Un blog care te susține să-ți remodelezi viața

Să ajung în Toscana cu o gașcă de femei mișto care citesc și beau prosecco mi s-a părut de la început o utopie. În primul rând pentru că atunci când fac ceva pentru sufletul sunt taxată de familie și acuzată că-mi las copiii de izbeliște. Și în al doilea rând, excursia la Toscana mi se părea un vis frumos pentru că nici nu-mi puneam problema că aș fi așa de norocoasă. Așa că am intrat în provocarea Livianei Tane, Reading is cool – The Challange, cu bucuria că o să citesc din ianuarie până în iunie 10 cărți bune, că doar le recomanda Liv, că o să fiu într-o comunitate cu oameni pasionați de literatură, că în sfârșit nu o să mai citesc doar cărți de specialitate și, cel mai important, că o să studiez stiluri de scriitură care să mă ajute să-mi îmbunătățesc stilul meu sau măcar să-mi deschidă ochii să înțeleg unde mă zbat prea tare când pun o poveste pe foaie.

N-am dormit multe nopți ca să găsesc cea mai surdă liniște pentru citit

Am citit fiecare carte cu bucurie și am deschis-o ca pe o ușă, exact cum zice Moehringer, am citit-o cu pixul și cu foaia alături, mi-am făcut fișe de personaje ca să urmăresc construcția lor și să învăț să fac și eu, dar și ca să știu să răspund la testul de la finalul provocării, care avea să-i desemneze pe cei 10 norocoși câștigători ai unei excursii în Toscana cu toate cheltuielile acoperite. Cu fiecare carte m-am bucurat și m-am zbătut, m-am refugiat în colțuri mai liniștite ale casei noastre agitate de pandemie, n-am dormit multe nopți ca să găsesc cea mai surdă liniște, am renunțat la Netflix și am învățat să citesc mergând pe bandă ca să-mi fac și numărul de pași că eram în perioada de izolare socială.

Am citit 20 de cărți de ficțiune din ianuarie până la finalul lui mai

Fiecare titlul nou a fost adăugat pe grup pe fiecare 1 și 15 ale lunii. Fiecare citea în ritmul lui, dar pe mine m-a motivat competiția și m-a ajutat să fiu consecventă. În paralel cu cărțile propuse, ceream și alte recomandări când îmi plăcea câte un scriitor și le citeam și p-alea. Cred că am citit 20 de cărți de ficțiune din ianuarie până la finalul lui mai și mă bucur că în grup s-a creat un vibe așa de cald. Ne-am împrumutat cărți, ne-am plâns de pandemie că nu putem să mergem în librării, apoi ne-am bucurat de ea că putem să citim mai mult și că la fiecare comandă online, luăm nu doar o carte, ci vreo 4-5.

Cărțile din provocarea Reading is Cool – The Challenge, 1 ianuarie – 31 mai

1. Istoria Albinelor, de Maja Lunde – un stil curat, o poveste care m-a trezit despre rolul albinelor în viața planetei, spusă pe trei cadre istorice. Și fetelor mele le-a plăcut povestea și s-a iscat o dezbatere despre asta în casă.
2. Învățare, de Tara Westover – o poveste despre cum poți să faci din nimic bici și să și pocnească doar pentru că tu crezi că poți și că meriți. Este despre voință și putere indiferent de familia în care te naști, plus acceptare și iertare, deci tot la putere ajungem. După ce am citit cartea, am căutat-o pe Tara pe Youtube și m-am uitat la toate interviurile ei. Dacă totul e bine până în septembrie, este pe lista speakerilor de la Brand Minds.
3. 1984, de George Orwell – O, Doamne, m-am luptat cu cartea asta mult, m-am zbătut ca un pește nu doar pe uscat, dar și cu un cârlig gros și ruginit înfipt în buză. Mi s-a părut înfricoșătoare pentru că pare atât de plauzibil să se întâmple, dacă nu cumva chiar se întâmplă, la un anumit nivel, segregarea asta socială și manipularea în masă.
4. Corecții, de Jonathan Franzen – O carte groasă, cică din colecția de buzunar, pe care am citit-o aproape cu lupa să observ cu atenție fiecare construcție a frazei și a personajelor. O poveste foarte reală despre o căsnicie și acum îmi dau seama că mie mi se par triste toate poveștile reale. Mi-a plăcut cum scrie Franzen așa că mi-am mai comandat și Puritate. Libertate nu aveau pe stoc.
5. Numărul 11 sau Mărturii despre nebunie, de Jonathan Coe – Mi-a plăcut începutul care părea că anunță o poveste creepy, apoi s-a dus în mult prea real pentru cum mă setasem din primul capitol, pentru ca la final iar să revină la creepy. Nu pot să zic că m-a atras povestea, însă stilul de scriitură, da.
6. Să nu râzi!, de Raluca Feher – Dacă realitatea în general mă întristează, a-păi realitatea românescă mă deprimă. Raluca însă a pus o poveste despre o căsnicie ratată și efectele ei asupra copiilor, într-un stil ironico-amuzant și dureros de sincer. Cred că fiecare se regăsește pe el el sau din cei din jur, în porțiuni mai mari sau mai mici, mai ales cei care am prins câțiva ani înainte de Revoluție.
7. Middlesex, de Jeffrey Eugenides – cartea mea preferată, pusă pe locul 1 în clasamentul făcut pe grup, despre o adolescentă hermafrodită. Un stil care exprimă coerent zbaterile, pendulările, neliniștile vârstei și incertitudinilor sexului. Am apreciat munca de documentare pentru că Eugenides începe povestea în urmă cu 2-3 generații ca să înțelegem cum apar modificările cromozomiale care dau naștere oamenilor hermafrodiți. Plus multă istorie, geografie, tradiții, război, (in)adaptare socială. O carte complexă. Mi-am comandat și Intriga matriomonială. Sinuciderea fecioarelor nu aveau.
8. De veghe în lanul de secară, de J.D. Salinger – În sfârșit o carte pe care o citisem și eu, cândva în liceu, în limba engleză, la o bibliotecă din Brașov, mâncând ca o adolescentă în vacanță, un măr în liniștea dintre cărți și o confundam cu Franny și Zoe, tot a lui Salinger. Povestea în sine nu pot să zic că este ieșită din comun, e povestea unui adolescent smart, însă este scrisă atât de bine, de vizual, de aerisit și de curat, că mi-am notat, ca și la celelalte cărți unele tehnici.
9. Povestea lui Orișicine, de Philip Roth – Am citit-o rapid și nu a avut un impact așa de mare, nici ca poveste nici ca stil. Bine, citeam în paralel Grădina Raiului de Hemingway. Știți ce zic.
10. Dulcele Bar, de J.R. Moehringer – Ei bine, cartea asta a fost cea mai mare surpriză din provocare din mai multe puncte de vedere. Liv mi-a recomandat-o și acum vreo 4 ani și n-am putut nici chip să trec de capitolul 5. M-a plictisit teribil povestea unui băiat crescut doar de mama lui în casa de căcat a bunicilor. Am lăsat-o baltă atunci. O comandasem în format ebook și acum am încercat mai mult de o săptămână să o recuperez ca să o citesc. Comanda era făcută pe alt cont, cartea era descărcată pe un mobil pe care nu-l mai am, site-ul de pe care o comandasem nu mai vinde ebook-uri. În fine, am găsit-o și am luat startul cu o întârziere de 10 zile. Probabil că dovada faptului că acum citesc și din altă perspectivă, cea a aspirantului la titlul de scriitor este faptul că această carte a detronat în clasamentul meu Middlesex pentru simplul (mă rog, nu e simplu) fapt că este scrisă exact în stilul show don’t tell, că nu are adjective care să zică și să întrească o idee, că are un ritm și o structură care îți fac povestea foarte clară și toate astea m-au făcut să o citesc și mai pe-ndelete, ca pe un manual. Clar nu am citit-o până la finalul competiției, așa că n-am intrat în cursa pentru excursia la Toscana, cum s-ar zice m-am înecat ca țiganul la mal. Ironic, nu? Cartea care mi-a plăcut cel mai mult m-a împiedicat să iau o gură de aer proaspăt și m-a frustrat atât de tare că e așa de bine scrisă, încât nu mai pot să mai scriu nimic nici la cartea mea. Să-i spunem plăcere toxică?

Dar una peste alta, am câștigat altele în provocarea asta și o să rămân în comunitate pentru că Liv nu se oprește aici. Pe 1 iulie începe următoarea tranșă care durează până la finalul anului și eu am așa o sete de cărți bune și de oameni faini. Dacă vă place să citiți, ușile comunității sunt deschise pentru toți, așa că sunteți bineveniți aici.

Vă invit să citiți articolul Livianei să vedeți cum s-a simțit provocarea din perspectiva ei și cu cât a ridicat numărul de cărți citite în România pentru că we are all fabulous here!

Text: Ana Nicolescu

Foto studio: Ioana Dodan,

The Fab Squad