Eu ca mamă
comments 9

În tabăra cu familia Lumea lui MOMO ne-am întors cu fața la noi și cu fundul la lume

 

Două trei acorduri ca de înger la metalofon și buf, se aprinde un foc de tabără cu limbi până la cer, chiar în fața noastră. Fix atunci începe și povestea de seară. La 20.00, ca în fiecare zi din cele șase de tabără cu familia Lumea lui MOMO. 70 de oameni: copii mici, copii mari, copii care se cred adulți, părinți care se cred copii, părinți cu copii biologici, părinți cu copii adoptați și adulți cu mulți copii interiori ascultă în liniște povestea despre vise. Fiecare și-a găsit loc pe câte un butuc de lemn din jurul focului. Copiii stau lipiți de părinți. Părinții rămân uimiți sub cer, fermecați de o poveste pentru copii, o poveste fix despre fiecare dintre cele 70 de suflete. La final, Mira ne întreabă ce ne-ar plăcea să visăm în acea noapte. Cum scânteile focului se transformă în stele, îmi zic eu în gând, fără curajul de a zice cu voce tare.

Sunt câțiva ani de când visez să ajung în taberele organizate de Mira Loghin. De ce? Din foarte multă curiozitate. Nu am aflat niciodată de la nimeni ce se întâmplă punctual în tabere. Doar am surprins câteva descrieri: joc autentic părinte copil, ateliere pentru cuplu, drumeții, conectare cu natura, fără acces la televizor, mâncare de la producătorii locali. Mi-am dorit mult să ajung într-o tabără cu familia pentru că așa simțeam că ne vom întoarce cu fața la noi și cu fundul la lume. Și aveam nevoie să aducem asta în energia casei noastre: să ne vedem pe noi ca familie. Astfel că am ajuns la Potcoava pe 27 august, fix când soarele colora în portocaliu munții după care cobora fără grabă. Aflată la 4,5 km de satul Runcu, printre munți, pe un drum șerpuit, pensiunea Portcoava îmi îndeplinea dorința de a mă deconecta de tot ce ne distrage atenția de la sufletele noastre: mașini, supermarketuri, televizoare, mall-uri, corporații, țigări, alcool, gadgeturi. Pădure, pășuni, cai și câteva familii pregătite de călătorie. Așa avea să arate noua aventură.

Bună dimineața, prietene drag

Ziua începea cu un mesaj strecurat pe sub ușă. Mesajele vorbeau despre:

  • orice călătorie care începe înlăuntrul fiecăruia, în mintea și în sufletul său,
  • vocile care încearcă să se facă auzite în noi,
  • natura care se dă în spectacol pentru noi,
  • darul fiecărei zile,
  • ascultare, observare,
  • toate darurile care încap în inimile noastre
  • iubire necondiționață prin eliberarea copiilor de presiunea așteptărilor noastre de părinți.

Sigur că în acest fel energia zilei era setată într-o anumită direcție și chiar și cel mai reticient tată își deschidea sufletul.

Programul din tabăra cu familia Lumea lui MOMO

Programul de tabără începea zilnic la ora 8.30 cu micul dejun. Urma cercul de dimineață în  care fiecare povestea câte ceva despre emoția lui din acel moment. Mira împreună cu Monica Reu ne povesteau apoi despre ce urma să facem în ziua respectivă.  De la ora 10 începeau activitățile în familie. În prima zi copiii, sprijiniți de părinți parcurgeau un traseu pe butuci, bușteni, baloți de paie.

Apoi treceau printr-o experiență senzorială. Călcau legați la ochi în cutii pline cu făină, nisip, fân, fasole, apă. Urma un joc de grup, dar Măriuca și Julie nu au vrut să participe. La final am mers într-o călătorie cu Mona. Legați la ochi, toți 4 am parcurs împreună un traseu, sub îndrumarea Monei, iar la fiecare oprire se întâmpla ceva senzorial și extrem de puternic emoțional, care vorbea despre noi ca familie, despre unde suntem și unde vrem să ajungem, despre cum ne ajutăm sau nu când dăm de obstacole, despre comuniune, iubire și consens. Foarte puternic exercițiul.

Eliberare și râs cu poftă. Adevăruri despre noi ca familie

Mi-a plăcut mult ziua în care am mers pe o pășune și ne-am jucat, părinți și copii, aceleași jocuri. Am văzut multe emoții, gânduri și sentimente la noi 4, care aparent sunt evidente, dar această zi cu nori de ploaie, le-a confirmat. Am văzut dorință de a ne omogeniza, iubire, afecțiune, îngăduință, perfecționism pe alocuri, bucurie și mai presus de toate, eliberare și râs cu poftă. Am apreciat că toți 4 am participat la fiecare probă și nu am mai fugit de nimic. Am trăit clipa. Iar asta m-a făcut fericită.

Mi-am acoperit nevoia de aparteneță într-o excursie în sat cu căruța

În altă zi am mers în excursie cu căruțele și cu caii până în sat. Unii părinți au mers pe lângă căruțe, alții pe biciclete, unii cu copii mai mici în căruțe cu ei. Am simțit un sentiment de apartenență, de conținere. Fiecare avea grijă nu doar de propriul copil, ci de oricine avea nevoie. Pentru mine a fost un exercițiu de găsire a echilibrului și fizic și psihic. M-am bucurat cu fiecare parte a sufletului meu de natură fără centuri de siguranță, fără aer condiționat, fără odorizante artificiale, fără un acoperiș deasupra capului și mereu atentă la nevoile celor din căruța în care erau și fetele mele. Sufletul meu cânta de bucurie.

Oprirea la birtul din sat a fost epică. Bere pentru tați, înghețată, pufuleți și covrigi pentru toți copiii. Despre tipologia țăranului român aș putea scrie o carte întreagă.

La întoarcere, aproape toate mamele erau în căruțe cu copiii deja somnoroși, iar tații… unii flancau convoiul, alții păzeau marginile drumului în curbele strâmte și alții mergeau mult înainte ca deschizători de drum. Mi-a plăcut imaginea asta, mi-a acoperit nevoia de apartenență și de siguranță. Așa că o păstrez în suflet.

Tribul Lalileh, răsare soreleh

Poate cea mai amuzantă experiență a fost dimineața în care toți cei 70 de părinți și copii am formart 4 triburi. Fiecare trib avea ca misiune să își găsească un nume, un simbol, să își facă un cort pe care să îl personalizeze, să compună un cântec și să prezinte toate acestea în fața celorlalte triburi. A fost așa o veselie. Copiii se jucau liberi și veseli în jurul nostru, fetele cu cozi împletite, băieții pictați pe față. Noi am fost singurul trib care a avut și totem și ne-am numit Tribul Lalileh, răsare soreleh. Am cântat, am dansat și am râs mult când am ales denumirile. Am ales din ce au propus copiii tribului, căci tații l-ar fi numit Două beri reci.

Aha-urile atelierelor de empatie cu Monica Reu

În desfășurarea zilei urma pânzul, apoi somnul copiilor sau ore de călărie pentru copiii care nu dormeau. După gustarea de după-amiază, copiii mergeau singuri la ateliere cu fetele de la Lumea lui MOMO, iar părinții la atelierele de cuplu și empatie cu Monica Reu, fondatorul și președintele Asociației pentru Comunicare Non-Violentă și primul trainer român certificat de Center for Nonviolent Communication. Sigur că nu erau obligatorii. Fiecare a primit ce era pregătit să primească. Vă zic pe scurt câteva dintre aha-urile acestor întâlniri cu Mona:

  • Am aflat ce valori avem noi ca familie și am fost conștienți unde coincid și unde nu, unde și ce avem de lucrat.
  • Empatia înseamnă să te debarasezi de toate ideile preconcepute și de prejudecăți. În locul empatiei avem tendința să oferim sfaturi sau asigurări, să corectăm, să ne explicăm. Când trebuie doar să fim prezenți și nimic mai mult. Doar să ascultăm dintr-un spațiu fără judecată.
  • Exprimă aprecierea și recunoștința doar cu scopul de a celebra. Când ne simțim apreciați există o liniște interioară care contribuie la sănătate și la echilibru. Astfel, abordăm provocările cu o altă energie.
  • Aprecierea: ce TU ai făcut a atins ceva în MINE: Atunci când tu te-ai jucat cu noi, eu m-am simțit întreagă pentru că asta îmi acoperă mie nevoia de a fi toți 4 împreună o familie.
  • Asta mi-a plăcut cel mai mult! Nimic pe lumea asta nu este obligatoriu. Tot ce facem este o alegere. Atunci când facem ceva pentru că trebuie, anumite nevoi ne sunt lezate. Însă pierdem din vedere că anumite nevoi ne sunt, în egală măsură, îndeplinite. Eu trebuie să stau cu copiii după ora 16.30 și asta îmi lezează nevoie de a ieși seara la evenimente, cursuri, întâlniri, filme etc. Dar, totodată, îmi acoperă nevoia de râs, joacă, uimire, bucurie, creștere.

Despre cadourile care hrănesc sufletul

La finalul atelierelor, le pregăteam copiilor un cadou: câteva pietre pe care le scriam valorile noastre ca familie și un ghiveci pictat de noi și cu mesaje pentru ei în care am plantat flori de piatră. În această tabără am învățat practic ce alte cadouri pot să le ofer copiilor pentru ca ei să fie orientați către sufletul lor, în afară de păpuși, ponei, haine, care vorbesc despre exterior și care atunci când sunt oferite și cerute din abundență acoperă un gol și în părinte și în copil, doar că nu îl umplu deloc, dimpotrivă.

M-a amoționat mult cum au fost serbați copiii care au avut zile de naștere în timpul taberelor, dar despre asta poate vă povestesc în alt articol împreună cu Mira.

Oameni cu care nu ești nevoit să poți nicio mască

Seara continua cu cina și cu povestea în jurul focului. Pe măsură ce zilele treceau, copiii se desprindeau de părinți, își făceau prieteni și se așezau la poveste pe găști. Părinții rămâneau și după poveste, iar copiii se jucau fie în manej, fie la recepție. Pentru mine această tabără a fost ca un pansament, am simțit că mi-a venit sufletul acasă. M-am bucurat tare mult că am întâlnit oameni cu care am vorbit despre spiritualitate, feminitate, energii și chestiuni ezoterice fără să mă suspecteze că am fumat un gazon de iarbă. Cu unii dintre ei păstrăm legătura și sper ca acesta să fie the beginning of a beautiful frindship 😊😊😊. Măriuca și-a făcut o prietenă și acest fapt i-a confirmat că are în ea puterea și abilitatea de a-și face prieteni care să nu o dezamăgească și să o părăsească. În ea este o rană după episodul de bullying de la grădiniță.

Mulțumim, Mira și Mona, pentru această tabără pansament.

Text: Ana Nicolescu

Foto: Maria Orzu,

Lumea lui MOMO

Arhiva personală

 

9 Comments

  1. Carmen says

    Ce ma bucur ca rămâne undeva scris cât de frumos a fost in Tabara lui Momo! Cred ca pot sa-ți mulțumesc Ana in numele tuturor (probabil mulți dintre parinti și-ar dori sa scrie , dar nu au talentul tău )

    • Ana Nicolescu says

      Mulțumesc, Carmen! Am scris cu lacrimi în ochi articolul. Așa de multă emoție am strâns în sufletul meu. Te imbrățișez cu drag și dor!

  2. Pfuuu, parcă am fost și eu acolo citind. Îți dă o stare de bine articolul ăsta. Trebuie încercat și cu mândra și hubby.

  3. Ce frumos ai descris, cred ca avem nevoie de astfel de tabere de familie si experiente in valtoarea vietii. Avem nevoie sa respiram, sa ne conectam si sa ne indeplinim nevoile ca indivizi si ca familie. Iti multumesc pentru articol!

    • Ana Nicolescu says

      Mulțumesc. Da, am trăit-o prin toți porii și mi-e deja dor de ea din minutul în care am ieșit pe poartă 🙂

  4. Bună, Ana! Foarte interesant sună tabără și distractiv! Ai idee și care este costul? Am căutat pe site-ul lor și nu am găsit informația, nici măcar orientativ.
    Mulțumesc!
    Diana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *