Uncategorized
comments 4

Workshop de Comunicare pentru Parinti… si nu numai, cu Antonia Noel

In fiecare seara cand ii spun, cu voce tare, rugaciunea Mariucai, zic asa: “Ajuta-ma, Doamne, sa cresc cu credinta in Dumnezeu, cu iubire de mami si de tati si de toti oamenii, sa fiu capabila si responsabila sa iau propriile decizii pentru ca viata mea sa fie echilibrata si armonioasa”. Sambata dimineata, Antonia Noel, consultant in comunicare relationala, trainer dezvoltare personala, practician ESPERE, isi incepea workshopul de Comunicare pentru parinti astfel: Cum pot face ca mesajul meu sa ajunga la copil?, Cum pot sa cresc un adult responsabil, sa stie sa ia decizii si sa-si asume rezultatul deciziilor lui? Sa nu fie un copil care sa aiba handicapul de a fi legat de parinti?

Mi-am dat seama, cu bucurie nespunsa, de un lucru. Am ajuns unde aveam nevoie sa fiu. Si mi-am reconfirmat inca unul. Nu e suficienta forta divina :). Workshop-ul sustinut de Antonia s-a desfasurat pe parcursul a doua zile, la hotelul Continental. Am aflat unele lucruri pe care le stiam si le aplicam, unele pe care le stiam, dar nu stiam cum sa le aplic, unele pe care nu le stiam deloc si mi s-au parut eliberatoare.

Nu vorbesc DESPRE celalalt, ci CU celalalt despre MINE

Antonia spune ca relatia dintre doi oameni este un organism viu si ca, intr-un proces de comunicare, suntem 3: eu, tu si relatia dintre noi. Pentru ca metoda ESPERE, cea promovata de Antonia, se bazeza mult pe vizualizare, relatia dintre 2 oameni a fost simbolizata de o esarfa. Asa am aflat ca fiecare este responsabil strict de capatului lui de relatie si se ingrijeste de jumatatea lui de “esarfa”. Ceea ce mie mi s-a parut eliberator pentru ca nu este nevoie sa ma gandesc ce va crede cel aflat in capatul celelalt daca eu ii spun ce simt, cum simt, ce cred sau ce nevoi am. Cum reactioneaza, este strict treaba lui si dreptul lui sa reactioneze cum vrea. Conform metodei ESPERE, in orice relatie, parintre-copil, sot-sotie, angajat-sef, este foarte important sa vorbesc la persoana I singular, sa vorbesc despre mine, sa spun ce simt, ce gandesc si sa nu vorbesc despre celalalt, adica sa nu ma pozitionez in capatul celuilalt de relatie si sa evit acuzatiile. Nu vorbesc DESPRE celalalt, ci CU celalalt despre MINE.

Relatia_esarfa

Vizualizand, cu ajutorul esarfei, relatia dintre doua persoane, am constientizat si mai bine faptul ca de o relatie sunt responsabili doar cei doi, exclusiv. Alte interventii de la terte personae, nu sunt eficiente si nici utile. Asadar, pe viitor cand voi avea ceva de comunicat unei persoane, oricata frustrare as avea acumulata, oricata jena m-ar incerca sau orice alte sentimente, ma voi adresa direct ei, fara a cere “ajutorul” (de fapt, o iluzie) unui mesager.

Mama/mamica, tata/tatic

Ajungand la momentul din viata in care intr-un cuplu apare copilul, Antonia ne-a aratat cum o femeie devine mama/mamica, iar un barbat, tata/tatic. Iarasi, vazand esarfele, am inteles clar ca eu am relatia mea cu Mariuca si sunt responsabila de capatul meu de relatie, asa cum Bogdan are relatia lui cu Mariuca si, la fel, e responsabil de capatul lui de relatie. Mi-am dat seama ca este ineficient sa intervin eu in relatia Mariucai cu Bogdan atunci cand (mi se pare mie ca) el nu se face bine inteles sau cand eu descifrez mai repede limbajul Mariucai in comunicarea cu tatal ei. Deci nu o sa mai fac pe despteapta si ii voi lasa sa aiba ei relatia lor, autentica. Cat despre cand suntema mama/mamica si tata/tatic, nu va voi spune, va las sa mergeti la cursul Antoniei si sa descoperiti singuri diferenta dintre roluri. Cert este ca am pus in aplicare partea cu “mama”, cea cu “mamica” o pun mai des, si chiar functioneaza daca o aplici asa cum a explicat-o Antonia, desi mie mi se parea putin restrictiva. Dar nu, Mariuca a fost tare bucuroasa ca i-am spus concret “Iti cer sa…” si s-a simtit responsabilizata, indeplinindu-mi cererea.

Mama-mamica, tata-tatic

Mesaje care distrug comunicarea

Ajungand la partea de mesaje anticomunicationale, care distrug din start comunicarea, am aflat ca este bine sa eliminam din vocabular cuvantul “trebuie” (trebuie sa mananci), sa evitam santajul si amenintarile (daca mananci tot, mergem in parc). Motivul pentru care este necesar sa eliminam santajul si amenintarile (chiar daca unele pot parea recompense) este ca, ulterior, in viata, adultul va accepta anumite lucruri care nu sunt in acord cu credintele lui pentru ca a fost invatat sa functioneze la santaj. De asemenea, este bine sa evitam devalorizarile si etichetarile. Copilul se identifica cu etichetarea, lucru ce ii poate amputa celelalte posibilitati de a fi: nu esti nu numai “frumos”, “inalt” etc. Iar ultima recomandare la partea de mesaje anticomunicationale este de a evita relatia dominant – dominat si inlocuirea ei cu o relatie in care celelalt are dreptul de a refuza. Cu ce putem inlocui aceste mesaje, cum putem face ca mesajul nostru sa anunga la copil, intr-un mod eficient, aflati daca mergeti la cursul Antoniei.

Antonia Noel

Mesajele pozitive si mesajele toxice

Partea care mi-a placut mie tare mult din curs a fost cea in care am vorbit despre mesajele pozitive si cele negative. Am constientizat ceea ce stiam, dar nu interiorizasem, ca, de obicei, devalorizam mesajele pozitive pe care le primim (“Ce bluza frumoasa ai” – “Ah, am luat-o de la reduceri”), in schimb, avem un talent extraordinar sa pastram mesajele negative si sa le amplificam. Antonia ne recomanda, prin prisma metodei ESPERE, sa primim frumos mesajele pozitive si sa le amplificam. Am aflat cum pot concret sa incep sa ma apreciez pe mine si cum sa primesc un mesaj cadou, si cum pot sa renunt la mesajele toxice. Totul la nivel fizic, simbolic si foarte concret.

Ce m-a pus pe ganduri spre sfarsitul primului curs a fost intrebarea Antoniei: Ce ai facut azi pentru viata ta? Am sa o am in gand in fiecare zi si sper ca la sfarsitul fiecarei zile sa-mi dau un rapsuns frumos.

Fiecare acuzatie ascunde o nevoie

A doua zi de curs a inceput cu detalii despre “ascultare”.  Am fost cu totii de acord ca in Romania, toata lumea vorbeste peste toata lumea, oricine te intrerupe cand vrea, chiar daca vrea doar sa exprime ceva si nu neaparat sa transmita ceva valoros si util pentru conversatie. Un alt lucru eliberator pe care l-am aflat de la Antonia a fost faptul ca fiecare acuzatie ascunde o nevoie pe care cel care te acuza nu stie sa o exprime: “De ce ai venit la 9 seara?” ascunde nevoia de a fi venit la ora 8. “Aveam nevoie sa stau cu tine, aveam nevoie sa stam impreuna”. La aceasta acuzatie, am putea raspunde cu “Inteleg ca aveai nevoie sa fiu cu tine de la ora 8”.

Bastonul cuvantului

Registrele in care raspundem

Sunt cateva reguli ale ascultarii pe care Antonia le-a descris si le-a exemplificat tare frumos, si pe care probabil le-as posta in fiecare zi pe Facebook, insa e mai corect si mai de impact sa le aflati direct din cursul ei. Nu ma pot abtine totusi sa scriu de registrul in care ti se vorbeste si in care raspunzi pentru ca mi se pare ca foarte multi facem greseala de a raspunde partenerului sau copilului in registru diferit. Cu mine in frunte. Intrebarea mea pentru Antonia a sunat astfel: “Ce pot sa-i raspund sotului meu cand el imi spune acuzator: “S-au dus dracu’concediile noastre la Roma, in Grecia, circuitele de 3 saptamani in 3 tari, iesirile cu prietenii.”. Iar eu ii raspund: “Si ce vrei acum? Avem copil.” Antonia nu mi-a raspuns imediat la intrebare, de fapt nu mi-a raspuns deloc concret, ci a inceput sa ne povesteasca despre registrele in care ni se vorbeste. Acestea sunt 3 la numar: real (azi suntem in 29 ianuarie 2013), imaginar (cel mai folosit de catre adulti si de catre copii, este registrul fricilor si al dorintelor: “E un monstru la mine sub pat”) si simbolic (copilul se exprima fara cuvinte, prin comportament – sta mult la calculator, face o eczema, face pipi in pat desi a depasit varsta – in acest registru se exprima toate somatizarile).  Este foarte important ca celalalt sa-ti raspunda in acelasi registru:

–          As manca niste clatite – registru imaginar

–          De unde sa iei clatite la ora asta? – galeata cu apa rece, care te trezeste – registru real – nerecomandat

–          Si cate ai vrea sa mananci? – registru imaginar

Si uite asa, Antonia mi-a raspuns la intrebare. De acum o sa-l intreb pe Bogdan cand isi exprima nemultumirea de a nu mai fi mers in Grecia de cand s-a nascut Mariuca?

–          Si daca am merge in Grecia? – eu

–          Am sta pe plaja toata ziua si am bea bere – el

–          Si daca am sta pe plaja toata ziua si am bea bere? – eu

–          N-am avea nicio grija – el

–          Si daca n-am avea nicio grija? – eu

–          Am dormi mai mult si nu am mai fi asa de obositi –el

–          Si daca n-am mai fi asa de obositi? – eu

–          Nu ne-am mai certa asa de des si am avea mai mult timp sa stam impreuna – el

La fel se aplica si la copii, cand nu e recomandat sa le spunem, ce monstru, uite, nu e niciun monstru sub pat, nu exista monstri. Afirmatiile de genul acesta nu ii ajuta pe copii si nu le diminueaza frica. Important e sa ii las sa descrie monstrul, sa vorbeasca despre el, sa le ofer ascultare. Toate situatiile au la baza fricile. Daca il las pe copil sa vorbeasca, voi afla sursa fricii. Tare mult mi-a placut cand Antonia a zis ca in situatii limita, imaginatia ofera solutia, nu registrul real.

Dorinte ≠ nevoi

Spre sfarsitul cursului, Antonia ne-a explicat diferenta dintre nevoile copilului si dorintele acestuia. In metoda ESPERE, parintele este responsabil de a raspunde nevoilor copiilor. De dorinte, se ocupa insasi copiii. Cu nevoile ne nastem, iar noi, ca parinti, suntem responsabili sa raspundem nevoilor copiilor. Cat despre dorintele lor (o papusa, un laptop, o minge de baschet), Antonia recomanda sa le spunem clar: “Eu sunt responsabil de nevoile tale, tu esti responsabil de dorintele tale”. Cum poate trece copilul de la dorinta la realizare, caci o poate face, o sa va invit sa mergeti cu inima deschisa la urmatorul curs al Antoniei. Recunosc ca mie, la inceput, mi s-a parut putin restrictiva treaba cu dorintele de care doar copilul este responsabil. Insa explicatia a venit imediat. Sursa dorintei (papusa, de ex) este nevoia copilui de a visa. Daca parintele raspunde dorintei, ii anihileaza copilului nevoia de a visa. In consecinta, copilul se va orienta catre alta jucarie care sa-i permita sa viseze.

Nevoia mea

Cat de adaptabili suntem?

Va recomand, cu tot sufletul, cursul de comunicare relationala al Antoniei Noel. Surpriza mea a fost ca la acest curs nu am aflat doar cum as putea sa-mi imbunatatesc relatia cu copilul, ci si cu sotul, cu parintii, cu prietenii. Deci metoda ESPERE nu este o metoda dedicata exclusiv relatiei parinte-copil. Bineinteles, nu recomand niciun curs si niciun model parental ca litera de lege. Zic doar ca este important, pentru mine, ca parinte, sa ma informez din mai multe surse, si sa aleg ca metoda mea de crestere a copilului, sa aiba cate putin din fiecare trend de parenting, in functie de ce cred eu ca mi se potriveste si functioneaza pentru mine si copilului meu.

La final, va las cu un citat din Jaques Salome pe care Antonia ni l-a impartasit la curs: “Speciile care au supravietuit  nu sunt cele mai puternice, nici cele mai inteligente, ci cele mai adaptabile.”

Antonia va sustine urmatorul curs la Brasov, pe 23-24 februarie.

Text: Ana Nicolescu

 

 

 

4 Comments

  1. Suna foarte bine ce povestesti, sper sa reusesc sa ajung si eu la cursurile Antoniei. Sunt convinsa ca am multe de invatat referitor la relatia dintre mine si huni sau huni si tatal lor, sau cum sa nu ma bag in aceasta din urma relatie. sau cum sa nu conditionez, desi uneori mi se pare ca doar asta mai functioneaza. merci de post!
    Luminita

  2. Pingback: Cum sa construiesc relatii sanatoase? Iti spune Antonia Noel, consultant in Comunicare si formator ESPERE | Mamica Urbana

  3. Pingback: Comunica eficient cu copiii… si cu sotul | Mamica Urbana

  4. Pingback: Parenting eșuat. De ce nu funcționează 100% metodele de parenting actuale?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *