All posts tagged: ecografie

Cel mai bun lucru pe care îl pot face pentru copiii mei este să am grijă de mine

Am intrat în recepția de la MedLife Grivița cu inima cât un purice. Sufletul îmi tremura de frică pentru că aveam să fac, prima oară după 5 ani, o ecografie mamară. Voiam să scap cât mai repede și să aflu ce era de aflat, mai ales dacă era ceva negativ. În timp ce așteptam pe hol, am văzut oameni care se târăsc pur și simplu prin viață din cauza neglijenței. Timp de 30 de minute, unora le-am auzit poveștile spuse la telefon sau povestite însoțitorilor. Chiar ei aduceau în discuție neglijența. Fix în acele minute m-am hotărât ca de acum încolo să am grijă de mine, să mănânc sănătos, să fac sport, să mă hidratez, să dorm suficient, să mă bucur de viață, să fac ce îmi place și ce îmi hrănește sufletul, dar mai ales să îmi verific starea de sănătate o dată pe an sau la recomandarea medicului. Timp de 5 ani am fost destul de neglijentă cu sănătatea mea. Bine, nu neapărat cu starea de sănătate, căci mergeam la sală și mâncam …