Întâlnirile mele cu Gabi Urdă anunță de fiecare dată trecere mea într-o nouă etapă a stilului vestimentar. Prima oară când a venit la mine acasă și ne-am uitat prin șifonier, am avut impresia că ne-am uitat prin toată viața mea, că am curățat și am aruncat ce nu îmi mai era de folos, de la haine, la emoții, am mulțumit, am reciclat, am donat și am început să construiesc mai departe o nouă Ana.
Prima experiență a fost cea mai dureroasă și a venit cu cele mai multe conștientizări și salturi, ca atunci când dezlipești o etichetă încăpățânată de pe o copertă de plastic, apoi cureți lipiciul cu diluant, insiști, și la final lași o transparență numai bună de umplut cu altceva după ce a respirat îndeajuns. Asta se întâmpla acum 5 ani în campania Ești unică. Alege personalizat. Shopping la tine în șifonier.
Am învățat să aleg materiale naturale și m-am convins de durabilitatea lor și de versatilitate
Am învățat întâi despre piese de bază, tricouri, bluze, pantaloni în culori neutre, pe care pot să le folosesc ca bază pentru ținute. Apoi despre must have-urile din garderobă și accesorii. Mi-am cumpărat curele de piele subțiri, negre, mate, texturate, lucioase sau cu animal print, șaluri și eșarfe din cașmir, lână sau mătase. Atunci am învățat să aleg materiale naturale și m-am convins de durabilitatea lor și de versatilitate.
Coliere și broșe de la creatorii români
Tot la capitolul accesorii, mi-am îndreptat atenția spre broșe și am ales creațiile Iulianei Asoltanei din două motive: să susțin artiștii români și pentru că broșele ei îmi dau un semtiment de creativitate și libertate. Am păstrat din anii trecuți, sclipiri de inspirație sub formă de mărgele curcubeice, cum le zic fetele mele, sau broșe cu fetițe blonde de la Chic Victim by Antoaneta Opriș.
Stilul vestimentar se construiește în ani, strat cu strat
În anii următori am fost cu Gabi la shopping personalizat fie la Mini Prix, fie în centre comerciale sau la mall-uri. De fiecare dată adăugam ceva la piesele de bază, un sacou cu o croială nouă, îndrăzneam să aduc culori tari, precum galben sau roșu, dar și texturi florale sau animal print. Mereu am simțit că acum 5 ani am rămas în chiloți, apoi am început să mă îmbrac. Și nu mă refer la faptul că am rămas cu șifonierul gol, dimpotrivă. Am renunțat la tot ce nu mă mai reprezenta, nu mă mai avantaja și nu mai vorbea despre mine. Aveam haine și din liceu, așa că am konmarizat șifonierul și am rămas cu acele haine care m-au ajutat să-mi construiesc, alături de Gabi, un stil vestimentar nou.
Minimalism și esențialism în ținutele de la 40 de ani
Anul acesta, când am împlinit 40 de ani, am vorbit cu Gabi despre minimalism, consumerism și despre cum putem să creăm ținute și stiluri diferite cu ce avem deja în șifonier. Am întrebat-o dacă este posibil ca prin simpla asociere în alt fel a hainelor din șifonier, să creezi un stil nou. Mi-a zis că da, așa că am invitat-o iarăși la mine și mi-a arătat ce se poate face.
Vă arăt și vouă, cum sacourile pe care le port de 2 ani sau geaca de piele de acum 5 ani, ori fusta de acum 8 ani, combinate cu cămașa de vâscoză de anul trecut și cu fusta de acum 3 ani se combină în ținute care pun în evidență cine sunt eu acum. Mi-am dat seama că nu mai rezonez cu produsele mass market, așa că acum caut magazine mici care aduc lucruri de bună calitate, care livrează în Anglia. De ce în Anglia? Pentru că prefer stilul clasic minimalist. Așa am găsit acest stand în complexul Sir de unde cumpăr pulovere de cașmir, mohair, lână, bumbac, in sau pantaloni și paltoane cu 100% lână la prețuri foarte bune, aduse de la o fabrică din Piatra Neamț. La fel cumpăr second hand de pe grupul Larisei Petrini, Lean Closet. De acolo mi-am luat acest pulover. Fusta de piele este de la Ideal Boutique și o am de acum 7 ani, ați mai văzut-o și în shooting-ul de atunci.
Îmi aleg bijuteriile energetic și emoțional
Anul acesta am fost mai atentă la cum aleg bijuteriile. Am purtat mereu aur și îmi iubesc inelele și cerceii pe care îi am, dar cumva, până acum le alegeam haotic și impulsiv. Acum le-am ales energetic, după ce am căutat ceva timp și nu am făcut compromisuri. Inelul care mă inspiră când scriu cărți sau concepte creative este cel cu opal. Este jucăuș și optimist. Inelul învârtit din alte 5 este cadou de la bunica mea, așa că înțelegeți de ce îl port zilnic. Din Grecia, am adus în vară, pietriș alb pentru rondurile cu buxuși, 4 măslini și un inel din două părți care se întâlnesc la mijloc. Iar pentru Crăciun, am ales în mai, de ziua mea, un inel cu piatră de quartz turcoaz care îmi inspiră sărbătoare. Pe toate le voi lăsa fetelor mele, poate în ziua nunții lor sau mai târziu, cine știe, cert este că îmi doresc mult ca ele să treacă din generație în generație și să ducă mai departe energia veselă, creativă și festivă a familiei.
Shooting by Ioana Dodan, arhitect de brand vizual, la mine la birou
Am rugat-o pe Ioana Dodan, brand architect la The Fab Squad, să vină la mine la birou și să vă arăt ținutele propuse de Gabi în spațiul în care sunt cea mai creativă, aici lângă tapetul frunzos, cu florile de bumbac și cel mai bun scaun din lume de la Mobila Moll. Aici, printre mesajele de la bloggerii din comunitatea Digital Parents Talks și diplomele de la Itsy Bitsy, scriu, vorbesc și creez. Aici este oaza mea unde mă regăsesc și sunt eu fără nicio mască.
Am mers prin cartier, în locurile unde petrec cel mai mult timp
Apoi am mers prin cartier, unde am avut cel mai de impact proiect de anul trecut, la Cartier Hub, acolo unde îmi petrec serile cu fetele, cumpărând cărți, obiecte de decor ori cappuccino fără cofeină.
A fost ciudat să intru în parc fără copii, dar copilul meu interior a vrut să sară puțin, așa că i-am îndeplinit dorința, apoi mi-am luat porția de energie de la natură și m-am despărțit de Ioana cea senină și caldă ca o zi de vară. Fiecare s-a dus la copiii ei ca niște mame antreprenoare ce suntem.
Ne îmbrăcăm așa cum ne vedem
Oricât ai căuta în exterior validare, echilibru, frumusețe, ele apar și, pe deasupra, cresc doar când le hrănești din resurse proprii. Stilul personal izvorăște din tine, este o parte din ceea ce ești, nu din ceea ce ai în garderobă. Se transformă și se schimbă odată cu etapele tale de vârstă, dar, mai ales, de dezvoltare mentală, emoțională, relațională. Tocmai de aceea este necesar să învățăm cum să cumpărăm chiar și când avem mulți bani. Odată cu banii nu vine și recunoașterea calității, a investițiilor istețe în anume piese atemporale, a siluetei și punctelor sale forte sau slabe. Toate drumurile se deschid însă odată cu adevărul și vulnerabilitatea asumată, față de nevoile tale de ajutor, de recunoaștere, de admirație, de creștere, de stimă etc. Așa ajungem să ne vedem cu alți ochi. Aceleași noi și totuși altele. Iar acest proces se poate întâmpla mai repede, cu rezultate vizibile și practice alături de un consultant, care are o privire obiectivă și muuultă intuiție asupra momentului în care te afli și a celui în care îți dorești să ajungi. (Gabi Urdă, consilier de imagine)
Voi cum v-ați schimbat stilul vestimentar de-a lungul anilor? Ce a contribuit la acceptare și la conștientizare?
Text: Ana Nicolescu
Foto: Ioana Dodan, The Fab Squad