All posts tagged: english kids academy

Anxietatea mea față de limba engleză și invitația la Balul Britanic

  Când eram în clasa a VI-a, am început orele de engleză. Așa se făcea atunci. A doua limbă străină din clasa a VI-a. Primul lucru pe care l-a întrebat profesoara, renumită pentru rezultatele sale cu elevii, a fost: cine știe câteva cuvinte în engleză. 90% dintre copii au ridicat mâna. Mi-a fost rușine să spun că eu habar n-aveam vreo boabă de engleză, așa că am ridicat și eu mâna. Eu uram orele de engleză. Colegii mei le iubeau Orele au început trecându-se foarte repede peste pronume, peste verbele a fi și a avea, peste cuvintele uzuale girl, boy, mothet, father, sister, brother, zilele săptămânii, lunile anului, timpuri verbale. Nu puteam să țin pasul. Cuvintele mi se amestecau în minte și se așezau peste vinovăția că am mințit, consecința minciunii și mai ales peste certitudinea că nu voi lua vreodată 10 la engleză și mama va fi supărată. Cu toată această nesiguranță emoțională, procesul de învățare nu avea cum să fie unul lin. Eu uram orele de engleză. Colegii mei le iubeau. Eu abia …

Balul Britanic, ediția a VI-a, la începutul lunii iunie!

Cea de-a șasea ediție a Balului Britanic va avea loc în București pe 9 iunie 2017. Evenimentul se va desfășura în gradina Hotel Caro din București. Cu o tradiție deja renumită printre evenimentele cu miză profundă pentru educația și viitorul copiilor din România, Balul Britanic este organizat de International House Bucharest și English Kids Academy. Balul Britanic beneficiază de spriijinul  Ambasadei Marii Britanii la București și de atenția Casei Regale a Marii Britanii care trimite an de an Mesajul Reginei Marii Britanii Elisabeta a II-a, dedicat copiilor și părinților prezenți la eveniment. Balul se afirmă ca un eveniment educațional și cultural de elită, în cadrul căruia copiii cu rezultate excepționale la limba engleză sunt premiați și au parte de o experiență de neuitat cu o mulțime de surprize. Evenimentul s-a bucurat încă de la prima sa ediție de prezența Excelentei Sale Domnul Ambasador. Dl. Paul Brummell, Ambasadorul britanic în România, a confirmat deja prezența și pentru ediția din acest an. „Este o onoare pentru noi să continuăm tradiția și să ne aflăm acum în fața celei de-a șașea ediții a Balului Britanic, cu atât mai mult cu cât în 2017 International House …