Inspir și expir
Leave a comment

De 1 iunie am muncit pentru alți copii și pentru alți părinți. Apoi am recuperat cu fetele mele

Deși am susținut ca 1 iunie să fie zi liberă pentru ca părinții să își petreacă mai mult timp cu copiii, fix eu nu am făcut acest lucru de Ziua Copilului. Pentru că am muncit. Pentru alți copii și alți părinți. Pe de o parte este frustrant, pe de alta, simt că am ajutat câțiva părinți să aibă anumite conștientizări și pe mulți copii să aibă o zi de sărbătoare. Cu fetele mele am recuperat abia pe 3 iunie și tot mai e loc de conectare. Abia aștept să vină concediul.

Dar să vă povestesc cum mi-am petrecut prima parte a zilei de 1 iunie. Așa cum vă povesteam într-un articol anterior, am avut onoarea să fiu invitată de Itsy Bitsy, pentru al treilea an consecutiv, să susțin un workshop pentru părinți, la Cea mai mare zi liberă națională. M-am gândit să abordez o temă de interes și să aduc exemple cât se poate de concrete. Tema a fost: Cum îmi recapăt feminiatatea după ce am născut. Am pornit de la ideea că feminitatea este oricum în noi, cu ea ne naștem și nu pleacă nicăieri, ideea e să o redescoperim, să ne dorim acest lucru. Și când spun feminitate nu mă refer la rujuri, poșete și pantofi cu toc, ci la energia creatoare cu care suntem înzestrate noi, femeile. De multe ori nu o mai accesăm pentru că ne lăsăm pe ultimul loc și nu o mai cultivăm în noi, nu îi mai acordăm atenție și credem că nu merităm să ne acordăm atenție, să ne facem loc în viața noastră. 

Uităm ce ne aduce bucurie

Pe scurt, ne lăsăm copleșite de tot miracolul vieții de mamă, cu bune, dar și cu situații provocatoare, și uităm de celelalte roluri pe care le avem: soție, femeie de carieră, organizator, ghid, creator etc., fiecare în funcție de propriile experiențe, valori, studii sau statut social. Uităm ce ne aduce bucurie nouă ca femei în primul rând, nu ca mame sau soții. Uităm că unul dintre rolurile noastre este să strălucim în raport cu noi însăne. Nu mai facem loc momentelor de relaxare, sportului, somnului, dietei echilibrate, bem pe fugă apă când apucăm sau o cafea rece. Obosite și epuizate, cu relațiile de cuplu dezechilibrate, cu prietenii demult uitați, scoatem balaurul cu 7 capete în momente de tensiune. Nu știm cine e această nouă persoană mereu nervoasă, uitucă, nesincronizată, frustrată, care, fără să își dea seama, gradual, a ales să se sacrifice pentru copii. Sacrificiul nu este un act de eroism în acest caz. Sacrificiul apasă greu și pe umerii copilului și pe cei ai mamei. Reproșurile vor apărea inevitabil. Nu te-am pus eu să stai acasă/ Nu te-am pus eu să îți lași job-ul/ Nu te-am pus eu să nu mai ieși cu prietenii. Tu ai ales. Vor spune la un moment dat copiii și vor avea dreptate. Totul este o alegere.

Atunci când sunt copiii mici pare că nu avem timp nici să respirăm

Ce vreau să subilinez este că avem dreptul și este benefic să avem momentele noastre, peste zi, când ne conectăm cu noi însăne, când stăm în liniște doar noi cu noi și revenim la centru, ne echilibrăm prin ce ne aduce pace în suflet: meditație, yoga, o plimbare scurtă, o carte bună, un buchet de flori pe care ni-l oferim nouă, o rugăciune, o revistă care ne face să visăm, o terapie, un înot. Orice ne aduce liniște. Știu că atunci când sunt copiii mici pare că nu avem timp nici să respirăm. Eu mi-am dat seama că rezolvarea constă în externalizarea sarcinilor care nu țin neapărat de copii: curățenie, gătit și acceptarea ajutorului din partea persoanelor de încredere. Dacă nu putem externaliza din diferite cauze, să nu uităm că avem un partener în această viață și că lucrurile ar trebui făcute împreună, de la treburile casnice, la creșterea copiilor, la momentele de relaxare.

O casă organizată ne aduce mai mult timp pentru noi

Dacă ne punem intenția ca zilnic să ne acordăm 10 minute doar pentru noi, vom vedea cum peste o lună calitatea vieții noastre se îmbunătățește. Apoi putem crește la 15 minute până ajungem la timpul necesar echilibrării noastre fizice, psihice, spirtituale, energetice. Elena Santos, una dintre invitatele mele la workshop, blogger la Acasă cu mami, a povestit cum câștigă ea timp datorită sistemului său de organizare a casei și datorită implicării tuturor membrilor familiei în treburile gospodărești.

Și eu am testat acasă conceptul de organizare și chiar funcționează. După de am citit Magia ordinii de Marie Kondo, am organizat lucrurile din casă nu pe camere, ci pe funcționalitate. Adică jucăriile stau într-o singură cameră, a fetelor. Înainte aveam jucării peste tot. Acum, seara, fetele își strâng toate jucăriile cu care s-au jucat peste zi și și le pun în cutiile din camera lor. Cărțile stau doar în biblioteca din sufragerie. Le-am mutat și pe cele de la bucătătărie, și pe cele din dormitor. Mai sunt câteva cărți școlare în camera fetelor. Cosmeticele doar la baie. Medicamentele doar la bucătărie, într-un singur loc. În șifonierul meu hainele sunt împăturite după sitemul Kon Marie și dacă mi le pun la loc după fiecare purtare, ordinea se menține by default. Nu a mai fost nevoie să fac ordine la mine în șifonier de peste 1 an. În plus, fiecare știe unde să caute când nu găsește ceva.

Aaa, și am desființat cutiile cu nimicuri, cele care conțin mărunțișuri pe care fie nu știi unde să le pui, fie ți-e lene să le găseștu un loc, adică: o agrafă, o monedă de 50 de bani și una de 10 bani, o iconiță, un magnet, o forfecuță ruptă, un elastic de bani, știți ce zic. Rezumând, o organizare bună a casei, a lucrurilor din casă, ne aduce mai mult timp pentru noi, o energie mai fluidă și o stare de bine.

Provocare: să economisim înainte de a cheltui

Cea de-a doua invitată la workshopul meu a fost Dina Bento Țarălungă, blogger la Mami pe tocuri,  pe care eu o admir pentru că împreună cu soțul ei, au un plan financiar de care se țin dinainte să aibă copii și rezultatele se văd în imobiliare, învățământ privat pentru copii și vacanțe frumoase. Se pare că succesul constă în a introduce conceptul de economisire, mai degrabă decât cel de cheltuială a fiecărui leu pe care îl avem. Asta a fost una dintre lecțiile pe care eu tocmai ce le-am învățat. Este util ca atunci când luăm salariul sau primim o sumă de bani, mai întâi să punem ceva de-o parte, apoi să cheltuim ce ne-a rămas. Până acum făceam invers. Cheltuiam pe ce credeam că aveam nevoie și foarte rar reușeam să pun bani de-o parte. De câteva luni de când am implementat sistemul de economisire, s-a strâns o sumă ok, pe care nu am fi strâns-o pe sistemul vechi.

Ce legătură au banii cu tema workshop-ului?

Ei bine, multe dintre noi spunem că nu avem bani să mergem la sală, la masaj, la cursuri de yoga sau în retreaturi de feminitate. Mecanismul este cât se poate de simplu: dacă ne dăm seama că este benefic să includem și acțiuni pentru sufletul nostru în bugetul lunar, atunci acestora le vom acorda o sumă de bani. Totul este să îți pui obiectivele. Apoi lucrurile se leagă pentru că intenția generează schimbare și concretizare.

Cât timp și ce buget ne acordăm doar pentru noi?

La finalul workshop-ului, i-am întrebat pe părinții prezenți cât timp și ce buget își acordă pe lună lor înșiși. Separat. Mamele pentru ele, tații pentru ei. Deși am tinde să credem că bărbații se relaxează mai mult, am fi surprinși să vedem că ei se implică, într-adevăr, și în alte acțiuni în afara casei, însă acele acțiuni sunt surogat. Acțiunile cu sens, care ne cresc ca oameni, care ne cresc spiritual, care ne duc către evoluție, tot nu ne vedem. Dar despre asta vom vorbi într-un alt articol. Ca workshop-ul să se termine cu veselie, o familie care a participat la discuție a câștigat un weekend în Bucovina.

Felicitări familiei și mulțumiri postului Itsy Bitsy pentru generozitate, pentru invitație și încredere. Mulțumesc, Elena și Dina, că ați răspuns pozitiv invitației mele! Iată un video reprezentativ pentru întreaga zi de 1 iunie la Itsy Bitsy.

Text: Ana Nicolescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree