Spectacolul de Craciun al Gastii Zurli l-am asteptat ca pe painea calda. Cum altfel? In primul rand pentru ca Mariuca m-a intrebat in fiecare zi de la spectacolul precedent “cand mai mergem la Zurli?”, in al doilea rand pentru ca ma simt copil intr-un mod colorat si vesel, fara a fi infantil, la reprezentatiile lor. In al treilea rand, dar la fel de important, l-am asteptat pentru ca ne hotarasem sa o initiem si pe Iulia in lumea Zurli si voiam sa o luam la spectacol, mai ales ca a renuntat la somnul de dimineata. Gata, nu mai e bebe. Asa ca aveam emotii pe toate planurile.
Ziua a inceput cu multa alergatura prin casa, da-le sa manance la fete, fa-le sucul de fructe cu legume, imbraca-le, stai ca una face pipi, stai ca cealalta nu vrea sa-i pun pantalonii, stai ca Mariuca vrea ea sa se imbrace singura cu ce alege ea, stai ca Mariuca si-a adus aminte ca bentita pe care am bricolat-o cu funda argintie si fulg de nea pentru serbarea de la gradi era, de fapt, bentita de la spectacolul din toamna si ca unde ii sunt cornetele. Incepuse sa planga ca ea nu mai vrea fulg. Pana la urma am imbarcat fetele in masina, nu ne-am mai complicat sa gasim loc de parcare pe langa Cinema PRO si ne-am bagat, resemnati, in parcarea subterana ingusta si scumpa. Pentru ca ajunsesem cam devreme, am dat o tura pe la targul de Craciun de la Universitate. Inca nu se deschisesera toate casutele, dar fetele deja ochisera caruselul. Le-am promis ca dupa spectacol venim si la carusel.
In fata la Cinema PRO, un domn burtos incerca sa faca bisnita cu doua bilete la spectacol. Le vindea, desigur, la suprapret. Un tata care nu s-a organizat, probabil, din timp, se mira: “atat costa unul?!?” Cand am intrat la Cinema PRO, doi elfi veseli ne-au intins cate o bentita cu coarne de ren. Ce frumos, m-am gandit. Fetele s-au bucurat. Am luat clasicul popcorn si doua bauturi acidulate pline de E-uri, ca altfel nu ar fi spectacolul complet, si ne-am asezat la locurile noastre. Mariuca a vrut pe scena. Am dus-o si am pazit-o bine dupa sperietura de la spectacolul la care am pierdut-o prin multime. Ea ma intreba cand si pe unde apare Fetita Zurli. Dupa 10 minute de zbenguiala, ne-am ocupat locurile. Bogdan o tinea pe Iulia in brate, eu pe Mariuca. Amandoi ne uitam unul la altul si ne intrebam din priviri daca va rezista Iulia pana la sfarsit.
Si, deodata, explozie de muzica, lumini, veselie, bucurie. Toti copiii cu mainile pe sus, strigand de incantare. Este atat de multa copilarie inocenta si vie in tot ce transmite Gasca Zurli la spectacole, incat pe mine ma emotioneaza de fiecare data. Iar neprevazutul de a aparea nu pe scena de dupa cortina, ci din sala, pe la intrarea oamenilor, nu a actorilor, mi se pare fantastic tocmai pentru ca toti eram cu ochii pe scena si aparitia lor din alta parte ne-a creat inca o emotie. In plus, parca ii face mai tangibili, parca ai impresia ca poti, si tu, copilule, sa devii, intr-o zi, membru al Gastii, asta daca nu te simti deja unul din ei.
Dupa vreo 20 de spectacole prin tara cu “Uite, vine Mos Craciun!”, Mirela si Gasca Zurli au cantat, au dansat si s-au distrat la fel de energic ca si cum ar fi fost primul spectacol. Se auzea ca sunt raciti, Fetita Zurli parca a slabit (lucru confirmat de Taticul Urban care observa tot felul de chestii la spectacole. El m-a facut atenta si cand Zdranganel nu mai era el, cel pe care il stiam, acum doua spectacole), de Tanti Prezentatoarea stiam ca a ajuns la spital cu o seara inainte de reprezentatie. Insa nimic din toate astea nu s-a simtit si nu a afectat voia buna a lor, bucuria de a se reintalni cu copiii, energia, vitalitatea, culoarea si entuziasmul.
Desigur ca am plans cand a venit Mos Craciun, la fel ca anul trecut, cand iarasi m-am intros in copilaria mea jucausa si senina. I-am simtit emotiile si implinirea Mirelei cand a zis ca pentru ea este coplesitor ceea ce se intampla. Si pentru noi la fel. Si de partea asta a scenei e la fel de plin paharul bucuriei si a incantarii. Au fost multe momente emotionante care au culminat cu confetiile la final de spectacol pe care cred ca orice copil le traieste cu maxima incantare. Am si acum in buzunar un pumn de stelute si inimioare rosii si albe, culese si indesate de Mariuca.
Pentru Iulia, spectacolul a fost uluitor, am vazut-o cu ochii mari, plini de mirare. Mirare din aceea sincera, pe care noi, adultii, am uitat-o, uluire, mirajul descoperirii unui lucru nou, grandios, luminos si colorat, mai ales pentru un copil de 1 an si 4 luni. Am fost mandra ca sunt mama ei. Batea, si ea, din palme, dansa si cauta cutia de popcorn cu mana, nedezlipidu-si ochii de la scena. A stat aproape tot spectacolul in brate la Bogdan. Spre final am facut schimb de fete.
Si pentru ca fiecare spectacol Zurli are si o componenta educativa, Mariuca s-a lasat convinsa sa ofere, si ea, din jucariile ei, copiilor care nu au. Noi nu am reusit sa facem asta, desi am folosit exemplul propriu, desi la gradinita a fost o cutie in care copiii sa doneze jucarii. O singura data i-a dat din covrigul ei unor copii care cerseau pe strada. Ceea ce este laudabil pentru varsta de 3 ani jumate. Insa cea mai convingatoare a fost, pentru Mariuca, Tura-Vura care si-a donat vraji-maturica ei de jucarie. Tura-Vura rulz :).
Craciun linistit, Gasca Zurli! Craciun magic, Mirela, asa ca tine!
Text: Ana Nicolescu
1 comentariu
un spectacol excelent si foarte frumos!!!