Teme, activități extrașcolare, ecrane, joacă liberă. Cum împărțim timpul liber al copilului într-o zi lucrătoare? Răspunde Urania Cremene, autoarea programului All About Parenting

Ce facem când copiii nu vor să mai meargă la școală? Ce se întâmplă când au prea multe teme pe subiecte pe care nu au reușit să le înțeleagă din clasă? Cum le explicăm copiilor riscul pedofiliei pe internet și al cyber bullying-ului? Ce facem cu copilul de la 17.00 la 22.00 într-o zi de școală? Răspunsurile le aflăm de la Urania Cremene. Dacă aveți și alte întrebări, le așteptăm cu drag aici, la comentarii, sau în direct la emisiunea Uraniei de la Itsy Bitsy, în fiecare joi de la ora 15.00 la 16.00.

 

Cum îi ajutăm pe copii să pună în practică acasă, informațiile aflate la școală? Cum continuăm munca profesorilor?

Urania Cremene: Cred că este important să fim mereu la curent, cu ceea ce învață copiii la școală și să ne gândim la modalități prin care teoria să devină practică.

Uite un exemplu: pentru a pune în practică ceea ce învață la limba germană, putem ruga copilul să ne traducă un email primit de la un coleg din Germania, sau atunci când călătorim, să își comande mâncarea în acea limba.

Pentru matematică, să ne ajute să facem bugetul pentru vacanță și să calculeze banii de care vom avea nevoie pe zi, atât pentru cazare și mâncare, cât și pentru benzină, sau alte distracții.

Pentru geografie, putem avea undeva la vedere – pe peretele bucătăriei de exemplu, o harta a lumii și să discutăm la micul dejun despre granițe, munți sau capitale.

O lecție de istorie se poate transforma într-o poveste spusă în drumul spre școală și întrebați copiii ce ar face diferit, dacă ar putea rescrie istoria.

 

 

Copiii învață cu mare plăcere – hai să plecăm de la această certitudine. Ce le place mai puțin este presiunea pusă pe învățare și lipsa înțelegerii motivului pentru care învață acele noțiuni.

Putem să transformăm fiecare informație plecând de la ce îi place acelui copil să facă. În prioritățile lui, specific. Dacă este pasionat de fotbal, poate folosi matematică, pentru a calcula unghiurile în care pasele ajung goluri. Dacă îi plac pisicile, putem transforma ora de biologie în anatomia pisicii.

Ce facem când copilul nu are chef să își facă temele?

Urania Cremene: Lipsa de chef are la baza lipsa motivației. Fie un copil nu știe să-și facă temele, fie nu le înțelege rostul, fie sunt atât de multe, încât timpul petrecut la școală și la teme este disproporționat, față de nevoia firească a copilului pentru joacă liberă. Din păcate, majoritatea profesorilor oferă prea multe teme copilului, într-o alergare către rezultate, care în timp duce la efectul contrar: refuzul copilului pentru acea activitate.

Atâta vreme cât un dascăl descarcă responsabilitatea învățării în clasă către părinți prin teme, rezultatele vor fi aceleași: ore întregi de teme zilnic, pe care copilul nu le poate face singur, iar părinții devin responsabili pentru terminarea lor.

În toate studiile pe care le-am citit, nu există nicio corelație între cantitatea temelor și performanțele școlare. Ba dimpotrivă: cu cât sunt mai multe teme, cu atât performanțele școlare sunt mai scăzute.

10 minute de teme pentru fiecare an de învățământ sunt tot ce are un copil nevoie. Asta înseamnă 10 minute în clasa I-a, 20 de minute în clasa a II-a, 30 de minute în clasa a III-a și faceți voi calculul mai departe. În acest fel – mai ales dacă temele au și o componentă exploratorie sau conțin proiecte în care copilul poate lucra cu alți colegi, copilul le va face cu plăcere.

 

Ce este evident este că foarte puțini părinți îndrăznesc să pună sub semnul întrebării alegerile profesorilor și consideră că, cu cât lucrează un copil mai mult acasă, cu atât va deveni mai bun la școală. Presiunea pe teme vine în egală măsură de la părinți, nu doar de la profesori. Am văzut multe exemple reale, în care părinții au făcut front comun în relație cu învățătorii, pentru reducerea temelor și îndeplinirea unor condiții minime pentru oferirea lor (copiii să le poată face singuri), unde părinții au câștigat. Rezultatele școlare au crescut.

Cum acționăm când copilul nu vrea să meargă la școală?

Urania Cremene: La fel că în cazul oricărui refuz, este important să înțelegem motivul lui. Fiecare cauză va necesită apoi un alt tip de decizie. Există multe situații în care, până la vârstă școlară, copilului nu i-au fost dezvoltate nici responsabilitatea, nici independența. Dacă până la vârsta școlară copilului i s-a făcut patul, i s-au strâns jucăriile, a fost îmbrăcat-dezbrăcat, i s-au legat șireturile, s-a făcut totul pentru el și în locul lui, nu a fost așeazată corect valoarea învățării per se,  desigur că acel copil nu este pregătit pentru regulile unui grup, pentru învățarea unor noțiuni, pentru gestionarea conflictelor inerente între colegi sau cu un cadru didactic, pentru responsabilitatea de a înțelege că temele sunt treaba lui, așa cum înainte de teme responsabilitatea lui a fost să ude florile, de exemplu. În acest caz, părinții pot învață cum să ofere șansa copilului pentru învățarea responsabilității.

Dacă problema se află la cadrul didactic – în felul în care comunică cu copiii, sau relaționează cu ei, lucrurile se complică.

Cert este că, nicio ființă umană nu refuză să meargă într-un loc în care se simte bine, în care valorile personale sunt hrănite, în care nevoile psihologice de bază sunt satisfăcute.

Sigur, sistemul formal de învățământ are o grămadă de lacune și există oameni mai pregătiți decât mine în acest domeniu, care au oferit soluții practice pentru evitarea acestor situații, care din păcate sunt fie ignorate, fie piredute în amalgamul de decizii politice și reforme fără substanță sau aplicabilitate.

Da, sistemul de învățământ formal din România este bolnav și nu mă feresc să-mi exprim deschis pararea despre asta. De altfel, la toate testările internaționale vedem acest adevăr. Analfabetismul funcțional este îngrijorător.

Cum împrățim eficient, ca organizare și calitate, timpul liber al copilului într-o zi de școală plus after school în care vine acasă la ora 17.00?

Urania Cremene: Renunțând să umplem și timpul de la ora 17.00 la 22.00 cu același tip de activități, sau altele similare. Mulți copii după această ora continuă activitățile de tip: engleză, desen, pian, balet, tenis și așa mai departe. Luni pian, marți balet, miercuri engleză și se face 8, când copiii sunt frânți de oboseală și tot ce mai au energie să facă, este să se tolaneasca într-o canapea cu un ecran în față.

Copiii au nevoie de timp liber pentru joacă liberă. Punct. Poate părea tentant să ducem copilul la înot sau tenis, după o zi în care a stat doar într-o încăpere, dar dacă și acea activitate sportivă se face într-un context de clasă – cu un antrenor și reguli, nevoia de autonomie a copilului nu va fi fost satisfăcută.

Așadar, mai bine o singură activitate de acest tip pe săptămână, sau maxim de două ori. În rest, putem să gătim împreună, să mergem într-o vizită, să lucrăm împreună la un proiect de amenajare a casei, să ieșim cu bicicleta sau să jucăm remi.

Timp de calitate înseamnă timp de conectare. Orice ființă umană are nevoie de acest timp și orice relație între doi sau mai mulți oameni se bazează pe petrecerea unui timp de conectare. Doar că noi nu ne mai conectăm nici cu noi înșine, cum am putea să ne conectăm cu un copil?

Ne este extraordinar de greu să închidem orice bucle mentale ale lucrurilor “de făcut” și a ne așeza cu un copil – sau cu partenerul într-o stare de “a fi”. Pur și simplu. O plimbare în parc de 30 de minute în care lăsăm telefonul și discuțiile despre “ce a făcut copilul la școală” și să vorbim despre orice altceva, poate însemna mult mai mult, decât 2 ore petrecute “împreună” în față unui ecran.

 

Cum îi învățăm pe copii să aibă relații sănătoase cu colegii de la școală?

Urania Cremene: Relație sănătoasă înseamnă acceptarea diferențelor, preferințelor, gestionarea confliectelor plecând de la principiul “cum facem să câștigăm amândoi cât mai mult” și înțelegerea faptului că respectul este cel care stă la baza oricărei relații. Copiii învață gestionarea relațiilor sănătoase din felul în care ne văd pe noi gestionând relațiile, plecând de la cele de cuplu, până la cele extins familiale, de prietenie, sau simplu din felul în care ne adresăm casierilor de la supermarket.

De la noi învață să zâmbească, să le pese, să ajute, să pună limite respectuoase atunci când ne sunt încălcate de ceilalți, să ofere alternative câștig-câștig, să ofere, să includă, să fie recunoscători.

Relația cu mama este relația cu lumea. Dacă relația cu mama – mai apoi cu tatăl și toți cei de la care copilul primește iubire și către care oferă iubire este una sănătoasă, și relațiile copilului cu colegii vor fi sănătoase.

Cum restricționăm accesul pe internet pentru un copil de 7 ani? În afară de parole, setare timp, monitorizare link-uri accesate, cum îi explicăm riscurile expunerii (pedofilie, cyber bullying)?

Concret: două colege se filmează în timp ce cântă și apoi postează clipul în online. Au intuit bine să poarte ochelari de soare și șepci ca să nu li se vadă fața, dar totuși, au 7 ani.

Urania Cremene: Gadgeturile cumpără timp părinților. Punct. Copiii până să intre în colectivitate – adică până la vârsta de 2-3 ani, nu cer gadgeturi. Nu cer timp de calculator. Cu toate acestea, copii de 1 an își petrec câte o oră – două pe zi în fața unui ecran. Copiii de 4 ani cer ecrane, doar dacă în casă este mereu deschis un televizor, sau dacă un părinte este mereu cu telefonul în mână, atunci când este în parc cu copilul.

Sau dacă nu alegem cu grijă copiii cu care al nostru își petrece timpul. Faptul că “toți ceilalți fac’, nu înseamnă automat că trebuie să fac și eu, sau că este sănătos să fac asta.

Probabil nu este un exemplul pe care părinții și-ar dori să-l afle neapărat, dar fiul meu are 9 ani, nu are telefon, iar tableta pe care o are de numai 6 luni, și-a cumpărat-o din banii strânși de el aproape un an de zile și efectiv nu are timp să stea în față unui ecran mai mult de 30 de minute într-o zi. Câteodată nici nu o deschide. Nu avem televizor acasă și ne petrecem timpul făcând orice altceva. Copiii cu care se joacă și care îi sunt prieteni au părinți care respectă aceleași principii, și copiii când se întâlnesc construiesc, pictează, joacă jocuri ca Remi, Monopoly sau orice alt joc de acest tip. Îi ducem la patinoar, la spectacole, ieșim cu bicicleta, gătim, vorbim. Jocurile pe calculator există și ele, dar prin excepție.

Copiii vor să interacționeze cu noi, vor să se joace cu alți copii.

Doar capitularea, lipsa noastră de autodisciplină și oboseala noastră duce la astfel de cazuri, la aceste vârste mici. Este foarte simplu să dai acces nelimitat unui copil la un ecran. Este mult mai solicitant în schimb, ca după o zi de lucru să iei copilul de mână și să te duci cu el la muzeu, într-o vizită la o familie cu copii și să-i implici și acolo pe copii în jocuri interactive, versus să-i abandonezi în camera lor și să te închizi cu ceilalți adulți în bucătărie. Și ar fi ok și asta, dacă nu s-ar întâmplă de 3 ori pe săptămână.

Este mult mai dificil să implici copilul în conversații și să inventezi jocuri când ești cu el într-un restaurant, versus să-i dai telefonul să se joace. Și, pentru că mă găsesc mereu între părinți, știu cu certitudine că mulți copii de 5 ani au acces nelimitat de nicio parolă și niciun sistem de control parental la orice gadget din casă. Pentru că la această vârstă copiii nu pot înțelege aceste riscuri, singura cale de a-i feri de aceste riscuri este restricționarea și comunicarea cu copilul.

Mulți părinți nu știu despre interesele, pasiunile, subiectele pe care copiii le discută între ei și nu pot anticipa ce urmează să se întâmple. Dacă noi stăm liniștiți în treburile noastre pentru că copiii se joacă “cuminți” pe telefon, atunci ceea ce ai povestit tu nu mai este un accident, ci o consecință firească. Probabil că răspunsul meu este deranjant, sau nepopular, dar îmi asum asta.

Ai o nouă emisiune la Itsy Bitsy. Felicitări! Ce teme abordezi? Pe ce segmente de vârste? Cum ajung întrebările la tine?

Urania Cremene: Da, așa este! Sunt foarte bucuroasă pentru această colaborare și îmi place foarte mult ce se întâmplă acolo! Radioul este ceva ce încă învăț și eu și interacțiunea directă cu părinții este ceea ce mi-a oferit mereu provocarea de-a așeza conceptele predate de mine în exemple clare, cu empatie și umor pentru fiecare situație în parte.

În fiecare joi de la 15.00 la 16.00, mă întâlnesc cu părinții în direct, propunând o tema (cum ar fi cooperarea sau relația cu bunicii), pe care încerc s-o abordez flexibil, pentru toate segmentele de vârstă, în funcție de întrebările părinților, care ajung la noi fie telefonand în direct, fie trimițând mesaje pe pagina Itsy Bitsy, pe Facebook (transmitem live!), sau pe whatsup.

Încerc să citesc cât mai multe întrebări și să formulez răspunsuri atât specifice pentru anumite întrebări, cât și generale (oferind exemple), în așa fel încât cât mai multe întrebări să-și găsească răspunsul. Ne vedem joi, așadar!

Urania Cremene are o experiență de peste 15 ani ca trainer și public speaker. De mai bine de 3 ani ea a susținut peste 300 de seminarii gratuite de parenting în toată țara și a adunat o comunitate de mii de părinți în jurul ei.

Text: Ana Nicolescu

Foto Urania: Cristina Nichituș Roncea

Foto stock: Pexels.com

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Bifați căsuța de selectare GDPR

  • Acest formular îți colectează numele, e-mailul și conținutul, pentru a putea urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.