening Partnership, celalalt asculta cu incredere, fara sa judece, pastrand confidentialitatea si incercand sa il faca pe partener sa resimta emotiile experientei. Ca sa ne vindecam de o emotie trebuie sa o retraim si sa o eliberam prin plans, ras, oftat, tremurat, cascat, transpirat. Rezultatul acestui instrument: te simti conectat si apreciat.
Intalnirea s-a incheiat cu un exercitiu de LP tare vindecator pe care nu il voi reda aici si nici nu va voi spune cum a explicat Gaspar diferenta dintre frica si rusine. Va voi incuraja, inca o data, sa mergeti sa ii vedeti si sa va conectati cu ei, cu voi insiva, cu propria copilarie.
Text: Ana Nicolescu
Foto: Cosmin Tuduran
1 comentariu
[…] Puterea Relațiilor mai puteți citi aici și […]