All posts tagged: pat de voiaj

campanii-sociale

Cum am vândut în 3 zile un pat de voiaj pe OLX? Acum vindem o mașină

Cele trei săptămâni la munte au venit cu multe experiențe noi. Când am plecat din București mi-am pus intenția să fiu deschisă la ce mi se oferă, chiar dacă trebuie să ies din zona mea de confort. Așa am început să iau lecții de călărie chiar dacă îmi este frică de cai, am mers cu ATV-ul și am postat pe OLX un pătuț de vânzare. Cea din urmă acțiune are în ea o noutate dublă: faptul că urc ceva pe un site de vânzări și faptul că am înceut să vând din lucrurile fetelor. Am trecut prin multe emoții încă de când am început să fotografiez patul de voiaj. Chiar dacă de când s-au născut fetele mi-am zis că voi trece cu ușurință și maximă acceptare dintr-o etapă în alta a copilăriei lor, când am fost pusă în fața faptului împlinit, tot am simțit un soi de despărțire. Rolul fotografiilor în vânzarea online Am tras aer adânc în piept și am început să fotografiez cât de bine m-am priceput pătuțul de voiaj. Nu am avut aparatul …

campanii-sociale

Vindem obiectele din bebelușia fetelor, pe OLX

De când sunt mamă, timpul meu se planifică la secundă și se împarte în activități cu copiii, scris pe blog, lucru la agenție, cursuri doar pentru mine, seri sau dimineți pentru liniștirea sufletului și alinierea energiilor. Știu, ies din peisaj cuplul și cumpărăturile. Depsre cuplu a mai vorbit. Despre cumpărături… ei bine… externalizez mult la Tăticul Urban, iar eu mă rezum la strictul necesar și la online. În tot acest peisaj, odată ce au crescut fetele, m-am trezit cu o grămadă de haine și de obiecte bune, aproape noi, pe care îmi doresc să le vând. De fapt, să le pun în circulație într-un cerc de părinți buni și grijulii, care chiar au nevoie de ele. O parte din ele, i le-am dat surorii mele pentru fetița ei. Pentru celelalte, trebuie să găsesc o soluție rapidă din două motive: Luna viitoare Măriuca începe școala și camera lor ar avea nevoie de ajustări. Așa că trebuie eliberată. Ca să ajustăm camera școlărește, avem nevoie de un anumit buget. Piedici și preconcepții pentru vânzare Așa că se impune …