M-am uitat doi ani la rând la Miami Ink și L.A Ink. Așa erau serile mele: cu tatuaje, povești și apoi o jumătate de oră de citit dintr-o carte. Nu aveam copii. Mă atrăgeau motivele pentru care oamenii alegeau să-și imprime permanent pielea cu tuș negru sau în mai multe culori. Oamenii variau ca vârste, ca experiență de viață, ca povești. Nu am văzut niciunul să nu aibă o poveste care să stea în spatele tatuajului său. Stories on skin. Toți aveau o amintire, o motivație, ceva de sărbătorit sau de arătat recunoștința. Inclusiv adolescenții care veneau cu părinții.
Mi-am spus că atunci când voi avea o poveste de imprimat pe piele o voi face fără să stau pe gânduri. Au trecut cam 7 ani de atunci. Între timp am devenit mamă și am început să mă văd așa cum sunt, nu așa cum îmi spun ceilalți despre mine că sunt. Am descoperit că unul din cuvintele mele care mă definesc deocamdată este protecție. Într-o seară, în timpul unei meditații în care ceream ghidare mi s-a arătat mesajul Unfold your wings. Nu intru foarte mult în detalii pentru că simt că aș profana momentul și are mult prea mare legătură cu lumile mele interioare. Apoi s-ar crede că am fumat cam multă iarbă, cum mi s-a mai spus ???.
Prejudecățile celor din jur
Pentru că mesajul se tot arăta m-am hotărât să-l port pe piele. Așa că l-am tatuat între omoplați anul trecut la început de ianuarie. Cel mai aspru am fost criticată de cei mai apropiați mie care nu sunt de acord cu această formă de artă. Selectez câteva dintre cele spuse de ei, nu ca să îi blamez (fiecare are dreptul la propria opinie), ci ca să scot în evidență că poți să stai lângă un om o viață întreagă și să nu ajungi să-l cunoști cu adevărat. Motive greșit înțelese din conservatorism și rigiditate, din lipsa disponibilității de a sta să asculți o poveste și de a fi deschis, de a accepta că suntem în permanentă schimbare:
- Ți-ai pus teletext pe spate
- Care e scopul? Să fii sexy?
- Cum o să arate când o să ai pielea zbârcită la 80 de ani? O să fii o babă tatuată!
- Ai luat-o razna la 40 de ani.
- Ce exemplu le dai copiilor? O să se tatueze de la 15 ani.
- Numai golanii, curvele și pușcăriașii au tatuaje. [Nu voiau să dea în aceste categorii sociale, ci în decizia mea.]
M-am simțit judecată, neînțeleasă, ironizată, pedepsită, neimportantă.
Pentru că simt că cei care îmi știu tatuajul cred că este vorba despre a-mi lua zborul, o spun aici ca să rămână scris: aripile din mesaj, nu sunt aripi de pasăre, nu zbor nicăieri, nu plec niciunde. Sunt aripi de înger care oferă protecție, siguranță, căldură. Cui? Mie, în primul rând, și copiilor mei.
Când Bogdana Dobre mi-a recomandat la ce salon de tatuaje să merg, mi-a zis You’ve been hooked. Se pare că statistic vorbind, odată ce îți faci un tatuaj, cu siguranță mai urmează încă unul în următorul an. Și a avut dreptate. În vară, când ne-am întors din Grecia, mi-am tatuat o inimă din amprentele Măriucăi și ale Juliei pe braț, fix acolo unde pun ele capul când le iau seara la culcare în brațe.
Ce am experimentat eu ca părinte tatuat:
- Preconcepții de la cei cu care oricum nu rezonez.
- Certitudinea că suntem un popor care etichetează și judecă. Cam asta fac și eu prin această propoziție ?
- O comunitate deschisă și luminoasă de părinți cu tatuaje.
- Jenă de a le spune părinților mei. Probabil că dorința de a nu-mi dezamăgi părinții pe care îi iubesc nespus trece granița asumării, maturității și independenței de toate felurile. Și nu îmi fac griji că vor afla de pe blog. Nu mă citesc ?.
Prosecco Photo Tattoo Party
Tot vorbind cu părinți care au tatuaje și cu Bogdana în mod special, ne-a venit ideea să facem o campanie prin care să inspirăm la acte asumate și să spunem că un tatuaj e o decizie pe viață (în principiu) și că ar trebui să te reprezinte și să trăiești împăcat cu el. Am numit campania #StoriesOnSkin și luna aceasta veți afla poveștile tatuajelor bloggerilor. Pentru a-i sărbători debutul, pe 16 martie, ne-am întâlnit la Prosecco Photo Tattoo Party @ The FAB Squad Studio. După ce am trecut prin mâna stiliștilor pentru make-up și hairstyle am făcut, pe rând, fotografii individuale de studio.
Le mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat în această campanie:
Ioana Dodan, owner The FAB Squad, un om inspirat și inspirațional care ne-a pus la dispoziție o locație solară cu vibe pozitiv.
Gabi Urdă, consilier vestimentar, care ne-a oferit sfaturi practice pentru ținute, accesorii și idei de poziții pentru poze.
Bluza cu aripi este croită și pictată manual de Ioana Orăscu.
Mihai Răitaru, un fotograf foarte tânăr care știe să transpună emoția în fotografii.
Salonul Yummy Mummy a avut grijă ca părul nostru să arate fabulos.
Mihaela Stirbu și Letiția Ungureanu, make-up artiștii care au reușit să ne acopere cearcănele și să ne pună în evidență ochii și trăsăturile frumoase.
Sloop a venit cu bunătăți de mandarine și de coacăze, fără zahăr sau alte răutăți adăugate.
Acest eveniment a fost pus la cale de mine și de Bogdana Dobre. We dit it, girl!
Text: Ana Nicolescu
Foto: Mihai Răitaru
6 comentarii
Ah, Ana! Asa de tare imi doresc si eu un tatuaj. Dar, la aproape 34 de ani, ma tem de reactia parintilor mei asa ca ma tot gandesc unde sa il fac, sa fie cat mai ascuns dar nici sa nu ma doara rau.
E greu:))
Felicitari pentru ca esti tu insati!
Pe sufletul meu a fost articolul tau! Imi doream un tatuaj inca din liceu si mereu ii spuneam mamei mele ca atunci cand voi prinde curaj, o sa imi fac. Ea pe vremea aceea ma privea cu neincredere si cu speranta ca poate nu imi voi tatua pielea.
Timpul a trecut si inainte de a implini 30 de ani mi-am indeplinit visul. Al meu tatuaj ( dupa cum ai observat de cand m-am inscris pe blogul tau) este tot amprenta incadrata in inima si sta mandru pe mana stanga la incheietura. Cand i-am zis mamei, ma asteptam sa imi tranteasca una din replicile de mai sus. In schimb reactia a fost geniala: ” in sfarsit ti l-ai facut, de cand ma ameninti :))) “. M-am lovit si eu cel mai des de replica: cum o sa arate pe pielea zbarcita, dar nu am dat importanta. A fost o alegere asumata si efectul produs zilnic de el pentru mine este exact ce imi doream: fericire.
p.s. u look awesome!
[…] cu siguranţă nu într-o companie aşa de plăcută! Povestea campaniei o puteţi citi la Ana pe blog, a scris minunat despre […]
Am savurat articolul asta si rezonez cu el 100% inclusiv la partea cu “dupa primul vine al doilea”. Eu nu mil-am facut inca pe al doilea, dar urmeaza.
E minunata povestea inimii de pe brat!
Ce mult mi-a placut articolul! Si eu ma uitam pe vremuri la LA Ink si Miami Ink. Adevarate opere de arta erau tatuajele de-acolo. La fel ca si tine, mi-am zis atunci, ca one day, cand ma fac mare:))) si gasesc ceva cu sens pentru mine, imi voi face si eu un tatuaj colorat. Inca nu-l am, dar stiu ca va veni vremea lui :).
Multumesc de inspiratie! Si felicitari pentru curaj! Probabil ca aceleasi replici le voi auzi si eu in jurul meu cand voi decide sa-l fac.
Superbe pozele! Foarte faine si povestile din spatele lor!
Mulțumesc 🙂