Cum e să fii blogger în Italia? Interviu cu Sabina Frauzel, The Swinging Mom

Pe Sabina Frauzel am întâlnit-o în toamna anului trecut la E-Fluent 5, întâlnirea de la Paris a bloggerilor influenți de parenting din întreaga lume. Am ascultat-o vorbind în cadrul unui workshop. Apoi mi-a luat un interviu pentru blogul ei și așa mi-a stârnit curiozitatea să aflu cum este să fii blogger în Italia.

Sabina locuiește aproape de Milano, are 3 copii și scrie pe blogul The Swinging Mom. Lucrează la o firmă de consultanță unde este este digital strategist și content manager. Ea ne povestește ce bucurii, dar și ce obstacole îi aduce viața de blogger în Italia. 

Cine este Sabina Frauzel?

Sabina Frauzel: Am 34 de ani și sunt mama a trei copii: Lorenzo, 6 ani, Constanza, 4 și Alessio, 2. Sunt curioasă și pasională. Locuim în Seregno, aproape de Milano, în Italia. Tatăl meu este din Canada (am locuit acolo de la 5 ani) și mama, din Roma. Îmi place să călătoresc, să citesc și să scriu, să descopăr frumusețea în oameni și în lucrurile mărunte din viață. #nothingordinary este unul dintre hashtagurile mele pe profilul de Instagram.

Cum se numește blogul tău, cum ai ales acest nume și când ai început să scrii?

Sabina Frauzel: Blogul meu se numește the Swinging Mom care se referă la echilibru. Mămicia are uneori suișuri și coborâșuri, dar, cu toate astea are echilibru și armonie. Am lansat blogul în septembrie 2014. Este destul de tânăr.

Cum ai început să scrii pe blog și de ce?

Sabina Frauzel: Eram însărcinată cu Alesio, cel mai mic dintre cei trei copii. Citeam multe bloguri încă dinainte să devin mamă, așa că mi-am spus: Oricum nu dorm, așa că ce-ar fi să îmi fac un blog? Mi-a plăcut dintotdeauna să scriu. Când eram la liceu, am coordonat ziarul școlii. Visul meu era să devin fie jurnalist, fie pictor, fie arheolog.

Despre ce scrii pe blog? Cum îți mărești comunitatea de cititori? Cum îți promovezi postările ca să le faci mai vizibile?

Sabina Frauzel: Scriu despre mămicie și lifestyle, despre cum încerc să găsesc echilibrul. Scriu despre chestii fancy, cum ar fi moda la copii și design sau sfaturi pentru călătoria cu familia. Scriu despre viața de mamă și experiențele pe care le am împreună cu alte mame.

Am o pasiune pentru informațiile digitale. Cred cu tărie că tehnologia poate fi de ajutor în rutina noastră zilnică. Și acesta este un scop în sine ca femeie și mamă.

Cred că cea mai bună metodă de a-ți mări comunitatea este să interacționezi atât cu bloggerii, cât și cu cititorii. Așa că aleg să las comentarii pe alte bloguri care îmi plac, sunt membră pe grupurile de mame de pe Facebook și postez pe Instagram poze din viața mea de zi cu zi pentru cititorii mei.

Sponsorizez doar advertorialele sau articolele care au feedback puternic din partea cititorilor. Nu le sponsorizez pe toate. Cel mai bine merg articolele dacă au un reach organic bun.

Când o temă este extrem de importantă pentru mine, dau share articolului în mai multe grupuri de Facebook. Sunt foarte deschisă către idei și sugestii de promovare.

O metodă care merge foarte bine este să verifici performanța postărilor (din Google Analytics sau cu ajutorul oricărui instrument gratuit de SEO) și, periodic, să îți îmbunătățești și reeditezi articolele. Asta chiar ajută să obții trafic pe site, fără să faci mare lucru.

Ești blogger full time sau ai și alt job?

Sabina Frauzel: În primul an am fost blogger full time. Apoi am început să lucrez pe strategie digitală și să fiu manager de conținut în cadrul unei firme de consultanță. Acum mă cam zbat să le mențin pe amândouă. Amândouă meserii au în comun multe aspecte, ceea ce este minunat.

Ai trei copii. Cum arată o zi obișnuită din viața ta ca blogger mamă?

Sabina Frauzel: Toți trei sunt la școală. Când sunt la birou în Milano, îi ia de la școală după-amiaza bunicul lor. Când lucrez de acasă, ei stau cu mine. După un training aproape full time în primele luni, acum sunt acasă mai des și asta are efecte pozitive asupra familiei. În Italia, să lucrezi de acasă este încă destul de ciudat, dar sunt convinsă că această percepție șe va schimba încet cu încet. Milano este unul dintre cele mai bune orașe ca să îți găsești un job digital și să poți lucra de acasă.

Ai articole sau campanii plătite pe blog?

Sabina Frauzel: Da, dar sunt foarte selectivă. Sunt ambasador pentru câteva branduri, precum Brums (un brand italienesc de fashion pentru copii). Am câțiva parteneri și câteva agenții cu care lucrez, dar de fiecare dată eu eu decid dacă mă implic într-o campanie sau accept un articol plătit. Este un subiect provocator și cred că este necesar să de gândim de două ori când avem conținut branduit.

Ce ți-a adus pozitiv faptul că ești blogger?

Sabina Frauzel: Jobul meu full time se datorează, în mare parte, activității mele ca blogger și sunt tare mândră. De asemenea, am avut ocazia să descopăr o mulțime de branduri noi și să interacționez cu cititorii mei. Sunt extrem de fericită când cineva îmi scrie că i-am fost de ajutor.

Care este cel mai mare obstacol ca blogger în Italia?

Sabina Frauzel: Italia are o grămadă de oameni talentați, dar sistemul nu încurajează experimentarea și inovația. Impozitele sunt foarte mari pentru freelanceri, iar dacă ești antreprenor, lumea devine suspicioasă.

Unii cititori nu înțeleg că a fi blogger este o muncă ce presupune o responsabilitate mare. De obicei se gândesc că bloggerul se prostește pe la evenimente sau vrea să câștige bani. Așa că au tendința să nu mai aibă încredere în tine când începi să ai articole plătite pentru branduri. Este păcat. Dar cred că noi, bloggerii, nu putem să ignorăm acest aspect și suntem nevoiți să muncim și mai mult pentru a câștiga încrederea cititorilor noștri. Depinde doar de noi.

Ce ai învățat la E-Fluent 5? Ți-ai schimbat anumite percepții?

Sabina Frauzel: Nu știam că blogosfera este atât de bine pusă la punct în unele țări. Am fost plăcut surprinsă. Mi-a plăcut cum bloggerii din diferite țări, cu culturi și limbi diferite, au interacționat atât de bine. Mi-a priit și cred că aceste întâlniri internaționale sunt contexte minunate să crești ca blogger și ca persoană. Sunt extrem de recunoscătoare că am fost aleasă să iau parte la această întâlnire.

(Cum s-a văzut E-Fluent 5 prin ochii Sabinei puteți vedea aici)

 The English version 

Who is Sabina Frauzel?

Sabina Frauzel: I’m a 34 year old mom of three little ones: Lorenzo, 6 years, Costanza 4 and Alessio 2. I’m a very curious and passionate person: i live in Seregno, close to Milan, Italy. My dad is from Canada (i lived there since 5) and my mom is from Rome. I’ve always loved travelling, reading and writing, i love to find the beauty in little, ordinary things of life. Actually, “nothingisordinary” is one of my fave hashtags on my Instagram profile 😉

What is your blog name, how did you choose the name and when did you launch it?

Sabina Frauzel: My blog name is “the Swinging Mom”, which refers to the swing: i very often think of motherhood as something that has ups and downs but has a balance and a harmony, nonetheless. I launched it in September 2014, it’s quite “young”!

Why did you start to write on your blog?

Sabina Frauzel: I was pregnant with my third little one, Alessio: i used to read lots of blogs (even before being a mom) and so i said to myself: “i’m not sleeping anyway, so what if i start writing my own blog?” I’ve always enjoyed writing, when i was a teenager i used to be the “head” of our school’s magazine and being a journalist/writer was one of the “dream jobs” along with being a painter or an archeologist (!!)

What do you write on your blog about? How do you enlarge your community of readers? How do you promote your posts in order to make them more visible?

Sabina Frauzel: I write abut maternity and lifestyle: being a “swinging” one, i both write about fancy stuff like kids fashion and design or family travel tips, but also love to write about my mommy life and experiences in common with other moms. I have a passion for digital topics, also: i think that tech can be a real help in making daily routine easier and smooth. And that’s one of our big goals as women and mothers.

I think the bast way to enlarge your community is to have real interaction with both other bloggers and your niche target people. So i partecipate and comment other blogs i love, i join mommy’s groups on Facebook and let my readers have a look into my daily life through Instagram. I promote only sponsored posts or ones i have a great feedback from my readers. I don’t sponsor them all, i found out they perform best if they have a good organic reach. When a topic is particularly meaningful to me, i post the article in some of my Facebook groups. But i’m very open to tips and suggestions!! 😀 Another thing that works really well is to check your best performing posts (from Google Analytics or any free SEO tool) and periodically enrich and re-edit them. This really helps with getting passive traffic on your site. 

Are you a full time blogger or do you have another job?

Sabina Frauzel: I used to be a full time blogger for the very first year: then i started to work as a digital strategist and content manager in a professional consultant group, so now i quite struggle to keep everything going. But the two positions have lots of common points, so that’s a positive aspect.

You have 3 kids. How does a regular day look like as a mom blogger?

Sabina Frauzel: All 3 of them go to school now: when i’m in my office in Milan, their grandpa picks them up in the afternoon, when i work from home they will stay home with me. After an almost full time “training” first months, now i’m at home more often and that is a great help with the family routine. In Italy, working from home is still very “unusual”, but i’m confident: this is slowly changing. Milan is one of the best areas to find a “digital job” like this. 

Do you have paid articles/campaigns for different brands on your blog?

Sabina Frauzel: Yes, i’m very selective right now but i’m a brand Ambassador to some brands like Brums (it’s an italian kids fashion brand), i have some partners and agencies i work with but i always have the “last word” when it comes to join a campaign or write a sponsored post. It’s a challenging topic and i think we need to pay double attention when the content is “branded”.

What is your most valuable achievement as a blogger?

Sabina Frauzel: Definitely my full time job is due -in great part- to my blogging activity and i’m very proud of my network. Also i got the chance to discover lots of new brands and to have valuable interaction with my followers. I’m so happy when someone writes to thank me for being somehow useful.

What is the hardest thing being a blogger in Italy?

Sabina Frauzel: Italy has lots of talented people but the “system” is not encouraging to “experiment” and innovate: taxes are very high as a freelance and if you’re an entrepreneur, people get very “suspicious”. A part of readers don’t understand the hard work behind a blog, they basically think of a blogger as someone who fools around at events or wants to make money, so tend to distrust when your blogs starts to host sponsored content. That’s a shame, but i think we, as bloggers, can’t ignore this and have to work even harder to gain our audience’s trust. It’s up to us!

What have you learned from E-Fluent 5? Did some of your perceptions change?

Sabina Frauzel: I didn’t know that the blogging scene was SO well established in some Countries, i was positively surprised. And i loved how everybody from different cultures and languages mixed up so well, i had lots of fun and i think international events are a great way to grow as a blogger and person. I can’t explain my deep gratitude to have been chosen to be part of it.

Text: Ana Nicolescu

 

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Bifați căsuța de selectare GDPR

  • Acest formular îți colectează numele, e-mailul și conținutul, pentru a putea urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.