All posts tagged: romexpo

IWA Charity Christmas Bazaar – 27 de ani în slujba carității și a diversității culturale

Pe 10 decembrie, la Romexpo Pavilionul C3, va avea loc cea de-a 27-a ediție a tradiționalului Bazar de Crăciun IWA, evenimentul filantropic organizat anual de IWA – Asociația Internațională a Femeilor din România. Ediția din acest an reunește peste 50 de țări participante, un număr record în palmaresul IWA Charity Christmas Bazaar. Evenimentul se va desfășura între orele 10:00 – 16:00, iar fondurile strânse vor fi direcționate către o serie de organizații care sprijină persoanele dezavantaje. La reușita acestei ediții aniversare au contribuit peste 30 de misiuni diplomatice, reprezentanți ai comunității internaționale din România, și un număr impresionant de peste 600 de voluntari reprezentand mai mult de 60 de naționalitati. Fondurile strânse din vânzarea produselor tradiționale ale țărilor participante, precum și din sponsorizările directe, vor fi donate prin grant-uri în beneficiul fundațiilor și asociațiilor pe care IWA le sprijină prin această ediție a Bazarului de Crăciun. Ca în fiecare an, reprezentanții comunității internaționale își vor etala produsele și obiectele tradiționale într-o sărbătoare multiculturală de culori, sunete, arome și gusturi, animată de cântece și dansuri specifice …

Bucharest Street Food Festival, 8 – 11 septembrie, la Romexpo 

În mai puțin de două săptămâni, Bucureștiul va fi gazda primului festival dedicat street food-ului, o experiență urbană inedită ale cărei ingrediente anunță un line-up extins de propuneri culinare deosebite, surprize pentru participanți și seri de concerte și party-uri cu artiști din România și invitați din afara țării. Bucharest Street Food Festival (BSFF) are loc la Romexpo, în perioada 8 – 11 septembrie și reunește, în premieră, cel mai mare număr de food trucks, van-uri, rulote și standuri adunate vreodată în România. Printre vendorii confirmați la Bucharest Street Food Festival (BSFF) se numără: Paste Pâine, Burger Van, Furgoneta, Camionetta, Arrosticini, Circus Pub Truck, Voyageur Van, Delicii pe Roți, Cârnățărie Germană, Creperie Citroen, Finca Alioli Van, The Little Greenery, Castelul Brutarilor, M’eat, Butoiul cu Înghețată, Duma’s Van, Grano, Sunday Bagels, La Nu Știu Cine, Victorița Pescărița, Cantina 9, Time In: Food Wizzards, Elemozsia, Betty Ice, Streat Bus, Limonada lui Iulian, Frizzante Ride, Moritz Eis, Rolls, Molcom, Orygyns, Guido on Tour, Vatra Neamului, Norma lui Sissoko, Kanpai, Chef Gabi Toader, Taj, Maria Corau, Plăcinte Boierești, Puro & Bio, Off The Wall, …

Raw Generation Expo, 14 iunie, Romexpo, pavilionul C6

A 9-a editie a Expozitiei Nationale Raw Generation va fi pe 14 iunie, 2015 in Bucuresti. Expozitia se va desfasura doar in ziua de 14 iunie (duminica), intre orele 9-19 la Romexpo in pavilionul C6. Intrarea este 10 lei si se va achita la intrare in pavilion.Precizam acest lucru fiindca Romexpo va incarca o taxa separata pentru acces in zona de parcare. Accesati aici o harta Romexpo cu intrarile si locatia Pavilionului C6 marcate foarte clar. Fiecare bilet de intrare la expo va fi inclus automat in marea tombola care va avea loc in seara acelei zile, de aceea va rugam sa va inregistrati la intrare, sa pastrati biletul la indemana si sa consultati regulile tombolei. Evenimentul este dedicat unui stil de viata sanatos si cat mai natural, fiind la inalta cautare printre evenimentele de clasa din Bucuresti. Expozitia este cu vanzare si va fi intinsa pe o suprafata mai mare de 2.500 mp in pavilionul C6. Acest eveniment este organizat de Ligia si Raoul Pop, care promoveaza intens alimentatia vegana fara foc (raw food) in Romania din 2009 si pana in prezent. Puteti vedea poze de …

Spune-mi, mami, eu de ce exist?

Intr-o zi de primavara tarzie si de sarbatoare, la ceas de seara, voi vorbi alaturi de doi psihologi si alti invitati frumosi despre relaria parinti-copii, intre asteptari si realitate. Se va intampla maine, 21 mai, de la ora 18.00 in cadrul Salonului International de Carte Bookfest 2015. Editura Didactica Publishing House m-a surprins si m-a flatat cu invitatia de a fi unul dintre speakeri la lansarea colectiei „Micii filosofi”. Cartea se vrea a fi o abordare a unora dintre primele intrebari ale celor mici realizata de autorul Oscar Brenifier si ilustratorul Delphine Durand. Ca toti copiii, Fil isi pune o multime de intrebari, dar, de cele mai multe ori, cei mari nu au timp sau nu stiu, pe moment, ce raspuns sa ii dea. Insotit de Zof, jucaria sa preferata, el pleaca intr-o poveste-excursie in care ii intreaba acelasi lucru pe toti cei cu care se intalneste, fie el un lucru sau un animal. Expresiile amuzante precum «turlututum», «taratatom» sau «saperlipopete» pe care le foloseste Zof ii ajuta pe copii sa ramana ancorati in poveste. …

Discount-uri exclusive la Baby Boom Show!

Baby Boom Show, targul pentru copii de 0 – 7 ani si viitoare mamici, va avea loc in perioada 2 – 5 aprilie, la Romexpo (Pavilionul Central). Peste 300 de firme si branduri reprezentate au pregatit cea mai mare varietate de produse si cele mai mari discount-uri exclusive, de pana la 70%, valabile doar pe perioada targului. Ce vei gasi la Baby Boom Show? Cea mai mare varietate de produse; Discount-uri exclusive, de pana la 70%, oferite de expozanti doar pe perioada targului; Servicii medicale gratuite oferite de Clinica Baby Boom powered by MedLife; Seminar de puericultura „Scoala viitoarelor mamici”, sustinut de Anca Balasoiu, moasa licentiata; Cele mai mari premii – jucarii/ora si vouchere de 500 RON/zi oferite de Noriel, scaune auto, kituri de celule stem, carucioare, servicii de nastere si multe alte premii oferite in cadrul tombolelor organizate de unele dintre cele mai mari companii prezente la targ (Biogenis, Metropolitan Hospital, Chicco, Cord Blood Center, Baby Stem); Activitati recreative si educative pentru copii, in zona special amenajata pentru ei – FUN LAND sau super …

Raw Generation Expo, 16 noiembrie 2014, la Romexpo

Ce mult ma bucur cand Ligia si Roul Pop organizeaza cate o noua editie a expozitiei Raw Generation. Bucuria mea vine din doua motive, unul obiectiv si unul subiectiv. Cel obiectiv este faptul ca avem nevoie de astfel de intalniri intre promotori ai sanatatii verzi si noi, cei fie neinitiati, dar doritori, fie neinitiati, dar curiosi, fie initiati. Si cum ma aflu in punctul de a schimba multe in viata mea si de a pune ordine si in haosul alimentar, expozitia din acest an, vine exact cand am mai multa nevoie. Si iata cum motivul obiectiv se transforma incet-incet in subiectiv. Motivul pur subiectiv are o tenta nostalgica. Acum doi ani jumate cand de abia porneam pe drumul bloggingului, Ligia a avut incredere in mine si mi-a oferit sansa de a sustine un workshop in cadrul Raw Generation Expo 2012. A fost primul meu workshop in calitate de Mamica Urbana si l-am numit Remodeleaza-ti viata. Si acum imi dau lacrimile de emotie si de recunostinta. De atunci, Ligia este atat de generoasa si ma invita la …

“Cuvintele sunt vii”. Diana cu Vanilie – The Book s-a lansat la Bookfest

“Cuvintele alina, alinta sau ataca. Poate-ar trebui sa avem mai multa grija cand si cum le folosim. Cuvintele sunt vii.” Diana Sorescu M-am dus la lansarea Diana cu Vanilie – The Book cu neliniste in suflet, cu inima mai mica decat un purice, cu certitudinea ca voi plange, cu dorinta de a o cunoaste pe mama Dianei, cu entuziasm si mandrie ca dorinta vanilata a fost implinita. M-am framantat tot drumul pana la Romexpo. Am ales sa nu-mi iau masina, am mers cu tramvaiul de la un capat la altul. Cred ca voiam sa fug de emotii, de ganduri, de nodul din gat… sau poate, dimpotriva, voiam sa cad pe ganduri, sa mi-o amintesc mai intens pe Diana, sa ma uit pe geam, in gol, cum trec statiile, una dupa alta si ploaia ma apasa pe suflet, ca picatura chinezeasca, amplificandu-mi nostalgia. Dupa ce am coborat din tramvaiul cu ganduri, am mers prin ploaie vreo 10 minute. Nu m-am grabit. Am intrat in pavilionul C1. Nu m-am grabit. Am dat o tura pe la standuri. …

BOOKFEST JUNIOR, 28 mai – 1 iunie 2014. Program de evenimente pentru copii si adolescenti

Bookfest Junior 2014 este primul program de evenimente special conceput pentru copii si adolescenti, fiind un prilej pentru ei de a face cunostinta cu cei care publica carti, cu autorii si ilustratorii de carte. Timp de patru zile editurile participante vor organiza lansari de carte pentru copii si adolescenti, intalniri cu autori, ateliere de desenat si de teatru. Editurile ii asteapta pe vizitatori cu reduceri la cartile pentru copii si adolescenti si multe alte surprize. Si, nu in ultimul rand, va fi anuntat marele concurs al acestei editii Vine vacanta cu o bicicleta, multe carti si rechizite. Premiile sunt pregatite de Koh-I-Noor si de editurile Humanitas, Humanitas Fiction, Arthur, Corint junior, Curtea Veche Publishing, Paralela 45, Nemira, Rao, Vellant si isi asteapta castigatorii duminica, de 1 iunie, in standul Humanitas. Bookfest Junior are loc la initiativa Grupului Humanitas, Editurile Humanitas Multimedia, Humanitas si Humanitas Fiction impreuna cu editurile Arthur, Corint Junior, Curtea Veche, Rao, Vellant, Nemira, Paralela 45, Curtea Veche Publishing, Asociatia Editorilor din Romania si Asociatia Nationala a Profesorilor de Limba si Literatura Romana  …

Jucarii creative pentru copii la KIDEX 2013!

Timp de patru zile, intre 30 mai si 2 iunie, sarbatorim Ziua Copilului la ROMEXPO. Pavilionul Central va deveni spatiul destinat celor mai dorite jucarii. Pufuletii PlayMais – “pufuletii” modelatori Acesti pufuleti vor dezvolta imaginatia/creativitatea copilului. Nu trebuie decat sa apasati usor pufuletii modelatori pe un buretel umed si apoi sa-i uniti. Pufuletiilor PlayMais li se pot da diverse forme prin taiere cu un cutitas din plastic, prin apasare sau rulare intre palme (printese, lumea junglei, lumea acvatica, ferma, dinozauri, girafe, leu etc.). Playmais este un material de modelare si creare natural fabricat din amidon de porumb si coloranti alimentari naturali. Playmais este fabricat in Germania si este biodegradabil. Carioci magice Fiecare carioca din set ascunde o culoare magica. Coloreaza un desen cu aceste carioca, asteapta 5 secunde si foloseste revelatorul magic (carioca super-extra alba), culoarea se va schimba. Distreaza-te impreuna cu prietenii tai!! Scrie mesaje secrete pentru ei folosind carioca super-extra alba. Pentru a le putea citi trebuie doar sa colorezi peste mesaj cu cariocile magice. Costume inot Aceste costumase din neoprene/Lycra ofera o …

Incepe Kidex-Baby Boom. 29 noiembrie – 2 decembrie 2012 la Romexpo

Cel mai asteptat targ pentru copii isi deschide portile! In perioada 29 noiembrie – 2 decembrie, aproximativ 100 de companii care ii aprovizioneaza an de an pe Mos Nicolae si pe  Mos Craciun, vin la Romexpo pentru a dezvalui parintilor, cele mai noi si mai interesante produse si servicii. Evenimentul este organizat de Euroexpo si Romexpo. Oferta bogata a targului cuprinde tot necesarul cresterii unui copil, din perioada maternitatii si pana in prima zi de scoala –  carucioare speciale de iarna, haine groase si incaltaminte confectionata impotriva gerului, asternuturi pufoase si calduroase care „respira”, jucarii educative si jocuri de pus sub brad, mobila de basm pentru camera bebelusului, aparate medicale pentru uz casnic, haine si cosmetice pentru gravide, etc – dar si servicii oferite de banci de celule stem, gradinite, cluburi si asociatii pro familie. Inceput de sarbatoare cu bucurii pentru copii   Atmosfera de poveste va dainui pe intreaga durata a targului, gratie programului special realizat pentru prichindei. Scena va fi animata in permanenta de ansambluri vocale si grupuri sportive care vor oferi un …