Ieri vine Măriuca acasă cu o temă la matematică plină de exerciții minuscul scrise, înghesuite, de nici nu avea unde să calculeze și unde să treacă răspunsurile. O foaie A4 plină. Plus alte exerciții, tot la matematică pe caietul elevului. Clasa I-a. La română rezolvase totul în clasă. Ați ghicit. Nu e fan matematică.
Mă uit la exerciții, mă uit la copil, mă uit la ceas. Ești sigură că le ai pe toate de făcut? Da, vine răspunsul ei prompt. Se apucă de ele. Eu lângă ea, scriu un articol și sunt gata să o ajut unde nu înțelege ce are de făcut. Ea, deșirată ca o macaroană fiartă, descurajată în fața cifrelor.
– Hai, Măru, triplul lui 12, zic eu.
– Ce???? Cum adică?
– Adică de 3 ori 12.
– Adică….. (și țintește ochii în tavan)
– 12 + 12 + 12
– Oooffff
– Hai, pune-le una sub alta. Bine. Mai departe. De 3 ori 23. Bun, trece rezultatul. Mai departe. Suma vecinilor lui 30.
– 29 + 31. Și cum scriu 10 peste 5?
– Ce zici?
– Păi cum scriu suma unităților lângă suma zecilor? 510?
– Nu, stai, că nu ați ajuns încă aici. E o greșelă la exercițiu. Treci mai departe.
În continuare mi se pare mult și întreb pe grupul părinților de pe whatsapp. Părinții confirmă că aia e tema. Că de fapt, exercițiile alea multe le-au lucrat în clasă și cine nu a terminat le face acasă, la fel ca pagina X din caietul elevului. Întreb dacă a terminat cineva în clasă, pe cuvânt că mi se părea mult. 1 – 2 copii. Poate au fost mai mulți, dar doar unul a ridicat mâna.
Și deschid cutia Pandorei pe grupul de whatsapp
Încep polemicile pe cantitate, calitate, adaptabilitate, productivitate. Eu susțin că ritmul este rapid și că nu au timp copiii să integreze, că programa nu ține cont de stadiile de dezvoltare, că nevoile copiilor în această etapă de vârstă sunt diferite, că evoluție nu înseamnă să facem 3 ani într-unul, ci introducerea de materii cu sens pentru era noastră. Am zis ceva și de inteligența relațională și emoțională, de meseriile pe care le vor avea copiii noștri și care încă nici nu s-au inventat. Că nu se dezvoltă gândirea strategică, flexibilitatea, gândirea pe termen lung. Sunt trimisă să fac o plângere la minister. Ha-ha. Eu le propun să ne strângem la nivel macro într-o comunitate de părinți și să cerem împreună schimbarea la minister. Ha-ha-HA!
Ca și la grădiniță în anii trecuți, sunt oaia neagră a grupului și mi se propun 3 soluții
- Alte școali au alt ritm. Un fel de nu-ți convine, du-ți copilul în altă parte. Le-am explicat că nu e vorba de școală, sau de doamna, sau de faptul că cei mici nu sunt capabili, ci de s-i-s-t-e-m. Din punctul meu de vedere nu prin fugă se rezolvă.
- Aia e, e greu, așa e sistemul, trebuie să ne adaptăm și să ținem pasul. Pe bune? Capitulare, resemnare? Atât avem pentru copiii noștri? Deci iarăși nu ne luptăm cu taurul, plecăm capul în fața lui.
- Haideți să nu mai intrăm în polemici, să lăsăm grupul pentru chestiuni organizatorice. Da, resemnare. Am fost de acord aici, e clar o luptă cu morile de vânt.
Așa mi-am adus aminte de Oana Moraru și de ce spunea ea la conferința EpicTalk din octombrie, organizată de Mozaic Media și Pagina de Psihologie.
Elevul nu devine competitiv dacă îi dai șuturi în fund, ci dacă îi dai timp să îi crească stima de sine și să integreze informațiile aflate. Productivitatea minții unui om crește dacă în sufletului lui este cald și bine.
Toate lucrurile trebuie făcute la timpul lor. Productivitatea se măsoară mai târziu. Oana spune că sunt copii care lucrează mult și devreme pentru că părinții îi vor productivi. Ei dau bine în grafice pe moment, dar, pe termen lung, ei acumulează nu cunoștințe, ci frustrare. În plus, fiecare copil se dezvoltă în ritmul lui și are propriile înclinații. Pare inuman că toți copiii sunt forțați în același ritm.
Copiii învață conectându-se la energia emoțională a profesorului. Voința, dorința de a reuși e în fiecare dintre noi. Când copiii nu le au, înseamnă că au cupa atașamentului goală. Nu există copil leneș. E copil bun, dar nu vrea – nu există așa ceva. Dacă simți, poți. În țările civilizate concursurile școlare la clasele primare sunt interzise pentru că distrug stima de sine.
Glorie versus greșeală
La această vârstă (7 ani), voința apare dacă punctăm suficiente momente de reușită, de glorie pentru copii, nu dacă subliniem agresiv greșeala. Da, semnalăm greșeala și devenim partenerul copilului să vedem ce nu am explicat suficient de clar. Profesorii ar trebui să îi ia mai întâi pe copii în barca lor, în energia lor, și apoi să le predea. Oana spune că există două feluri de a pune întrebarea De ce atunci când elevul a greșit. O variantă este cea agresivă, care îl culpabilizează pe elev. Cealaltă este: ia să vedem de ce ai greșit, unde, hai că nu te las, sunt aici să te ajut să înțelegi.
Nu copiii sunt de vină că nu sunt atenți în clasă. Programele școlare sunt construite invers. La liceu ajung să aibă 12 materii, în timp ce în alte țări au doar 4.
Pe pagina ei de Facebook, Oana scria zilele trecute că suntem singura țară în care elevul e la capătul lanțului trofic al educației, în care adulții-s preocupați să supraviețuiască sau să se mănânce unii pe alții, iar ăsta micu’ e mereu cel care iese vinovat sau care trebuie să facă toată treaba.
Comunitatea Părinți pentru reforma în Educație
Am doi copii și pentru ei îmi doresc o reformă în educație. Așa cum zice Dragoș Sdrobiș, doctor în istorie, reformă nu înseamnă „mai mult” , ci „total altfel”. Azi am creat grupul Părinți pentru reforma în Educație pe Facebook.
Îmi doresc ca școala românească:
– să îi învețe pe elevi CUM să gândească nu CE să gândească
– să îi învețe adaptabilitatea, flexibilitatea, reziliența, gestionarea frustrării (nu prin suprimare)
– să nu comaseze 3 ani de informații intr-unul singur
– să pună în practică informațiile prin materii ancorate în realitate. De exemplu, elevii să învețe să socotească (și) prin educație financiară
– să cuprindă și materii precum: nutriție, robotică, educație financiară, public speaking, marketing, negociere, dinamica relațiilor, introspecție, yoga, antreprenoriat, managementul timpului, orientare vocațională etc.
– să îi aducă pe elevi în punctul în care fiecare să știe la ce este bun, ce îl pasionează, ce ar face 8 ore zilnic fără să se plictisească și cum își poate transforma pasiunea în job
– să nu mai fie axată pe evidențierea agresivă a greșelii și exclusiv pe culpabilizarea elevului pentru nota mică la test.
– să își susțină dascălii și să îi remunereze corespunzător pentru că așa este util. Ei au pe mână viitorul țării.
Vom completa restul listei împreună. Așa că vă invit să scrieți pe grupul Părinți pentru reforma în Educație ce vă doriți să schimbați la școala românească. Asta ne ajută să avem un obiectiv concret.
Text: Ana Nicolescu
Foto: Pexels.com
9 comentarii
Bun(sau nu!), si atunci ce facem?! Cine face primul pas? Cine are puterea sa ne traga de manaca sa ne trezim, de dragul copiilor nostri? Cine are putere in glas ca sa se faca auzit? Zau ca ma alatur cauzei! Recunsc,nu stiu sa fac primii pasi,dar de urmatorii sunt sigura!
Ma infurie situatia! Si mi se pare nedrept ca sistemul nu ii vede pe copiii din ziua de azi. Nu ii vede, nu ii aude, nu stie nimic despre ei si lumea lor!
Am creat un grup pe Facebook: https://www.facebook.com/groups/1207391689398785/. Hai acolo să vedem ce putem face 🙂
Exact, e nevoie de o solutie. Si eu cred la fel: Multe mamici s-ar alatura cauzei, daca doar una ara avea initiativa.
Am creat acum 3 ani un grup pe Facebook: Părinți pentru reforma în educație. Te invit cu drag acolo, Diana!
Ar fi minunat!
Dincolo de discutia referitoare la cantitatea de teme, este important modul in care se invata. Ma refer in special la matematica din ciclu primar; o multime de notiuni mai dificile au fost mutate in programa cu 1-2 ani ai devreme, cu recomandarea sa foe explicate copiilor in mod intuitiv, logic. Nu cred insa ca s-a facut mare lucru in ceea ce priveste pregatirea invatatorilor, majoritatea folosesc in continuare o abordare algoritmica, aparent facila dar care nu-i ajuta deloc pe copii. Noua parca ni s-a ridicat un val de pe ochi la inceputul clasei a V-a cand doamna profesoara de matematica a reluat anumite notiuni, folosind metode care ar fi fost foarte utile si in clasele mici (eg. metoda balantei pt aflarea teremnului necunoscut)
Revenind la cantitatea de teme, nici varianta scolii particulare nu o rezolva in totalitate. Da, se poate jongla mai usor in clasele mici insa la gimnaziu sunt destul de multe cosntrangeri datprate programei (si problemelor conexe, eg. lipsa manualelor/ manuale gresite/ necorelarea notiunilor intre materii).
Da, si mie mi-a placut mult discursul Oanei de la Epic Talk. Nu e prima oara cand o ascult povestind de lucrurile astea si, de fiecare data, raman cu un gust amar. Putin, foarte putini profesori au energia despre care vorbeste Oana, disponibilitatea (si pregatirea, cred eu) pt a intelege dezvoltarea psiho-socio-emotionala specifica fiecarei varste (si implicit metodele adecvate care sa faciliteze procesul educational).
Da, sunt atât de multe de aliniat…
Si eu sunt inscrisa in alt grup similar
https://www.facebook.com/groups/2740963319462455/
E bine ca exista intentie din partea parintilor de a incerca sa faca ceva in sensul asta, sunt aspecte care se regasesc in majoritatea relatarilor si probleme destul de grave care se intampla in multe scoli. Insa, in ciuda faptului ca sunt informati si bine intentionati, eu cred ca parintii au resursele necesare sa influenteze cel mult partea administrativa. Cat priveste componenta educationala, lucrurile depind de anumite decizii si schimbari la nivel macro. De exemplu, aerisirea programei (eg. eliminarea balastului si a terminologiei greoaie) si o schimbare de abordare (interdisciplinar vs. fiecare profesor pe felia lui, fara sa contee ce se intampla la celelalte materii) ar duce la o mai buna intelegere si consolidare a informatiei de baza in timpul orelor. In consecinta, temele ar avea doar rol de verificare. SImilar, reducerea numarului de copii in clasa ar contribui la o mai buna acoperire a materiei.
Ai asa mare dreptate. Dacă copilul tău are alt ritm de învățare, problema e la el, la familie, in niciun caz la sistem sau la Dna învățătoare. Dureros este ca in cele mai multe cazuri părinții din clasa sunt nepăsători.e grea lupta de una singura….