Workshop-uri urbane la Raw Generation Expo

Cateva cifre de la maratonul de ieri care a paralizat circulatia in centrul Bucurestiului:  au fost 595 alergatori, dintre care 77 femei. Din cei 595, aproximativ 60 au abandonat. Castigatorul cursei de maraton a terminat in 2 ore si 15 min. La semimaraton au fost 1 202 participanti, dintre care 282 femei. Daca ar fi sa numaram numarul masinilor blocate in trafic, numarul injuraturilor si a orelor pierdute in incercarea de a ajunge la o anumita destinatie prin centrul capitalei, acesta sigur depaseste cu mult numarul maratonistilor.

Am plecat din Drumul Taberei, cu trecere prin Crangasi, in incercarea de a ajunge la Rin (zona Vitan) inainte cu o ora de inceperea celor doua workshop-uri Mamica Urbana: Poarta-ma in materiale naturale si Jucarii eco-friendly si emotii de copil. Politisti si trafic restrictionat incepand de pe Calea Plevnei. Imbulzeala, blocaje, jeep-uri cu burtosi nervosi care cred ca drumurile le apartin, caldura, nervi… Noroc cu copilotul, doamna doctor Ruxandra Constantina, care s-a dat jos la un moment dat, i-a zambit frumos unui politist, s-a recomandat, i-a spus ca trebuie sa sustina o conferinta la Rin si imediat gardurile care blocau accesul pe strada miraculoasa care ne ducea mai usor spre destinatie, s-au deschis. Cantec, joc si voie buna pana am facut la dreapta si brusc ne-am orpit . De la Unirea, am mers in coloana pana la Rin, unde am ajuns cu 5 minute inainte de ora programata de incepere a workshop-urilor. Felicitari maratonistilor, ii admir ca fac un lucru util mai ales pentru sanatatea lor. Stiu ca pare ironic, dar chiar ii admir. Faptul ca ne-am suprapus, este doar o coincidenta.

Intre timp, am primit mai multe telefoane cu persoane care se pornisera pe drum, dar nu mai urmau sa ajunga la timp din cauza traficului. Pana la urma, cu ajutorul lui Daisy si a Olandezului Zburator, care ii ademeneau pe parinti sa intre la workshop, sala aproape s-a umplut si am inceput sa discutam despre importanta hainelor si a jucariilor naturale pentru copii. Doamna dr. Ruxandra Constantina, medic specialist medicina de familie, competenta apifitoterapie si reflexoterapie, ne-a dat si cateva sfaturi pentru imunizarea de toamna si ne-a vorbit despre o gama de creme naturale personalizate (in functie de necesitatile tenului fiecaruia, in urma unor analize), produse in colaborare cu farmacia Basarab.

 

Dana Stavaru, creatoarea Papuchette, a eliberat papusile dintr-o sacosa si le-a lasat sa se plimbe prin sala, la copii si parinti, dar nu inainte de a trece de ochiul critic si admirativ al Mamicii Urbane :). Intre timp ne-a spus cate ceva despre conceptul ei ludic si s-a pus pe treaba. Obiectivul era sa ne arate cum prinde viata dintr-o soseta, o pisica grasa si dungata pe care urma sa o ofere la tombola.

 

Cu o zi inainte de workshop, Diana Mateescu, cea care detine brandul de babywearing, Poarta-ma, mi-a spus ca e foarte racita si ca nu are cum sa vina la prezentare. Dar, a trimis-o Corina Cioflec, mana ei dreapta (asa mi-a prezentat-o). Corina ne-a explicat avantajele babywearing-ului, ne-a aratat concret cum sa pozitionam copilul intr-o esarfa portbebe si a daramat miturile conform carora copilul nu sta comod, copilul se sufoca. Ne-a amintit ca intre 8 si 14 octombrie este Saptamana internationala a bebelusilor purtati, unde Poarta-ma este partener, iar la final, a impartit tuturor participantilor jambiere viu colorate, moi si calduroase pentru copii.

 

Cand a inceput Daisy sa vorbeasca, toti copiii au inceput sa ciuleasca urechile. Ea ne-a aratat cum putem sa-i indrumam pe copii sa-si faca, din ce gasesc prin casa, instrumente muzicale si apoi sa-si compuna propria muzica. A venit cu o cutie goala (de margarina) de Rama, dar plina cu clopotei mici, cu o sticla de plastic de 0,5l, plina pe sfert cu boabe de fasole, cu o cutie de plastic dur si cu plastelina. Copiii au fost incantati de sunete si de jocul de-a modelajul, iar parintii au ascultat detalii despre conceptul Learn with Music, pe care Daisy l-a adus cu franciza din America. Apoi am pus cateva melodii de pe CD-ul pe care ea il foloseste la orele de muzica. Atat copiii, cat si parintii priveau cu uimire si interes si se implicau in jocul cantat. Si pentru ca, asa cum spunea Daisy, cea mai frumoasa voce pentru copil estea cea a propriei mame (si a tatalui), ea le-a oferit participantilor la workshop cate un CD cu cantece in limba engleza pentru ca parintii sa le cante acasa, impreuna cu copiii.

 

Workshop-urile s-au terminat optimist, cu tombola Papuchette. L-am rugat pe Victor, puiul de Olandez Zburator, sa ma ajute sa extragem biletul castigator. Si ce credeti? Victor a extras exact numarul lui. Eu va confrim ca nu a fost blat, copilul a stat cu ochii inchisi in timp ce cauta cu mana prin cutie, un oarecare bilet. Felicitari Victor, sa te bucuri de pisica grasa si dungata.

 

Cam asa au decurs workshop-urile Mamica Urbana la cea de-a cincea editie a targului Raw Generation, organizat de Ligia Pop. Iti multumesc tare mult, Ligia, pentru incredere si pentru ca ai facilitat, si la aceasta editie, accesul la informatie pentru parintii care vor sa isi creasca copiii cat mai constient si sa fie, cat mai constructiv, prezenti in viata lor.

 

Text: Ana Nicolescu

Foto: Ema Macovei

 

 

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Bifați căsuța de selectare GDPR

  • Acest formular îți colectează numele, e-mailul și conținutul, pentru a putea urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.