Un blog care te susține să-ți remodelezi viața

Ajunsesem la Predeal după ce mulți ani am zis că nu o să mai calc în stațiunile de pe Valea Prahovei. Cu tot entuziasmul meu de a susține antrepenoriatul românesc și tot ce ține de autohton, simt o tristețe amestecată cu furie când văd în ce hal au ajuns stațiunile montane, care, de altfel, au un potențial atât de mare. Însă invitația celor de la hotel Carmen a fost atât family friendly și sinceră, încât, după un consiliu de familie, am acceptat să mai dăm o șansă muntelui nostru. Pe de altă parte, chiar aveam nevoie de un weekend de răsfăț. A venit ca o binecuvântare după mai bine de 6 luni de muncă aproape non-stop. Unde mai pui că a fost fix înaintea zilei mele de naștere, așa că l-am primit cu inima bucuroasă.

Hotelul este situat central chiar pe DN1, ceea ce ne-a scutit de a-l căuta pe străduțe lăturalnice. Poziționarea sa ne-a ajutat să ajungem în orice punct al stațiunii foarte repede. Fiind destul de mic orașul, puteam să vedem hotelul cam de pe oriunde mergeam.

Am fost întâmpinați la recepție cu cel mai cald și binevoitor zâmbet și am fost privilegiați să primim un apartament de două camere, pe care fetele l-au luat la cercetat imediat ce au năvălit în cameră. Nu a rămas niciun sertar, niciun colț, nicio draperie nepipăită sau neanalizată.

După de Julie și-a pus inelul de viteză (un inel de plastic roșu), în siguranță în seif, am fost luați prin surprindere de gazdele noastre cu 4 prăjituri yummmy și cu prosecco.

Vă zic, prăjiturile erau vis, exact pe gustul meu, cu mult caramel. E adevărat că mă feresc cât pot de zahăr, dar nu exagerez și nu transform totul în obsesie. Așa că am ales să mă bucur de întreaga experiență și să o trăiesc cu simțurile deschise.

Când ce vrea mama nu se potrivește cu ce vor copiii

Pentru că le povestisem fetelor că hotelul are piscină și jacuzzi, după ce și-au terminat activitatea de detectivi, Măriuca și Julie și-au pus costumele de baie și țup la piscină. Deși sunt fan apă rece, în acea seară, apa de la piscina hotelului mi s-a părut rece. Probabil și din cauza oboselii. Fetele, în schimb, au intrat fără probleme și au început bălăceala. Nu am putut să fac ture de bazin așa cum îmi propusesem ca să mai îmi îndrept spatele pentru că rațele blonde aveau chef de joacă. Mi-am resetat dorința și m-am jucat cu ele. De fapt mi-am pus intenția să vin singură la piscină a doua zi de dimineață cât ele dorm. Nu mi-a ieșit. Vă povestesc imediat.

Când am intrat în jacuzzi apa mi s-a părut prea fierbinte. E clar, oboseala își spunea iarăși cuvântul pentru că nimeni nu se mai plângea de temperatura apei. Ce relaxare, ce masaj la ceafă, Măriuca și Julie erau la fel de efervescente ca bulele colorate din jacuzzi. Am tras aer cu toată gura și m-am resemnat. Aveam un as în mânecă. A doua zi aveam programare la masaj. Eu. Singură.

Am iubit draperiile opace prietenoase cu somnul până dimineața târziu

Deși nu ne săturasem de apă, pentru că era destul de târziu, am hotărât să ieșim și să mergem udeva să mâncăm. Am vrut să încercăm ceva din împrejurimi și am ajuns la o pizza foarte bună pe o terasă cu felinare. Doamne, ce mă bucur că începem să renunțăm la designul cu bârne butucănoase și mușcate și să ne orientăm către stiluri aerisite, light și către crearea unei atmosfere intime. E drept că nu am fost foarte inspirați să stăm pe o terasă semideschisă după bălăceală, dar nu a răcit nimeni. Pe semne că ne-am simțit tare bine și ne-a priit.

Când am ajuns din nou în cameră, abia așteptam să mă întind și să dorm dusă până a doua zi. Am adormit înaintea fetelor care au stat călare pe mine, desigur, și care încă povesteau entuziasmate ce de giumbușlucuri au făcut ele la piscină și câte vor mai face a doua zi. Nu știu când și cine a stins televizorul. Nu știu cum au adormit fetele. Cert este că am dormit atât de profund și am apreciat ATÂT de mult draperiile opace prin care nu intra nici pic de rază de soare. Aici am de dat cea mai mare bilă albă hotelului Carmen.

Am mers la micul dejun pe la ora 9.30 și cu toate că se închidea la ora 10.00, toate tăvile erau pline cu bunătăți și cum se termina ceva, imediat se făcea refill. Fetele s-au înfipt în brioșele cu ciocolată și în cereale. Am zis că e inutil să le ademenesc cu legume sau iaurt și le-am lăsat să aleagă ce au vrut.

Masaj cu mâini de aur și tratament cu diamante

Apoi, până pe după-amiază, am avut câteva momente în care mi-am făcut eu loc în viața mea. Am mers la spa, la masaj facial. Vai de mine. Iarăși de vis. De mâini de aur și ce masaj. Ce tratament cu diamante. Ce mai, m-am simțit de milioane. Fața mea arăta odihită și luminoasă. Nu mai aveam cearcăne și nici n-ai fi zis că am lucrat fără pauză 7 luni. Produsele erau de la Medica 120. Le-am reținut și voi căuta și în București clinici care lucrează cu ele. Abia atunci am realizat că nu mai fusesem la un tratament facial de mai bine de un an. Cât de mult am renunțat la mine. Cât am stat cu masca pe față, m-am gândit că acționez prost. Că întâi muncesc, mă epuizez, iar dacă nu mai pot, iau niște suplimente ca să pot mai mult. Și iarăși mă epuizez și ajung pe minus cu energia și cu sănătatea și tot nu mă relaxez. Trag și mai tare de mine și intru pe pilot automat. Când mult mai eficient și mai înțelept ar fi întâi să mă încarc, să am grijă de mine și să încep munca de pe pozitiv, cu energia la nivel înalt, nu de pe minus. Nu știu când am făcut schimbarea asta, când m-a luat valul. Uneori avem nevoie ca totul să se oprească în loc ca să conștietizăm că suntem într-o goană permanentă, ca un hamster care aleargă într-o roată.

Am plecat cu ideea asta spre cameră. M-am cuibărit în pat cu mixed feelings: o stare de relaxare și recunoștință pentru răsfățul facial și un sentiment de ciudă că nu îmi ofer mai multe astfel de momente chiar dacă știu că merit și că sunt binevenite. Am dormit vreo 3 ore. Oh, Doamne! 3 ore fără să mă trezească fetele. Ce mai, credeam că am ajuns în Rai 😊. Când m-am trezit, am înfulecat încă o prăjitură cu caramel și ne-am dus direct la bowling, spre nemulțumirea fetelor care și-ar mai fi dorit încă o dată la piscină. Noroc că eram odihită și am putut conține starea lor de nemulțumire.

Râs și voie bună la bowling

Ajunși pentru prima oară la bowling, ne-am bucurat în primul rând că eram singuri și simțeam că scena e doar a noastră. Puteam să ne facem de râs între noi, să râdem, să ne prostim, să ne simțim în largul nostru.

La recomandarea domnului de la recepția sălii, ne-am jucat pe pista de începători, cea cu gard lateral. Vă zic, așa distracție nu am mai trăit demult. Ne-am promis că this is the begining of a beutiful friendship.

Înfometați după o zi de relaxare și distracție, am mers la restaurantul hotelului. Măriuca era fascinată că în hotel avea loc o nuntă și tot urmărea mireasa. Eu îmi făceam griji dacă se va auzi noaptea în cameră muzica DJ-ului Johnny DaMix din clubul hotelului. Nu, nu s-a auzit. Slavă Domnului! Cât despre mâncare, am mâncat un risotto delicios cu fâșii de carne de vită și am băut un pahar de vin rose demidulce. A fost atât de bun că mi-aș mai fi comandat o porție 😊. Pentru fete am luat șnițel cu cartofi prăjiți, meniul lor preferat în deplasare.

A doua zi de dimineață, după micul dejun, am mai stat vreo două ore la piscină, spre bucuria fetelor. Am plecat cu o urmă de optimism că măcar hotelurile oferă servicii de calitate și te poți relaxa într-un weekend la munte, într-un oraș care nu oferă multe posibilități turistice. Ne-a plăcut. Mai venim!

Text: Ana Nicolescu